Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidențiale, a devenit masterand la o universitate din Elveția fără să fi terminat o facultate, potrivit CV-ului său, prezentat de Main News. Cumpănașu a reacționat la această informație intrând în direct la Realitatea TV spunând că ”din punctul meu de vedere, da, am studii superioare si cu mult superioare celor pe care unii dintre ei se laudă că le-au facut la Spiru Haret".

Alexandru CumpanasuFoto: Facebook - Alexandru Cumpanasu

Din CV-ul prezentat în spațiul public reiese că din noiembrie 2016 este student la master în Elveția, iar Cumpănașu a spus că este vorba de Academia Regală pentru Managementul Afacerilor și că ”nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți proștii în România, la toate universitățile de doi lei”.

”Nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți proștii în România, la toate universitățile de doi lei. Foarte mulți dintre cei care au terminat la Spiru Haret în România sunt niște proști cu diplomă. Avem atâția proști cu diplomă în administrația publică și în România... Eu cred că un om care își termină un executive master are o pregătire mai bună, în afară, decât unul care vine și spune săru'mâna pe la decani și bagă șpagă la profesori.

Eu i-am călcat în picioare pe toți cei care au terminat Spiru Haret și care nu mai știu să scrie în limba română și pe cei care în loc să își facă treaba acolo, la universități, termină pe bandă rulantă tot felul de universități de doi bani", a declarat Cumpănașu.

În intervenția de la Realitatea TV, el i-a spus Marinelei Mititelu că are diplomă de BAC, dar nu și de licență:

”Bacalaureat aveți?

Da, da, am.

Diplomă de licență aveți?

Nu doamnă, v-am explicat, m-am înscris la această Academie Regală din Elveția, la Executiv Master și termin acum, sunt masterand, da.”