Revolta de la Ditrău continuă: Petiție a peste 1.800 de locuitori, în frunte cu preotul din comună, care cer patronilor brutăriei să nu angajeze străini și să le prezinte actele medicale ale muncitorilor din Sri Lanka

de I.H.     HotNews.ro
Marţi, 11 februarie 2020, 17:45 Actualitate | Esenţial


Ditrau - brutari sri-lankezi
Foto: Captura
O petiție cu peste 1.800 de semnături a fost depusă marți la primăria localității Ditrău. Localnicii cer patronilor brutăriei să nu angajeze forță de muncă străină și să prezinte actele privind calificarea profesională a primilor doi angajați din Sri Lanka, dar și documentele medicale ale acestora. În fruntea localnicilor semnatari ai petiției se află și de această dată preotul capelan romano-catolic din comună.
Primarul comunei Ditrău, Puskas Elemer, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că petiția a fost depusă de preotul Bíró Károly și de mai mulți localnici și este adresată Primăriei, Consiliului Local, dar și patronilor brutăriei.

"A fost depusă, marți, o petiție la Primăria Ditrău semnată de peste 1.800 de locuitori ai comunei, după cum au promis în urma adunării sătești care a avut loc în 1 februarie la Căminul Cultural. Petiția a fost depusă de preot și de mai mulți oameni și este adresată Primăriei, Consiliului Local, dar și patronilor brutăriei”, a spus Puskas Elemer.

Semnatarii petiției cer patronilor brutăriei să le prezinte localnicilor copii după actele privind calificarea profesională a primilor doi angajați din Sri Lanka și să prezinte Consiliului Local Ditrău actele personale și adeverințele medicale ale acestora.

"Să nu angajeze forță de muncă străină în situația în care rata șomajului în comuna Ditrău depășește 2% și să contribuie, astfel, la prevenirea imigrării tinerilor”, se mai arată în document.

De asemenea, în petiție se mai solicită patronilor brutăriei din Ditrău să le ceară scuze locuitorilor, dar și preotului capelan, care ar fi acceptat rolul de mediator doar la cererea lor.

"Solicităm ca angajatorul să aibă în vedere și să respecte în primul rând liniștea, respectul de sine și interesele publice, cultul religios și tradițiile locuitorilor din Ditrău. Să sprijine înființarea unui sindicat al angajaților din comună. Să despăgubească angajații prejudiciați și jigniți, în mod retroactiv pentru 5 ani, și să plătească concediile de odihnă anuale, să compenseze orele de muncă suplimentare conform legii, să efectueze control intern cu privire la declararea orelor de muncă prestate și să achite eventualele compensații pentru orele de muncă nedeclarate”, se mai arată în petiție.

Angajarea a doi muncitori sri-lankezi la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit revolta a aproximativ 300 de oameni, susținuți de preot, care au spus că le este teamă că în comună vor veni mai mulţi migranţi care le vor impune propria cultură şi le vor pune în pericol siguranţa.

Cei doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni. De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook - "Migráns mentes ditrot akarunk" (Vrem un Ditrău fără migranţi) - unde au fost postate multe mesaje împotriva celor doi brutari străini.

Poliția Harghita a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, iar totodată s-au sesizat Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cazul de la Ditrău a ajuns și în presa internațională.

CITEȘTE ȘI:









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















23508 vizualizari

  • +31 (53 voturi)    
    La Fontaine (Marţi, 11 februarie 2020, 17:48)

    moka [utilizator]

    Cred ca ar scoate ceva misto din chestia asta...
    • +46 (88 voturi)    
      Este politica sovina (Marţi, 11 februarie 2020, 18:28)

      sistemulparasimpatic [utilizator] i-a raspuns lui moka

      Cei mai multi prosti in Romania in gasesti localizati in secuime. Politica sovina a Budapestei isi arata roadele.
      • -36 (68 voturi)    
        Dragoste cu de-a sila nu se poate (Marţi, 11 februarie 2020, 19:20)

        Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui sistemulparasimpatic

        Cand un om civilizat nu e bineprimit undeva pleaca. Tu cum procedezi? Dupa ce ti-au cerut sa pleci pe usa te intorci pe geam?!
        • +4 (40 voturi)    
          Esti sigur? (Marţi, 11 februarie 2020, 21:14)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

          Vrei sa spui ca maghiarii din Transilvania si evreii din Israel nu sunt civilizati?.. Ca bine primiti, sigur nu au fost.
          • +12 (22 voturi)    
            Din pacate (Miercuri, 12 februarie 2020, 7:50)

            Brutus2 [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            nu ai inteles.... omul a vorbit punctual despre acest caz. Adevarul doare si cand nu ne convine generalizam. Daca zic de Serena Williams ca e urata'n draci, tu o sa spui ca am ceva cu oamenii de culoare. Daca zic ca ungurii din Ditrau sunt rasisti, incuiati si needucati, tu spui ca am ceva cu maghiarii din Transilvania (ROMANIA). Iar de evrei, asta e bomboana. Cum vrem sa fim mai dramatici asa, noi, maghiarii "surghiuniti" din alta tara devenim imediat evrei... De fapt sunt oameni fara identitate si patrie. Vesnic nemultumiti (aici poti generaliza). Iar cei care nu vor sa invete limba OFICIALA a statului in care traiesc sunt infumurati si idioti!
            • +7 (15 voturi)    
              si romanii de peste tot in Europa?! (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:57)

              ember [utilizator] i-a raspuns lui Brutus2

              aproape nicaieri nu sunt bine primiti si sunt priviti cu neincredere si ura, cate rude ai plecata in Franta sau Spania?
              • 0 (4 voturi)    
                Am eu (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:44)

                war4peace [utilizator] i-a raspuns lui ember

                Am eu rude în Italia, Germania și prieteni buni în UK, NZ, USA, Franța, Belgia, etc.
                Niciunul, dar NICIUNUL nu a fost vreodată discriminat, defavorizat sau privit cu suspiciune, și iată de ce:

