Patru pacienți au povestit pentru HotNews.ro cum au ajuns să plătească sume de sute și de mii de lei la clinica Anemona. Doi dintre ei se operaseră la Spitalul Universitar la dr. Cătălin Cîrstoiu, iar schimbarea locului de tratament de la stat la privat s-a făcut prin mesaje de la rezidenți. Un altul îl căutase pe medic la stat și a fost îndrumat la privat, tot prin mesaje, pentru un consult la Anemona. Toți patru mărturisesc că, ajunși la Anemona, au fost consultați sau tratați de dr. Cătălin Cîrstoiu. Ei au oferit redacției mesajele și documentele de plată.

Carstoiu si mesajele pe whstapp pentru programarea la Dl Profesor, la Anemona MedFoto: Hotnews
  • Cazul dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență din București, s-a extins recent pentru că medicul are expunerea celui care solicită voturi în calitate de candidat la Primăria Bucureștiului, dar documente oficiale ale statului român arată că drenarea resurselor din sistemul public de sănătate spre cel privat este un fenomen vechi și generalizat.
  • Un raport înaintat Guvernului acum 11 ani de către ministrul de atunci al Sănătății Eugen Nicolăescu spunea că „cei care se prezintă în serviciile publice sunt îndrumați, sub diferite motivații, să se adreseze unităților private în care același personal medical este angajat”.
  • Chiar Alexandru Rafila, actualul ministru al Sănătății, a spus în 2022 că ”pacientul nu trebuie să fie examinat, evaluat într-un spital public cu resursele spitalului public şi ulterior îndrumat de acelaşi medic la spitalul privat”. După apariția cazului dr. Cîrstoiu, ministrul Rafila a ieșit cu noi declarații contra trimiterii pacienților de la stat la privat, unde oamenii plătesc din buzunar. „Nu este nici moral, nici etic, nici uman”, a spus el.

Dialog pe WhatsApp între un pacient operat la Spitalul Universitar de Urgență de dr. Cîrstoiu și un rezident al acestuia:

Pacient: Când să vin la spital și care este următorul plan terapeutic?

Rezident: Veniți vineri la ora 14:30 pentru a discuta cu dl Profesor și scoatem firele.

Pacient: Vă anunț când ajung la spital. Da?

Rezident: La clinica Anemona Med vă rog.

Alt dialog între aceleași două persoane:

Pacient: Am lăsat cardul de sănătate la spital. (...) mi-au spus să vă întreb pe dvs când pot să-l ridic.

Rezident: Bună seara, veniți miercuri la Anemona Med, o să aduc și cardul de sănătate.

Dialog între un alt pacient și același rezident al dr. Cîrstoiu:

Pacient: Bună ziua, pentru dl dr. Cârstoiu, vă rog?

Rezident: La Anemona Med. Adresa: Șoseaua Chitilei nr. 18.

Conversație între al treilea pacient și același rezident al dr. Cîrstoiu:

Pacient: Bună ziua, când pot veni pentru tratament?

Rezident: Miercuri la Anemona Med. Șoseaua Chitilei nr. 18 sector 1 București.

Dialogurile au fost purtate între februarie 2022 și octombrie 2023.

Tot în februarie 2022, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, declara: „Pacientul nu poate fi evaluat într-un spital public şi apoi îndrumat de acelaşi medic într-un spital privat”. După izbucnirea cazului Cîrstoiu, ministrul Rafila a criticat, din nou, decizia medicilor din sistemul public care trimit pacienţi la spitalul privat.

Operat la stat și cu firele scoase la Anemona

„Pot sa confirm faptul că am fost consultată de mai multe ori la cabinetul dr. Cirstoiu de la clinica privată ANEMONA. Am documente medicale și conversații între medicul rezident care fac referire la programările de la clinica privată”, a declarat unul dintre acești pacienți, care au contactat HotNews.ro. Toți cei patru au solicitat păstrarea confidențialității, dar unii au acceptat publicarea mesajelor sau a documentelor.

La indicația medicilor, pacientul din februarie 2022 spune că a fost pus să oscileze pe ruta privat - stat - privat. A fost consultat întâi la Anemona, apoi operat la Municipal și la final i s-au scos firele și a fost din nou tratat la privat, tot la Anemona. Medicul a fost dr. Cîrstoiu, de fiecare dată, și la stat și la privat, spune pacientul.

În februarie 2022, pacientul a încercat să ajungă pentru o consultație la specialistul ortoped Cătălin Cîrstoiu. „Avea renume de medic excepțional. Sunt un om simplu, fără relații. Am luat legătura cu secretariatul Spitalului Universitar, unde am fost îndrumată să-mi las datele printr-un mesaj scris la numărul de telefon al unui medic rezident”.

După două zile, pacientul a fost contactat de un rezident și i-a transmis ziua și ora când poate să vină la consult la „domnul profesor”. „La spital?”, l-a întrebat pacientul în scris. ”Nu, la clinica Anemona”, i-a răspuns rezidentul.

Până în momentul în care s-a internat la SUUB pentru operație, relatează pacientul, toate programările pentru analize și consult la dr. Cîrstoiu au avut loc la clinica Anemona.

