Google și Apple au eliminat aplicația concepută de opozantul Kremlinului Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, aplicație ce făcea parte din campania de promovare a unui vot tactic în alegerile parlamentarecare au început vineri. Decizia anunțată de cei doi giganți tech vine după ce Rusia a acuzat companiile americane de amestec în afacerile interne, relatează Reuters.

GoogleFoto: Serban Enache, Dreamstime.com

Alegerile parlamentare au început vineri în Rusia, urmând ca cetățenii să-și voteze reprezentanții în forul legislativ pe durata a trei zile.

Cum opoziția a fost redusă la tăcere prin arestarea și hărțuirea liderilor și principalilor aliați ai lui Navalnîi (închis la începutul anului după episodul tentativei de otrăvire), este de așteptat ca scrutinul să fie câștigat fără niciun fel de emoții de formațiunea președintelui Vladimir Putin, Rusia Unită, singura miză reală fiind legată doar de prezența la urne care ar putea fi extrem de scăzută.

Aliații lui Navalnîi intenționau să utilizeze aplicația respectivă pentru a organiza un vot tactic (”Smart voting”) menit să spulbere ”Rusia Unită” (alegătorii erau îndemnați să nu voteze partide ci acei candidați care aveau cele mai mari șanse să învingă Rusia Unită).

”Fă-te frate cu dracul până treci puntea”

Echipa lui Navalnîi publicase pe 15 septembrie lista candidaților care ar trebui votați în cadrul campaniei Smart Voting, anunțând că susține 1.234 de politicieni cu șanse să încurce socotelile partidului lui Vladimir Putin. Dintre aceștia, foarte mulți candidați din 85 de regiuni sunt membri ai partidului comunist, potrivit The Moscow Times.

Rusia a cerut ca Apple și Google să elimine aplicația, transmițând că un refuz ar echivala cu amestecul în alegerile interne. Joi, în ajunul alegerilor, Rusia a mai transmis că a recurs la căi oficiale, fiind contactați chiar directorii executivi ai celor două companii americane.

Ivan Zhdanov, unul dintre aliații lui Navalnîi care trăiește în diaspora, a declarat vineri, odată cu deschiderea primelor secții de votare, că decizia Google și Apple este cenzură politică.