                1. S-au dus acolo perfect legal, cu acte și tot ce trebuie.
                2. Cunoșteau deja limba locală.
                3. S-au integrat perfect în cultura locală și au adoptat imediat obieciurile locale.
                4. Muncesc mult și bine.

                Pentru fiecare român dat ca exemplu prost există probabil 999 care s-au integrat fără probleme.
            • +1 (3 voturi)    
              Ne intelegem perfect.. (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:11)

              pehash [utilizator] i-a raspuns lui Brutus2

              Deci cand a zis "un om civilizat", nu a generalizat, ci s-a referit specific la muncitorii din Sri Lanka?.. ca astia cu petitia din Ditrau clar nu intra la categoria "civilizati".

              Poate ar trebui sa cauti cuvantul "generalizare" in dictionar.
        • -8 (34 voturi)    
          Aviz munca srilankez 200 E. Cu doar atât e legal! (Marţi, 11 februarie 2020, 21:38)

          simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

          Patronii brutăriei din Ditrau recurg la o șmecherie de neplata a taxelor și impozitelor, o inginerie financiara care este legala pentru străini dar nu și în cazul romanilor.

          Forme legale de ședere și munca pe teritoriul României, pentru un srilankez, înseamnă:
          - taxă permis ședere la imigrări, 100 euro
          - aviz de muncă de la imigrări, 100 euro
          Asta este tot.

          Contractul de munca al asiaticului din Ditrau este cu o firma din Srilanka. Ea îl plătește. Brutăria doar virează niște bani companiei srilankeze pentru prestări servicii și astfel nu datorează nici un impozit României pentru asiatici. Pentru romani da mii de euro pe an statului.
          • +14 (28 voturi)    
            ai vro dovada? sau doar aberezi? (Marţi, 11 februarie 2020, 23:54)

            bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

            Eu sunt ferm convins ca asha ceva e ilegal in Romania si ca poti lucra in romania ca angajat al unei firme din alta tara doar pe perioade scurte (maxim 2-3 luni), pe motiv de cursuri de pregatire sau meetinguri si planificari cu partenerii de proiect.

            Iar ca sa cred ce zici tu, vreau sa-mi arati un link cum ca asha ceva se poate.
            • -2 (14 voturi)    
              Lucrător străin detașat 1 an perfect legal! (Miercuri, 12 februarie 2020, 3:16)

              simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

              Daca un srilankez este angajatul unei firme din țara sa, este perfect legal sa vina pentru prestări servicii pe 1 an în Romania. De asemenea, legea ii permite sa-și prelungească detașarea la peste 1 an.

              Legea este aici:
              https://lege5.ro/Gratuit/gqydimjwgu/incadrarea-in-munca-si-detasarea-strainilor-pe-teritoriul-romaniei-ordonanta-25-2014?dp=gy4dgojrguydq
              • +10 (16 voturi)    
                Ai uitat să spui că impozitul se plătește României (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:15)

                hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

                Plus CASS, deci costul salarial este fix ca in cazul unui muncitor român, cu excepția CAS care se plătește sau nu aici în funcție de statul de proveniență a muncitorului.
                • -2 (6 voturi)    
                  Impozitul nu se plătește în Romania! (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:46)

                  simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

                  Detasatul din Srilanka în Romania nu da nici un impozit României iar brutăria din Ditrau nu plătește nici un fel de taxe la stat pentru el. El nu este angajatul fabricii de pâine ci al unei firme străine.
                  • 0 (0 voturi)    
                    S-o crezi tu (Joi, 13 februarie 2020, 12:29)

                    hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

                    Toate impozitele datorate pentru activitatea persoanei pe teritoriul României se plătesc statului român.
              • +1 (1 vot)    
                daca e asha legea e tampa (Miercuri, 12 februarie 2020, 23:42)

                bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

                Potintelege sa nu plateasca asigurari sociale pentru ca nu beneficiaza de asistenta sociala (somaj, pensie, ajutor social, etc). Da' asigurare CASS si impozit trebuie sa plateasca. N-am vazut nicaieri in lege ceva despre obligatiile de plata ale angajatorului sau angajatului, dar te cred pe cuvant. Inseamna ca legea trebuie schimbata si armonizata cu ce se intampla in UE. In Germania sigur nu te poti detasa pe un an fara sa platesti taxe....
                • -1 (1 vot)    
                  N-ai de ce să-l crezi, pentru că habar n-are (Joi, 13 februarie 2020, 12:30)

                  hic sunt leones [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

                  ce zice.
                  • 0 (0 voturi)    
                    ai si dovezi? (Sâmbătă, 15 februarie 2020, 23:57)

                    bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

                    Oricat as vrea sa nu-l cred pe simplex, atat timp cat el a venit cu niste dovezi si eu n-am gasit nimic sa-l contrazica, aleg sa-l cred. Cel putin pana vii cu niste contra-argumente solide,
            • -3 (9 voturi)    
              O fi, sau nu o fi adevarat (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:18)

              bancher [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

              Insa in esenta are dreptate: firma din Ditrau aduce straini nu ptr ca ii sunt dragi, ci pentru ca accepta salarii mici . Localnicii s-au desteptat, nu mai muncesc pe salariul minim pe economie.
              • +1 (1 vot)    
                mai sunteti multi!?.. (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:43)

                pehash [utilizator] i-a raspuns lui bancher

                1. Arata-mi si mie dovada ca ala din Sri Lanka e platit prost. Cine ti-a spus?
                Acte, intermediere, zbor, cazare.. Brutaria plateste toate astea ca sa evite sa plateasca salariul minim pe economie din Romania!?

                2. Brutaria face profit net 3% (cel putin asa a scris Ziarul Financiar). 3%!!! E clar ca singura cale de a creste salariile este sa creasca preturile la paine. Oare ar fi de acord localnicii?
            • +2 (2 voturi)    
              este legal (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:26)

              sor1 [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

              ca un stain sa lucreze in Romania.La o firma privata patronul il poate angaja pe salariul pe care il vrea patronul dar nu mai mic decat salat\riu minim si il poate angaja muncitor necalificat pe post de director..Despre ce meetinguri vorbesti?,ce cursuri de pregatire la un brutar?chiar ati luat-o rasna!!!
              • +2 (2 voturi)    
                o sa razi, (Miercuri, 12 februarie 2020, 16:37)

                bancher [utilizator] i-a raspuns lui sor1

                dar exista o scoala, numita scoala de brutarie, unde exista si ucenici brutari, care invata sa faca paine. La noi se face totul dupa ureche, insa scoli de brutarie exista.
              • 0 (0 voturi)    
                scuze, dar nu ai inteles (Miercuri, 12 februarie 2020, 23:46)

                bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui sor1

                Ce ziceam eu e ca in tarile cu apa calda poti fi detasat intr-o alta tara pe o perioada determinata doar in cazuri speciale de genul celor enumerate mai sus. Nu am zis ca asta s-ar intampla la Ditrau. Aparent insa, legea romana permite detasarea pe un an a unui angaajat la o firma din strainatate fara obligatia platii taxelor si impozitelor aferente unui angajat roman. Ceea ce eo problema.
        • +24 (38 voturi)    
          faci o grava confuzie... (Marţi, 11 februarie 2020, 23:51)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

          ...Harghita si Covasna nu- teritorii independente, ci sunt parte integranta a Romaniei. Daca nu va plac legile romane, puteti voi pleca in Ungaria, un de V.Orban va aplauda atitudinea voastra, si eventual va va construi si un gard de sarma ghimpata in jurul satului, sa nu va invadeze strainii.
          • +7 (7 voturi)    
            Cainele nu pleaca de la macelarie (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:20)

            bancher [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

            si nici secuii nu pleaca din Transilvania. Ca doar nu o sa le dea Orban subventii si ajutoare sociale pentru stat degeaba. Daca se duc in Ungaria, ii vor pune imediat la munca, nu la intins mana dupa ajutoare pe motiv ca sunt minoritati si au nevoie de bani.
        • +2 (6 voturi)    
          tu nu esti bine primit pe hotnews! (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:10)

          Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

          de ce nu faci ceea ce propovaduiesti?!
        • +4 (6 voturi)    
          "nu e bineprimit" (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:11)

          Mawrkuss [anonim] i-a raspuns lui Amerlocu

          te referi aici la tine in casa nu? pe proprietatea ta, nu?
          Nu e bine primit, e si normal sa-si faca bagajul si sa plece.

          Problema e CA COmuna aia nu e loc privat (am scris asa ca oricum nu stie ei limba romana sa se sesizede la cacofonie).

          Argumentul tau e invalid, sorry. Asta cu "plecatu" in cazul asta a bullying pur si simplu.
      • +20 (40 voturi)    
        multi prosti (Marţi, 11 februarie 2020, 19:55)

        Giolgel [utilizator] i-a raspuns lui sistemulparasimpatic

        de acord ca acolo, in secuime, sunt multi prosti; dar Parlamentul le da clasa...
        • +4 (6 voturi)    
          secuii nu sunt neaparat prosti (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:20)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Giolgel

          sunt doar retrograzi, obtuzi la nou si (auto)izolati.
      • -5 (25 voturi)    
        hai sa nu dam repede vina pe altii (Marţi, 11 februarie 2020, 19:56)

        Withdrawal [utilizator] i-a raspuns lui sistemulparasimpatic

        indiferent de politica Budapestei, acesti oameni sunt cetateni Romani, pe teritoriul Romaniei ; iar tara are o responsabilitate fata de iei , orice-ar face Budapesta, Tombouktou sau Yamoussoukrou & altii.
        • +28 (46 voturi)    
          Responsabilitate sau responsabilizare? (Marţi, 11 februarie 2020, 21:21)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Withdrawal

          Sunt cetateni romani si Romania are legi impotriva incitarii la ura rasiala. Asteptam cu interes de ceva timp reactia CNCD...