„De fiecare dată culoarul era plin cu pacienți care așteptau la el. În medie, așteptam două ore până îmi venea rândul. Programul clinicii private e făcut după programul lui Cîrstoiu de la spital. Nu există programări dimineața, ci doar după-amiaza”.

Pacientul a fost operat în martie 2022 la SUUB, unde a stat internat o săptămână. După operație, au urmat alte programări la clinica privată pentru consultări postoperatorii, conform mesajelor de pe Whatsapp purtate de pacient cu medicul rezident de legătură.

La Anemona, pacientul a plătit, conform documentelor arătate redacției, sume cuprinse între 450-750 lei. ”Cel mai puțin a fost când mi-au fost scoase firele: 250 lei”, a precizat el.

Un alt pacient: „Am avut o operație de genunchi la SUUB și apoi am fost chemat la Anemona”

Un alt pacient care a căutat HotNews.ro ca să-și spună povestea a fost operat, în 2022, la genunchi la doctorul Cîrstoiu, la Spitalul Universitar de Urgență.

”Apoi, însă, un medic rezident mi-a indicat prin mesaje să merg pentru infiltrația care urma să mi-o facă la Anemona. M-a surprins prețul, 750 de lei pentru consult, plus cel mai mare, pentru infiltrație. Și consultul și infiltrația mi le-a făcut la Anemona dr. Cârstoiu, dar pe acte a apărut un alt nume, nici nu știu cine e acel medic”, a povestit pacientul.

HotNews.ro l-a contactat pe Cătălin Cîrstoiu pentru un punct de vedere, dar până la ora publicării acesta nu a revenit cu un răspuns.

Alexandru Rafila: „Angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el”

„Trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce priveşte circuitul pacientului. Pacientul nu trebuie să fie examinat, evaluat într-un spital public cu resursele spitalului public şi ulterior îndrumat de acelaşi medic la spitalul privat”, a declarat în februarie 2022 Alexandru Rafila la Prima TV, conform Digi24.ro.

„Eu nu pot să fiu inconştient, nu eu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, oricine ar fi el, încât să redirecţioneze resursele dinspre sectorul public spre sectorul privat. Asta nu are niciun fel de legătură cu îngrădirea medicului de a lucra şi într-o parte şi în alta, cu condiţia să existe un angajament - poate să fie şi scris (...) în care el (...) respectă programul public şi face un angajament că nu va redirecţiona niciodată un pacient din spitalul în care lucrează către un alt spital privat, în care poate lucrează el sau lucrează o cunoştinţă de-a lui”, a mai spus ministrul Sănătății.

Ministrul insistă: „Nu este nici moral, nici etic, nici uman”

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății a revenit cu afirmații similare în emisiunea „Insider politic”, difuzată sâmbătă la Prima TV. Rafila a criticat decizia medicilor din sistemul public care trimit pacienţi la spitalul privat. „Nu este nici moral, nici etic, nici uman. (...) Nu este tolerabil să nu prestezi serviciile pentru care eşti plătit în spitalul public şi să trimiţi pacienţii la privat că ar fi mai bine. Nu!”.

În ultimii 14 ani, miniștri ai Sănătății, de diferite culori politice, au recunoscut fenomenul parazitării sistemului public de către cel privat

Fenomenul folosirii sistemului public de către cel privat nu este unul nou, ci mai degrabă generalizat, după cum au remarcat-o de-a lungul anilor mai mulți miniștri ai Sănătății, din formațiuni politice diferite.

În 2010, Cseke Attila (UDMR), ministrul de-atunci de la Sănătate, voia să interzică medicilor să lucreze și în sistemul public și cel privat. Într-un dialog pentru HotNews.ro, Cseke Attila explica: „Acest lucru trebuie eliminat: din punctul de vedere al sistemului medical, ideea nu și-a dovedit eficiența, iar din punct de vedere al pacientului este un lucru păgubos”.

„Practic, astăzi ceea ce se întâmplă este următorul lucru: pacientul se duce la spitalul public, dimineața, i se fac analizele și este rechemat la clinica privată de către același medic, după-amiază, unde mai este de multe ori și taxat”.

”Practic, pacientul care plătește și contribuție de sănătate, plătește și după masă o taxă pentru un serviciu efectuat pe banii spitalului public, de către același medic care lucrează și în public, și în privat”, a explicat ministrul Attila.

Trei ani mai târziu, un alt ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu (PNL) înainta un raport către guvern, în care atrăgea atenția și asupra conflictului de interese în cazul medicilor care lucrează atât la stat, cât și la privat. Printre exemplele oferite de ministru se numără “situațiile în care echipamentele unor secții de imagistică (radiografie, tomografie, RMN) sunt defecte și rămân nereparate, în timp ce unitatea privată de imagistică la care lucrează în paralel șeful secției publice funcționează din plin, deservind și pacienții care sunt redirecționați din secția publică”.

„Cei care se prezintă în serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanță) sunt îndrumați, sub diferite motivații, să se adreseze unităților private în care același personal medical este angajat” - mai spunea raportul lui Nicolăescu.

Tabloul invocat de cei trei miniștri, Atilla, Nicolăescu și Rafila, este cel descris de mărturiile, mesajele și documentele făcute publice de către pacienții medicului Cătălin Cîrstoiu.

CITEȘTE ȘI: