Actorul sud-coreean O Yeong-su, câștigătorul unui Glob de Aur pentru interpretarea rolului lui Oh Il-nam/Jucătorul 001 în serialul „Squid Game” produs de Netflix, a fost condamnat vineri la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală, anunță Reuters.

Actorul O Yeong-su este unul dintre principalii antagonisti din serialul „Squid Game”Foto: Xavier Collin / Avalon / Profimedia Images

Condamnarea a fost pronunțată de o instanță din districtul Suwon, care a dispus de asemenea ca actorul în vârstă de 79 de ani să participe la un program pentru persoanele găsite vinovate de violență sexuală.

Perioada de probațiune pentru condamnare va fi de doi ani, interval de timp în care pedeapsa va fi transformată în una cu executare dacă actorul va fi găsit vinovat de o altă infracțiune.

Faptele imputate lui O Yeong-su datează din 2017, însă victima a depus plângere abia în decembrie 2021. Procurorii au decis inițial să claseze dosarul însă magistrații l-au redeschis în noiembrie 2022, la solicitarea victimei.

Potrivit presei sud-coreene, procurorii ceruseră instanței să-l condamne pe actor la un an de închisoare cu executare.

Deși instanța a decis o pedeapsă mai ușoară, grupul pentru drepturile femeilor Womenlink a salutat hotărârea judecătorească și l-a îndemnat pe actor să își ceară scuze victimei.

„Comportamentul inculpatului seamănă cu cel al altora găsiți vinovați în trecut de violență sexuală în teatru, care au încercat să își mascheze violența sexuală în 'favoruri' și 'prietenie'”, a transmis Womenlink într-un comunicat publicat pe rețeaua „X”, fosta Twitter.

„Squid Game”, cel mai popular serial din istoria Netflix, i-a adus lui O Yeong-su un Glob de Aur

O Yeong-su a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar dintr-un serial drama la gala din 2022 a prestigioaselor premii decernate de Asociația de presă străină de la Hollywood.

Deși alte seriale ale sale precum Wednesday sau Stranger Things s-au bucurat de un succes uriaș, Squid Game rămâne până în prezent cel mai vizionat serial din istoria Netflix.

Succesul serialului sud-coreean a fost atât de răsunător încât Netflix a decis să comande și un al doilea sezon, deși seria lansată în septembrie 2021 a fost gândită din start ca una limitată.

Compania americană de streaming a confirmat la sfârșitul lunii ianuarie că sezonul 2 al Netflix va avea premiera anul acesta, însă deocamdată nu a anunțat o dată oficială de lansare.

Chiar dacă Netflix a învăluit proiectul într-o secretomanie aproape totală și nu a dezvăluit aproape niciun detaliu privind sezonul 2, este puțin probabil ca O Yeong-su să revină în serial, având în vedere acuzațiile formulate împotriva sa în Coreea de Sud.