          Pentru cei care nu stiu, CNCD i-a ars saptamana trecut a primarului din Iasi o amenda de 10.000 de lei anul trecut pentru declaratia 'O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi'.

          Deci minoritarii astia revoltati din Ditrau ar trebui sa primeasca minim 10.000 de lei amenda fiecare. Singura problema e ca la CNCD e sef domnul Csaba Ferenc Asztalos.
          • +19 (27 voturi)    
            corect! discriminarea e aplicata (Marţi, 11 februarie 2020, 21:28)

            qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            cu dublu standard... cand minoritatile discrimineaza alte minoritati e totul in regula, dar cand majoritatea discrimineaza... il ardem!

            consiliul discriminarii face o treaba tipic pesedista, ca la ccr... aplica legea cum le convine lor mai bine
            • -1 (5 voturi)    
              in SUA deja s-a inventat termenul (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:48)

              bancher [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

              de ,,teroare a minoritatii asupra majoritatii''. Adica minoritatii au ajuns sa aiba mai multe drepturi decat majoritarii, si sa ii terorizeze pe acestia folosindu-se de aceste drepturi.
          • -1 (1 vot)    
            amenda CNCD ajunge la stat (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:06)

            jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            nu sunt despagubiri pentru cei afectati. Cei afectati pot deschide proces civil.
        • +11 (13 voturi)    
          Sa invete (Miercuri, 12 februarie 2020, 7:52)

          Brutus2 [utilizator] i-a raspuns lui Withdrawal

          limba statului care are o "obligatie" fata de ei
      • -8 (30 voturi)    
        serios? (Marţi, 11 februarie 2020, 21:12)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui sistemulparasimpatic

        Politica sovina e ca sunt adusi sclavi pe plantatie..lucrul asta ar trebui interzis. N ai muncitori? Politicienii trebuie sa opreasca migratia in masa si sa foloseasca resursele pt a creste nivelul de trai si sa sporeasca natalitatea
        • -4 (16 voturi)    
          Eventual impunand (Marţi, 11 februarie 2020, 21:30)

          Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

          Un numar minim de copii per familie conlocuitoare.
        • +15 (23 voturi)    
          E o limita ... (Marţi, 11 februarie 2020, 23:19)

          andypandy [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

          Nu poti sa fortezi o firma sa angajeze numai localnici daca localnicii nu vor decat pe mega salarii de ar baga firma in insolventa.
        • +9 (19 voturi)    
          gandire de sef de colhoz... (Marţi, 11 februarie 2020, 23:57)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

          Si pana reuseste guvernul sa opreasca emigratia, si pana copiiiaia aparuti din grija guvernului pentru cresterea natalitatii, cine framanta la paine? Sau tu crezi ca guvernul poate opri emigrarea prin inchiderea granitelor dupa care obliga toate femeile care vor sa emigreze sa nasca cipii direct la 18 ani, apri de munca???
          • -7 (9 voturi)    
            tu nu ai auzit (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:58)

            Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

            De automatizare?.
            De ce se continua distrugerea comunitatilor
            • +7 (7 voturi)    
              Politicienii vostri v-au indreptat spre o cale (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:21)

              ty [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

              gresita, acea a izolarii de conationali vostri. Au mers pana acola incat si pe copii vostri i-au izolat in scoli separate de conationali lor. Motivul a fost simplu: sunt mai usor de manipulat. De ce au facut asta? Evident ca nu pentru interesul vostru. Voi nu aveti nimic de castigat. Dar ei?
            • +3 (3 voturi)    
              framantatul e automatizat (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:08)

              jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

              Dar formarea painilor, nu.
              Presupunand ca ar putea automatiza totul si ar desfiinta majoritatea joburilor, ar fi bine?
              • -1 (1 vot)    
                amice (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:40)

                Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

                In ultimele decenii s-au distrus vieti si comunitati pt profitul un or patroni care din lacomie ori si-au externalizat productia ori au adus sclavi pe salarii de mizerie.
                Ce vedem acum? Vin extremistii la putere. Lumea nu mai are locuri de munca.
                • 0 (0 voturi)    
                  pai aici te contrazici singur (Miercuri, 12 februarie 2020, 23:56)

                  bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

                  Pe de o parte vrei locuri de munca, pe de o part automatizare.

                  Daca brutaria se automatizeaza complet si isi mareste roductia de 10 ori, ca sa devina rentabila automatizarea, falimentand alte 9 firme de aceeasi dimensiune initiala, numarul locurilor de munca va scadea dramatic. In locul alora care presteaza munca manuala vor fie 2-3 tehnicieni si un inginer, latiti bine, si cam atat. iar ala care stie doar sa framane paine va sta acasa.
                  • +1 (1 vot)    
                    sustii niste aberatii (Joi, 13 februarie 2020, 12:09)

                    Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

                    exista acel etnocentrism peste tot in Europa cand cei dintr-o comunitate vor sustine tot timpul micile afaceri din acea zona pt a nu le pierde.
                    • 0 (0 voturi)    
                      mmm (Duminică, 16 februarie 2020, 0:00)

                      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

                      ce zici tu exista in Norvegia, Suedia, Finlanda, poate putin si mai prin centru. Da'nu-mi zi tu ca romanul alege sa cumpere painea cu 2 lei doar pentru ca e facuta local, in loc s-o cumpere cu 1 leu de la market...
            • 0 (0 voturi)    
              automatizarea nu merge peste tot (Miercuri, 12 februarie 2020, 23:52)

              bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

              Banuiesc ca framantarea n-o mai face nimeni la mana, ca e simplu de facut automat. Dar ca sa ai o linie complet robotizata de format painea, copt, ambalat si etichetat, etc, trebuie sa ai, banuiesc, o productie semnificativa, sa fii unul din marii producatori de paine de pe piata. Nu cred ca la cateva zeci de mii de paini pe zi gasesti linie robotizata... Plus ca mai conteaza si cu ce pret vinzi painea aia. Daca pretul pietei de de 1-1.5 eur s-ar putea sa renteze, daca e 1-2 lei, s-ar putea sa nu-ti amortizezi investitia in 10 ani.
        • +4 (4 voturi)    
          "Politicienii trebuie sa . . . " (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:12)

          ty [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

          Vorbesti cumva de politicienii UDMR sau aveti si alti politicieni pe acolo?

          - "sa opreasca migratia in masa" vorbesti despre cei trei muncitori din Sri Lanka sau despre altii care au ajuns pe acolo?
          • -2 (4 voturi)    
            politicienii trebuie (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:00)

            Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui ty

            sa schimbe legislatia cum este in alte tari care importa forta de munnca extracomunitara
            - firmele trebuie sa dovedeasca ca nu pot gasi personal din tara
            - orele de munca sunt prespectate
            - poate folosi automatizarea pt contnuarea productiei cu personal minim
            Nu e normal sa aduci sclavi din Asia de alte religii care traiesc stat in stat
            si Anflia si Germania au declarat in 2010 si 20111 ca multiculturalismul a esuat
            • +2 (2 voturi)    
              automiatizarea lui peste (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:18)

              jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

              Sunt IT-ist, inteleg automatizarea, dar in momentul in care se inlocuieste un numar mare de lucratori cu masini vor ajunge sa fie taxati robotii, iar banii respectivi trimisi spre zona de asistenta medicala unde vor fi masati majoritatea angajatilor.
              • -2 (2 voturi)    
                traiesti in padure (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:28)

                Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

                Automoatizarea a inceput demult. capsunile se culeg automat , painea se face automat - italineii sut lidei in automate industriale de paine.
              • 0 (0 voturi)    
                Despre IT - istii singalezi!!! (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:33)

                gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

                Bravo, taxati robotii, mama lor de roboti...sa se invete minte...
            • +1 (1 vot)    
              Kosmos sclavul este o persoana care nu este (Miercuri, 12 februarie 2020, 16:34)

              ty [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

              platita pentru munca depuasa. Cea ce nu este cazul ceior trei muncitori din Sri Lanka de la Ditrau.
              Din cate stiu atat Anglia cat si Germania asteapta cu bratele deschise tineri bine pregatiti si cu putere de munca.
              • -1 (1 vot)    
                ore multe salarii mici (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:26)

                Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui ty

                rezulta salar sub media legala. PAtronii sunt renumiti in Romania pt abuzuri.
                Coruptia din sistem nu are cum sa rezolvbe problema
                Esti eronat , Multiculturalismul a esuat . Astia de alte religii traiesc stat in stat . nu-si vor schimba niciodata religia. onflicte interetnice avem prea multe. Au si ei in Sri lanka . musli cu budistii. No mersi . I -ai la tine acasa si tinei pe banii tai.
                Corect ar fi ca patronul sa-si piarada clientela.
                • 0 (0 voturi)    
                  Nu exista "salar sub media legala" ci doar (Miercuri, 12 februarie 2020, 19:17)

                  ty [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

                  un salar minim brut legiferat sau un salariu mediu calculat.
                  Patronii sunt renumiti pentru abuzuri pretutindeni. Problema este ca statul prin institutiile sale abilitate sa-i determine ca tot cea ce fac sa fie in limitele legi.
                  Nu cred ca matale sau eu ne-am schiba religia. Poti pretinde de la altii asa ceva?
                  Nu cred ca trei oameni de o alta limba si religie poat fi un pericol pentru sa zicem 1800 cetateni maghiari si catolici. Mai ales ca acesti 3 cetateni din Sri Lanka au un contract pe o perioada limitata de 2 ani dupa cum am inteles.
                  Dar voi traiti acolo iar o vorba zice asa: „Cum îți așterni, așa vei dormi”
                  Eu cred ca nu aveti de ce sa va temeti. Sunt doar 3 oameni care eventual vor sta in mijlocul vostru o perioada determinata de timp dupa care vor pleca. Poate ar trebui sa-i cunoasteti mai bine. Cred ca veti vedea ca nici macar nu sunteti asa de deosebiti.
              • 0 (0 voturi)    
                Despre s(c)lavi in epoca moderna (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:42)

                gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui ty

                Aratati-le drumul spre Anglia sau Germania!!!...sau poate lui yohan bacsi...
                • 0 (0 voturi)    
                  disting ura in cea ce scrii (Miercuri, 12 februarie 2020, 18:49)

                  ty [utilizator] i-a raspuns lui gillda_47

                  te compatimesc
      • +7 (9 voturi)    
        nu toti ungurii sunt asa (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:15)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui sistemulparasimpatic

        Dar aia din secuime chiar ca sunt batuti in cap. Ungurii din secuime au cele mai mari drepturi ale minoritatilor din UE, practic nu exista minoritate in UE care sa se bucure de asa de multe drepturi (mai putin cele 2-3 care au autonomie teritoriala). Ungurii au justitie in limba maghiara, au invatamant in limba maghiara, (adica invatamant de stat, platit cu bani de la Bucuresti), au placute cu nume de strazi in maghiara (ca pe cele romanest le-au dat jos de mult), au primari si consilieri care vorbesc numai maghiara, au televiziuni in maghiara, dau examen la facultate in limba maghiara....si, in loc sa zica multumesc pentru aceste drepturi acordate de poporul roman in numele conieturii pasnice cu minoritatile, ei ii persecuta si ii gonesc pe altii pe motiv ca sunt minoritati!
        Pai in acest caz, daca nu stiu sa respecte pe altii, sa li se mai ia din drepturi sa invete sa se comporte cu alte minoritati.
        • 0 (0 voturi)    
          Despre placute (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:46)

          gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          ...dar nu au placute suedeze...
      • -2 (2 voturi)    
        Buda-Pest.... (Miercuri, 12 februarie 2020, 15:36)

        mirce [utilizator] i-a raspuns lui sistemulparasimpatic

        Chestia asta nu are mai nimic a face cu "politica" Ungariei. Aşa sunt oamenii din anumite părţi ale secuimii, mai secui decât secuii şi mai "curaţi" decât toţi alţi semeni.
    • +12 (24 voturi)    
      De ce nu Caragiale? (Marţi, 11 februarie 2020, 18:39)

      toni_uk [utilizator] i-a raspuns lui moka

      Pe vremea lui la Fontaine ii ardeau pr rug!
      • 0 (0 voturi)    
        Despre focul sacru (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:51)

        gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui toni_uk

        ...ash, isi dadeau foc la valize si se incalzeau la aragaz!!!
    • +14 (24 voturi)    
      Mai ales PARCHETUL .... (Marţi, 11 februarie 2020, 22:55)

      DEMA GOGU' [utilizator] i-a raspuns lui moka

      ar trebui sa-l ridice pe preot care incita la ura de rasa.
      In ce calitate solicita actele medicale ?!
    • +8 (18 voturi)    
      Cata ura in secuime (Miercuri, 12 februarie 2020, 1:25)

      Zimbru [utilizator] i-a raspuns lui moka

      Secuimea e demna de Evul Mediu.
    • +3 (3 voturi)    
      Acum se vede cati ranchinosi erau de fapt! (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:01)

      Urzitoru [utilizator] i-a raspuns lui moka

      Abia acum putem vedea ca e mai mult de jumatate din comuna "revoltata", pt ca e mai usor sa semnezi de cat sa iesi in strada! Deci comuna aia e nebuna dea-binelea! Daca nu esti ungur, daca esti putin diferit, nu conteaza ca ai venit sa muncesti, tabarasc toti pe tine!
  • +61 (105 voturi)    
    Tirania prostimii (Marţi, 11 februarie 2020, 18:02)

    barc [utilizator]

    Cand gloata plina de ura incepe sa dicteze agentilor economci pe cine sa angajeze ne indreptam cu pasi mari spre comunism. Comitetul popular va decide cine se angajeaza, cata paine se face, cui se vinde etc. Grotesc unde a dus propaganda tampita a lui Viktor Orban.
    • +23 (51 voturi)    
      /// (Marţi, 11 februarie 2020, 18:26)

      GemstonePig [utilizator] i-a raspuns lui barc

      Ei erau tampiti dinainte de a asculta tampeniile lui orban de budapesta
    • +21 (47 voturi)    
      fix (Marţi, 11 februarie 2020, 18:28)

      Hydra [utilizator] i-a raspuns lui barc

      asta am gandit de cand am citit despre "revolta" asta. Vor sa controleze cine e angajat sau nu, sa isi dezvolte propriile afaceri. Boala grea comunismul asta, nu ne vindecam deloc de el.
    • +31 (43 voturi)    
      Cea mai tare faza e... (Marţi, 11 februarie 2020, 18:33)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui barc

      ..."Să sprijine înființarea unui sindicat al angajaților din comună".Pai fratilor, sindicatul vi-l organizati voi daca vreti ,nu-i treaba angajatorului.
      • -19 (29 voturi)    
        bai, de sindicatul angajatilor ai auzit? (Marţi, 11 februarie 2020, 19:36)

        eucomentez [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

        e vorba de sindicatul angajatilor de la firma, conform legislatiei in vigoare
        • +18 (22 voturi)    
          "bai", cu premeditare?.. (Marţi, 11 februarie 2020, 21:23)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

