Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Constanța pentru fraudă, după ce ar fi mințit că deține diplomă de studii superioare atunci când a accesat un post de expert într-un proiect european derulat de SNSPA, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Alexandru CumpanasuFoto: Facebook - Alexandru Cumpanasu

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Alexandru Cumpănașu a fost pus sub acuzare pentru fraudă, după ce ar fi mințit în privința studiilor, pentru a lucra, ca expert, într-un proiect european (SIPOCA) derulat de Ministerul Dezvoltării, implementat în parteneriat cu SNSPA.

În luna septembrie a acestui an, SNSPA a decis să verifice legalitatea angajării lui Cumpănașu în cadrul proiectului SIPOCA, pentru a clarifica situația privind studiile lui. La acea vreme, Cumpănașu a semnat un document potrivit căruia deține studii superioare.

În funcție de rezultate, SNSPA a anunțat că vor fi luate măsurile legale care se impun.

Verificările SNSPA au fost dispuse după ce, în spațiul public, au apărut mai multe controverse privind studiile lui Cumpănașu. În declarația de avere publicată pe site-ul Biroului Electoral Central înainte de alegerile pentru președinție, la care Cumpănașu a candidat, acesta figura cu 66.762 lei încasați de la SNSPA.

Cumpănașu, despre ancheta DNA: „Subiectul este ridicol, nu am mințit, greșeala e a SNSPA”

Alexandru Cumpănașu precizează că a fost chemat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar care vizează un proiect al SNSPA, însă precizează că nu a mințit în privința studiilor sale și doar universitatea trebuie să răspundă cu privire la legalitatea angajării, scrie Mediafax. Acesta anunță că va depune plângeri.

„Încă din campania electorală se știa despre aceste așa zise verificări. Am atenționat încă de atunci SNSPA să nu se joace cu imaginea mea. Nu am mințit și nu am dat NICIO declarație din care să rezulte că am studii superioare la acel moment. Nu am prezentat SNSPA nicio informație eronată sau care să nu corespundă realității. Toate diplomele și CV-ul transmise pentru angajare au fost cele reale. Încadrarea pe post, respectiv anexa la care se face referire a fost ÎNTOCMITĂ de SNSPA, semnată de RECTOR sau în numele lui și de mine”, scrie Alexandru Cumpănașu pe Facebook.

Cumpănașu mai precizează că, din informațiile pe care le deține, procurorii verifică întregul proiect derulat de SNSPA, iar acesta depune plângere penală pe numele rectorului Remus Pricopie.

„Dacă nu au fost respectate condițiile de încadrare, răspunderea aparține SNSPA care are departamente multiple de verificare a documentelor până la semnarea contractului de muncă. În rest, consider că față de plângerea ce o voi depune în perioada imediat următoare, multe surprize vor ieși la iveală față de Remus Pricopie și o parte din SISTEM care a lucrat chiar în acest proiect! Mai mult decât atât, voi da în judecată SNSPA și pe Remus Pricopie pentru afectarea imaginii publice în mod eronat și pentru un concurs de infracțiuni, respectiv denunț calomnios, fraude din fonduri europene și fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu”, mai precizează Cumpănașu.

Imediat după alegerile prezidențiale, Cumpănașu spune că a fost audiat de DNA Constanța, unde a „demontat minciuna SNSPA”.

„M-am prezentat ca un cetățean normal și am demontat în integralitate minciuna SNSPA. (...) Nu am primit din partea DNA nicio informație precum cea falsă, prezentată în presă. Ultima corespondență cu DNA Constanța a avut loc chiar acum câteva zile și mi s-a comunicat că nu mai este nevoie de nimic suplimentar pentru a lămuri speța. Subiectul este ridicol și în fapt, dacă a existat vreo greșeală aceasta aparține SNSPA și rectorului acesteia. Reprezentantul legal al SNSPA a fost audiat la rândul său, dar vad că acea parte din presă care mi-a fost împotrivă în campanie, omite să precizeze acest lucru. (...) Responsabilitatea verificării eventual a respectării condițiilor aparține SNSPA și nu mie ca angajat”, mai scrie acesta.

Alexandru Cumpănașu are șapte vile și apartamente, trei terenuri intravilane, iar el și soția au încasat, doar anul trecut, cam din aceleași surse (în mare parte bani publici), o sumă totală de peste 1,6 milioane de lei. De la SNSPA, Alexandru Cumpănașu a primit un salariu de aproape 67.000 de lei, de la Romaqua Group aproape 80.000 de lei, de la Asociația de Acreditare din România și de la UEFISCDI București circa 60.000 de lei.

CITEȘTE ȘI: Alexandru Cumpănașu avertizează SNSPA "să nu se joace cu imaginea unui candidat la președinție" / "Muncesc de la 16 ani. Mi-am sacrificat viața pentru muncă"

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Cumpănașu, masterand la ”Academia Regală din Elveția” fără să fi absolvit o facultate: ”Nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți prostii în România, la toate universitățile de doi lei”