Tom Hanks interpretează un rol neobișnuit pentru el, cel al unui pensionar morocănos, în pelicula „A Man Called Otto”, o comedie cu accente dramatice, potrivit Reuters și Agerpres, lungmetrajul urmând să apară în curând și în cinematografele din România.

Tom Hanks in „A Man Called Otto”Foto: Sony Pictures / Planet / Profimedia Images

Protagonistul peliculei, Otto Anderson, un bărbat de 60 de ani rămas văduv şi nevoit să se pensioneze, plănuieşte să se sinucidă, dar în schimb se împrieteneşte cu vecinii lui şi începe să vadă viaţa dintr-o perspectivă pozitivă.

Romanul a mai fost adaptat în 2015 într-o producţie suedeză cu numele original al cărții pe care se bazează, „A Man Called Ove”, lungmetrajul din urmă cu 8 ani fiind nominalizat la Oscar în categoria „cel mai bun film străin”.

A Man Called Otto, în regia lui Marc Forster, va rula într-un număr limitat de cinematografe din Marea Britanie începând de vineri, urmând să aibă premiera în cinematografele din România pe 13 ianuarie.

Tom Hanks, premiat cu Oscar pentru rolurile din Forrest Gump şi Philadelphia, a declarat că nu a fost nevoie de audiţii pentru acest rol, întrucât el şi soţia sa, Rita Wilson, au cumpărat drepturile de ecranizare a romanului pentru publicul american.

Tom Hanks vorbește despre egoismul legat de noul film

„Treaba e că sunt egoist. Sunt un actor egoist şi sunt competitiv şi recunosc un rol bun atunci când văd unul şi nu cred că a fost luat în considerare nimeni altcineva pentru acest rol”, a spus Hanks.

„Pentru că am spus într-un mod egoist 'Ştiu exact cum vreau să-l joc, ştiu foarte bine nu doar cum să fiu irascibil, dar şi întotdeauna corect'”, a adăugat el.

Când personajul Otto apare în faţa publicului, îşi critică vecinii pentru diferite motive, de la câini care îşi fac nevoile pe peluza din faţa imobilului la vehicule poştale parcate în stradă.

Hanks s-a declarat bucuros să interpreteze un personaj încăpăţânat şi a spus că „dacă cineva din filmul acesta are dreptate tot timpul, acela e Otto şi îmi place să-l interpretez pe tipul care are mereu dreptate”.

Descătuşarea laturii nepoliticoase este un act eliberator din punctul de vedere al lui Hanks.

„Este eliberator să poţi folosi limbajul trupului pentru a transmite mesajul. Un oftat frustrat este de cele mai multe ori la fel de bun ca acele exerciţii de respiraţie din yoga, când trebuie să te eliberezi de tot”, a mai spus actorul.

Te-ar putea interesa și: