Opozantul rus aflat în închisoare Alexei Navalnîi a lansat un nou apel către suporterii săi să se mobilizeze înaintea alegerilor parlamentare și să le dea o mamă de bătaie autorităților și Kremlinului, relatează The Moscow Times.

Alexei Navalnîi, arestatFoto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Apelul vine la scurt timp după ce autoritatea de reglementare a internetului a dispus blocarea a nu mai puțin de 49 de site-turi ale opoziției, inclusiv principalul site al opozantului rus navalny.com, într-o nouă manevră de reprimare a opozanților președintelui Vladimir Putin înaintea scrutinului din septembrie.

Partenerii lui Navalnîii se așteaptă ca următoarea țintă au autorităților să fie site-ul dedicat campaniei "Smart Voting" (Votează inteligent n.red), o campanie care promovează o strategie de votare a candidaților cel mai bine plasați în sondaje și care au cele mai mari șanse să-i învingă pe cei susținuți de Kremlin.

Aceeași tactictă a fost aplicată și la alegerile locale și a făcut ca partidul Rusia Unită să piardă o serie de mandate în administrația locală.

Într-un mesaj lansat din închisoare, Navalnîi i-a îndemnat pe susținătorii săi să descarce aplicația "Smart Voting" care le permite, totodată, să aibă acces la conținutul site-ului său, blocat de autorități.

"Ce experiment interesant”, a spus opozantul rus referindu-se la decizia autorităților de a bloca cele 49 de site-uri.

"Haideți să participăm și noi la acest experiment și să dăm Rusiei Unite, Kremlinului și Roskomnadzor (autoritatea de reglementare –nr.red) o mamă de bătaie.

"Cum se spune? Poți scuipa pe oameni dar ce te faci dacă toți oamenii încep să te scuipe?”, a scris Navalnîi. Mesajul său a fost distribuit pe rețele sociale de către asociații săi.

Autoritatea rusă de reglementare a internetului a blocat 49 de site-uri cu legături cu opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi, a afirmat luni Leonid Volkov, unul dintre aliaţii săi cei mai apropiaţi. „Potrivit unei decizii a Parchetului general, 49 de site-uri au fost blocate”, a scris Volkov pe Twitter, precizând că este vorba în special de site-ul lui Navalnîi şi de cel al principalelor sale organizaţii.

Decizia vine cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare din septembrie şi a fost anunţată după ce în iunie o instanţă a aprobat cererea procurorilor de a declara organizaţiile cu legături cu Navalnîi drept extremiste, scoţându-le efectiv în afara legii.