Cel mai recent film din seria „Magic Mike”, în regia lui Steven Soderbergh, a debutat surprinzător pe prima poziție în clasamentul box office din America de Nord în primul său weekend de la lansare, relatează AFP și Agerpres.

Channing Tatum si Kylie Shea in „Magic Mike”Foto: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia

Rezultatul este cu atât mai surprinzător întrucât acest lungmetraj despre un stripper a detronat din primul weekend de prezenţă în cinematografe Knock at the Cabin, o peliculă semnată de maestrul american al thriller-ului M. Night Shyamalan, care a stat doar o săptămână în fruntea box office-ului nord-american după ce a reușit să detroneze după aproape două luni ultimul blockbuster semnat de James Cameron.

Magic Mike's Last Dance, al treilea film din seria de aventuri ale stripperului Mike Lane, a obţinut încasări de 8,2 milioane de dolari în weekend, în faţa peliculeiAvatar 2: The Way of the Water, care s-a clasat pe locul al doilea, cu încasări de 6,9 milioane de dolari.

În 2012, primul Magic Mike, regizat de Steven Soderbergh, amesteca numere de dans cu o frescă socială a tinerilor americani tentaţi de banii câştigaţi uşor, de femei şi de droguri. În acest al treilea film, îl regăsim pe Channing Tatum, care călătoreşte la Londra pentru a veni în ajutorul Salmei Hayek.

Titanic revine la box office la 26 de ani după lansarea în cinematografe

Pe locul trei se află un alt film al lui James Cameron, Titanic, care a fost relansat în cinematografe, în format 3D, la un sfert de secol de la lansare. Pelicula a încasat 6,4 milioane de dolari, deşi se afla deja în top 3 ale filmelor cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei.

Pe locul al patrulea, comedia 80 for Brady a obţinut 6 milioane de dolari. Filmul, cu Lily Tomlin, Jane Fonda, Rita Moreno şi Sally Field ca cele mai bune prietene a căror obsesie pentru Tom Brady le aduce la Super Bowl, a câştigat până în prezent 24,9 milioane de dolari.

Este un rezultat destul de bun pentru filmul cu un buget de 28 de milioane de dolari.

Pelicula Knock at the Cabin care a coborât pe locul al cincilea, cu încasări de 5,5 milioane de dolari în weekend, la egalitate cu lungmetrajul animat Puss in Boots: The Last Wish.

Knock at the Cabin reia temele favorite ale regizorului M. Night Shyamalan şi spune povestea unei familii atacată, pe când se afla într-o cabană izolată în mijlocul pădurii, de patru necunoscuţi, care susţin că sfârşitul lumii este aproape şi singura modalitate de a-l evita este sacrificarea unuia dintre aceştia.

Topul este completat de următoarele filme:

  • Missing (2,6 milioane de dolari);
  • M3GAN (2,3 milioane de dolari);
  • Plane (1,1 milioane de dolari).

Clasamentul a fost întocmit pe baza cifrelor furnizate duminică de firma de specialitate Exhibitor Relations.

Te-ar putea interesa și: