A doua zi a alegerilor parlamentare a început sâmbătă în Rusia, secţiile de votare deschizându-se pe nu mai puţin de 11 fusuri orare. După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum şi mai multe noi administraţii regionale şi municipale. Nu este niciun secret că, după ce Kremlinul a dus luni de zile o campanie de hărțuire și arestare a liderilor opoziției ce a culminat cu închiderea lui Aleksei Navalnîi, partidul lui Vladimir Putin ”Rusia Unită” ar urma să obțină cele mai multe mandate și să își conserve majoritatea de două treimi deținută în legislativul de la Moscova. Mai mult, cu doar câteva zile înaintea alegerilor, Vladimir Putin a promulgato serie de legi prin care erau majorate salariile polițiștilor și ale militarilor. Totuși, chiar și în condițiile unei lipse de competiție liberă, prima zi de scrutin a fost marcată de acuzații de fraudă masivă menită să securizeze victoria Rusiei Unite.

Vladimir PutinFoto: TASS / ddp USA / Profimedia

În prima zi de vot de vineri, observatorii independenţi de la organizaţia Golos au înregistrat circa 2.000 de încălcări procedurale - cele mai multe implicând fotografii şi înregistrări video, de obicei o dovadă că votul a fost cumpărat.

Corespondentul cotidianului britanic The Independent a distribuit pe twitter imagini în care un individ purtând șapcă intră într-o secție de votare, iar femeia din comisia electorală pare să îi înmneze mai multe buletine de vot.

În același timp, potrivit Golos au fost multe cazuri de sosiri în masă ale unor oameni în uniformă pentru a vota, ceea ce sugerează că guvernul îi mobilizează pe toţi angajaţii statului pentru a asigura victoria partidului de guvernământ Rusia unită, notează și Agerpres.

De asemenea, au existat sesizări că unele persoane au votat de mai multe ori, precum şi zeci de incidente de vot ilegal. "A fost o zi teribilă. Unsuroasă şi murdară", a postat pe Twitter politiciana din Sankt Petersburg, Irina Fatianova.

Comisia electorală centrală a refuzat să înregistreze aceste plângeri şi pur şi simplu le-a ignorat, potrivit Golos. Pe de altă parte, şefa Comisiei electorale centrale, Ella Pamfilova, a elogiat vineri modul de organizare a votului.

Partidul Rusia unită încearcă să-şi conserve majoritatea absolută în Duma de Stat. Formaţiunea este susţinută de preşedintele Vladimir Putin, pentru care alegerile sunt un test important privind pulsul naţiunii. Mulţi reprezentanţi ai opoziţiei au interdicţie de vot, inclusiv susţinătorii criticului Kremlinului Aleksei Navalnîi, care a făcut apel la un vot împotriva Rusiei unite din colonia penitenciară în care este încarcerat.

Echipa lui Navalnîi s-a plâns că aplicaţia de mesagerie a Telegram a blocat reclamele electorale ale opoziţiei pentru prima oară sâmbătă. Fondatorul Telegram Pavel Durov a explicat că boţii au fost blocaţi, întrucât nu mai este permisă campania electorală în ziua alegerilor.

El a precizat că şi Apple şi Google au înlăturat din magazinele lor aplicaţia Smart Voting creată de echipa lui Navalnîi vineri. Totuşi, activiştii opoziţiei au acuzat atât companiile americane, cât şi pe Durov, de cenzură politică.