Putin a promulgat majorarea salariilor pentru polițiști și militari înainte de alegerile parlamentare

de R.P.     HotNews.ro
Luni, 13 septembrie 2021, 14:30 Actualitate | Internaţional


Vladimir Putin la conferinta de presa
Foto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luni majorarea salariilor pentru polițiști și personalul din armată înaintea alegerilor parlamentare, măsură menită să crească cota electorală a partidului aflat la putere, scrie Reuters.

Măsura, care presupune indexarea salariilor peste rata inflației, vine cu câteva zile înaintea scrutinului general care va avea loc în perioada 17-19 septembrie, scrutin ce va fi dominat, cel mai probabil, de partidul Rusia Unită în ciuda declinului economic care se resmite în nivelul de trai.

Decretul lui Vladimir Putin, publicat luni pe site-ul Kremlinului, prevede majorarea salariilor pentru categoriile menționate peste rata inflației începând cu 2022 și apoi în 2023.

Majorarea a fost cerută de Putin într-o întâlnire cu membrii partidului Rusia Unită care a avut loc în august.

Luna trecută, inflația a fost de 6,7%, mult peste ținta băncii naționale de 4%.

Măsuri similare au fost dispuse luna trecută, statul acordând plăți compensatorii în valoare de 200 de dolari (15.000 de ruble) pentru pompieri, polițiști, procurori și militari.

Putin a pledat pentru măsuri similare și pentru pensionarii afectați de inflație și creșterea prețurilor la alimente.

Kremlinul neagă că aceste decizii reprezintă o mită electorală.

Vladimir Putin se află la putere, fie ca premier, fie ca președinte din 1999 și a pus bazele Rusiei Unite, deși nu este membru al partidului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1272 vizualizari

  • +6 (8 voturi)    
    Firesc.. (Luni, 13 septembrie 2021, 14:38)

    rubberduck [utilizator]

    o metodă rudimentară dar eficientă. Bulanul și bocancul se mișcă mai cu poftă și mai vârtos când mânuitorul are câteva rubleicik în plus.

    P.S. l-a mai văzut cineva pe primul polițist călărind un cal prin apă, despuiat până la brâu și cu sânii lăsați?
  • +3 (5 voturi)    
    de ce credeti ca s-a scumpit gazu ??? (Luni, 13 septembrie 2021, 15:10)

    viziru [utilizator]

    de ce credeti ca s-a scumpit gazu ??? ca sa dea putin salarii mai mari .....
  • +2 (4 voturi)    
    Putin nu-si face griji pentru alegeri, (Luni, 13 septembrie 2021, 15:57)

    taro [utilizator]

    partidul lui nu are opozitie, a otravit si bagat la puscarie toti oponentii politici si jurnalistii critici.

    Rusii nu au de ales decat intre partidul nationalist socialist a lui Putin, comunisti si "liberali" care sunt de fapt ultra-nationalisti/socialisti.

    Situatia in Rusia e tot mai proasta, rusii chiar nu au ce alege si au sa apara manifestatii masive. De aia a marit salarul la politie si armata ca sa aiba cine bate manifestantii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by