Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănaşu, va consilia Ministerul Fondurilor Europene privind realizarea şi implementarea programelor în viitorul buget al Uniunii Europene (2021-2027). Concret, organizaţia condusă de fostul candidat la alegerile prezidenţiale a fost inclusă în Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri. Decizia a fost semnată de premierul Ludovic Orban şi publicată în Monitorul Oficial, informează Mediafax.

Alexandru CumpanasuFoto: Facebook - Alexandru Cumpanasu

Alexandru Cumpănaşu a fost pus sub acuzare de DNA, la finalul anului trecut, tocmai pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA.

Surse guvernamentale au declarat pentru Mediafax că se plănuieşte schimbarea organizaţiei lui Cumpănaşu din organismul de consultare a Ministerului Fondurilor Europene. Liberalii dau vina pe „o eroare birocratică”.

În cursul serii, premierul Ludovic Orban a declarat că a dispus și că va avea loc un proces de evaluare al organizațiilor implicate în acest proces, lista acestora fiind aceeași cu una din 2014, luată cu „copy - paste”. „Vom evalua pe criterii obiective și pot să spun că vor intra și alte organizații”, a spus premierul Orban la Digi 24.

Citește și:

Alexandru Cumpănașu, pus sub acuzare de DNA pentru fraudă / Reacția lui Cumpănașu: „Subiectul este ridicol, nu am mințit, greșeala e a SNSPA”

Ministrul de Interne nu rupe tradiția întâlnirilor cu controversatul Alexandru Cumpănașu: Mi-a dat o idee foarte bună, "care" am îmbrățișat-o

Orban, despre întâlnirea Vela-Cumpănașu: Sunt convins că s-au întâlnit întâmplător și că aceste întâlniri întâmplătoare vor fi foarte rare

CITEȘTE ȘI: