„Am văzut că președintele Consiliului Județean Maramureș (Gabriel Zetea, PSD - n.r.) a pus în funcție o directoare la Spitalul Județean (referindu-se la Sorina Pintea - n.r.). Solicitarea mea e să uzați de prerogativele pe care le-ați dobândit prin Ordonanța de Urgență adoptată în baza decretului privind instituirea stării de urgență și să demiteți - dacă este adevărat că acest lucru s-a petrecut - să demiteți vechiul director care a revenit asupra demisiei și care, din câte am înțeles, s-a numit pe sine director medical la Spitalul Județean”, i-a cerut Ludovic Orban ministrului Sănătății.
„Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării. În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop. Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupă acest post prin concurs pe perioadă determinată care expiră în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager”, a precizat Man.
În acest moment, Sorina Pintea se află sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită în formă continuată, fiind cercetată în libertate.