Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis reverificarea legalității procedurilor privind angajarea domnului Alexandru Cumpănașu, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), anunță instituția, într-un comunicat remis HotNews.ro.

Alexandru CumpanasuFoto: Facebook - Alexandru Cumpanasu

„Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare”, potrivit sursei citate.

SNSPA mai spune că „în funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”.

Alexandru Cumpănașu a încasat aproape 67.000 de lei de la SNSPA.

Alexandru Cumpănașu are șapte vile și apartamente, trei terenuri intravilane, iar el și soția au încasat, doar anul trecut, cam din aceleași surse (în mare parte bani publici), o sumă totală de peste 1,6 milioane de lei. De la SNSPA, Alexandru Cumpănașu a primit un salariu de aproape 67.000 de lei, de la Romaqua Group aproape 80.000 de lei, de la Asociația de Acreditare din România și de la UEFISCDI București circa 60.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Cumpănașu, masterand la ”Academia Regală din Elveția” fără să fi absolvit o facultate: ”Nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți prostii în România, la toate universitățile de doi lei”