          Deci sindicatul angajatilor trebuie infiintat de patron?.. ;)
          • +13 (17 voturi)    
            Da, așa-i moda la noi, nu știai? (Marţi, 11 februarie 2020, 22:29)

            comentatordiletant [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            Și tot patronul îl plătește pe lider - iar acesta își face lista de revendicări după cum îi cere patronul. Așa se întâmplă de 30 de ani încoace, cel puțin în societățile comerciale foste întreprinderi de stat.
        • +4 (4 voturi)    
          conform codului muncii, (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:24)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

          sindicatul se organizeaza de salariati, (adunarea generala a salariatilor), care isi aleg comitetul executiv, apoi sindicatul este inregistrat la judecatorie si primeste cod unic de inregistrare.
          Totusi, ca sa fie reprezentantiv, are nevoie de 50% din numarul de angajati ai firmei, ceea ce e cam greu.
          Patronul nu are nicio obligatie in organizarea sindicatului.
      • +5 (13 voturi)    
        Sindicate (Marţi, 11 februarie 2020, 20:15)

        nikita11 [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

        grogonbar: cred ca se refera sa dea bani pt sindicat. Blya pana unde poate merge buimceala asta. Da, e neplacut sa iti vina muncitori straini sa-ti sparga greva locala(ca sa ne intelegem - patronii gaseau romani de orice nationalitate daca isi adaptau salariile la pretentiile zonei) dar nu eu unul nu sunt de acord cu interzicerea acestora in vreun fel. Eu trag urmatoarele concluzii:
        1. Cetatenii vor bani mai multi pt munca la firma respectiva. Sunt o gramada care stau acasa dar nu merg la munca daca nu sunt platiti cat trebuie.
        2. Cat ar trebui sa fie platiti? Pai in mod natural, se face o calculatie de costuri, o analiza de piata a preturilor si se trage o concluzie in legatura cu cat se poate da fiecarui participant la actiune in functie de rolul sau. aici bunul nostru stat a deformat cu totul ecuatia respectiva in sensul ca s-a apucat sa-si remunereze proprii angajati pe nemeritate in vasta majoritate a cazurilor (exceptie sanatatea si educatia unde ar trebui sa nici nu impui limite-direct proportional cu performanta masurata cinstit) si sa le dea o gramada de beneficii cu totul anormale. Asa ca si noi restul oamenilor, desi economic nu e usor, dorim sa castigam ceva similar fiindca muncim mult mai mult.
        3. Patronii in cazul de fata sunt de nesustinut din pacate. Nu exista patron de afacere in panificatie sarac. Ori nu e lasat sa existe ori e bogat(prin comparatie locala). Oamenii astia isi permit lejer sa dea 1500-2000 EU per bucatar. Dar nu oficial, fiindca in panificatie(si inca cateva) nici ceausescu nu a putut starpi evaziunea. E un produs care trebuie zi de zi vine in bucati mici iar procesul(materia prima folosita) variaza mult din multe puncte de vedere mai ales intre painile 'traditionale'. Asa ca desi ar avea sa dea bani angajatilor localnici, oficial nu pot ca nu declara suficient si nici nu vor ca sunt nervosi pe cartelizarea initiala a localnicilor in jurul remuneratiei. orele suplimentare in afara de corporatii, sunt platite platite la negru
        • +8 (16 voturi)    
          "sa ne intelegem"... (Marţi, 11 februarie 2020, 21:26)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui nikita11

          "patronii gaseau romani de orice nationalitate daca isi adaptau salariile la pretentiile zonei"

          NU. Patronii au cautat personal calificat. Brutari, ca e fabrica de paine. Degeaba stiu Ion si Janos sa manuiasca toporul inca de pe vremea lui Verestoi, ca nu iese paine...
          • -6 (10 voturi)    
            asa e. sri lankezii au diploma de brutar (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:52)

            cucuveaua mov [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            si diploma este recunoascuta de ministerul muncii
            am vazut eu pe net
            • +2 (2 voturi)    
              au sau nu au calificare de brutar? (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:51)

              bancher [utilizator] i-a raspuns lui cucuveaua mov

              Ca e f important.
          • 0 (0 voturi)    
            ok (Miercuri, 12 februarie 2020, 21:03)

            nikita11 [utilizator] i-a raspuns lui pehash

            ce vroiam sa zic e ca gaseau BRUTARI romani daca adaptau salariile. dupa care restul explicatiilor de ce nu e asa usor de marit salariile alora.
    • -9 (37 voturi)    
      comentariul tau (Marţi, 11 februarie 2020, 18:51)

      mmmircea [utilizator] i-a raspuns lui barc

      e plin de ura si e nejustificata aceasta ura. Daca citeai articolul, vedeai ca oamenii se plang de ore peste program neplatite si de zile de concediu in care au fost la munca si nu au fost platiti. Nu se precizeaza in articol, dar cel mai probabil salariile sunt de mizerie. In loc sa accepte ideea ca salariile in Romania vor creste, si ea trebuie sa isi regandeasca planul de afaceri, patroana, ii infiereaza cu manie capitalista pe muncitori, dar baga mana adanc in portofel sa aduca straini tocmai ca se le dea o lectie localnicilor. Aici e de fapt miezul problemei.
      • +2 (28 voturi)    
        Miezul problemei (Marţi, 11 februarie 2020, 19:20)

        the-jackall [utilizator] i-a raspuns lui mmmircea

        E in capul (gol) al romanilor care nu se mai civilizeaza nici cu biciul. Mai draga... patronul e liber sa isi conduca afacerea cum crede el de cuviinta ca de-aia e patron. Atata timp cat nu e ilegal e absolut treba lui si nu a lu’ tanti Mița din sat! Eu nu i-as baga in seama deloc. As face silentio stampa si mi-as vedea de afacerea mea. Incredibil cat de departe poate merge prostia, mai mult ca sigur ca gradul de educatie e foarte jos in Ditrau dar (ca si paduchele care iese in frunte) aerele si pretentiile cretine sunt sus de tot. In rest numa’ de bine
        • -9 (13 voturi)    
          goagal (Marţi, 11 februarie 2020, 22:04)

          Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui the-jackall

          In vest firmele cand construiesc ceva sunt obligate de Primarii sa aibe un procent din angajati sa fie locali
          Firmele nu sunt stat in stat .Au si obligatii .una dintre ele este latura sociala.
        • +1 (5 voturi)    
          asa e. ei erau insa liberi la boicot (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:54)

          cucuveaua mov [utilizator] i-a raspuns lui the-jackall

          ca am auzit ca se poarta
          daca nu ne place de patron sau de colaboratorii firmei - boicot
    • -5 (33 voturi)    
      We love Pakistan (Marţi, 11 februarie 2020, 19:33)

      Utilizator5 [utilizator] i-a raspuns lui barc

      Omeneste e rau ce fac cei din Ditrau, vorbesc de xenofobie dar exista si o parte unde au dreptate. Pe patronii capitalisti pe care ii ridicati in slavi nu-i doare nicaieri de voi. Interesul lor e afacerea lor sa mearga, chiar si in detrimentul propriului popor si al vostru ca angajati. Puneti-va in locul potentialilor angajati, daca se vor aduce imigranti in masa va fi in detrimentul vostru, al nostru, acesti imigranti vor mentine salariile la nivel minim, 1300 lei net pe luna. De ce sa te plateasca patronul pe tine cu 2000, 3000? aduc asiatici pe 1500. Dar tu te descurci cu 1300? si sa-ti tii familia? Sri-lankezul isi tine familia acolo, deci cine are dreptate? Cand stai pe net si jobul tau e sigur e simplu sa fii corect politic dar cand job-ul tau, venitul familiei tale va fi amenintat de imigratia care inevitabil va veni, ca demografic stam rau, atunci veti mai lua apararea lor? Veti zice sri-lankezule,ia tu job-ul meu de vis. Good boy, We love Sri-Lanka, we love Pakistan, we love Mohamad, we love Coran, we love islam. Ati vazut prea multe stiri cu nemti carora li s-a urat cu binele. Nu am nimic cu acesti oameni, doar incerc sa atrag atentia asupra perfidiei patronilor care se vor folosi de imigranti ca unii ca voi cei largi la suflet sa ramaneti stamtorati la buzunar in timp ce ei vor face averi prostindu-va pe voi si exploatandu-i pe ei.
      • -9 (23 voturi)    
        În sfârșit o analiză pertinentă. (Marţi, 11 februarie 2020, 20:26)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui Utilizator5

        Că toți acoperiții care postează pe aici iau apărarea imigranților, ei fiind plătiți de către stat din împrumuturi!!!!
      • +14 (24 voturi)    
        We love China.. (Marţi, 11 februarie 2020, 21:39)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Utilizator5

        Tastatura si ecranul pe care le-ai folosit ca sa scrii acest mesaj sunt fabricate in Romania?.. Adica ai cumparat produse straine, in detrimentul propriului popor!? Nu se poate asa ceva! Mai bine cauti la anticariat ultima productie romaneasca, un HC-90 sau Felix-PC.
        Ti se pare exagerat? Pai cam asta zici si tu. Patronul ala vrea sa angajeze brutar calificat, are un buget limitat de salarii (ca vinde paine la niste amarati xenofobi, rupti in cur, cu pensii de subzistenta). De unde sa le ofere 3000 net?

        Tot ti se pare exagerat? E sansa vietii tale! Du-te la Ditrau si deschide o fabrica de paine. Ofera 3000 net si vor veni toti sa lucreze la tine!
      • +5 (5 voturi)    
        corectie (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:23)

        costelo999 [utilizator] i-a raspuns lui Utilizator5

        sri lankezi astia nu sunt migranti, sunt adusi cu contract de munca, deci se platesc la statul roman taxe din salariile acordate, astfel incit tu sa beneficiezi de alocatie, ajutor social si pensie daca o mai apuci, ca marirea pensiei se va face daca vor fi bani, este exact la fel ca la parintii tai (capsunari) care au plecat in spania cu contracte de munca la cules de capsuni, fragi, ciuperci, etc, exact la fel, si nu uita ca poporul roman este de dreapta, adica sustine mediul privat si micii intreprinzatori, ca asa a zis si ficusul si ludovic intii mergatorul.
    • -10 (16 voturi)    
      cei care cred ca stirea e reala (Miercuri, 12 februarie 2020, 0:18)

      eucomentez [utilizator] i-a raspuns lui barc

      E vorba de o manipulare grosolana a presei si a politicienilor de extrema dreapta din PNL, si e indreptata impotriva minoritatii maghiare. E vorba de denigrare si de instigare la ura, in stilul clasic, deja banal impotriva ungurilor din romania, subiect care revine ori de cate ori e o situatie scandaloasa la nivelul guvernului, guvernul se clatina samd.

      F probabil, ca de obicei, presa va fi amendata pt instigare la ura si va plati daune morale catre comunitatea denigrata, in cazul de fata comuna Ditrau.
      • +12 (18 voturi)    
        La Ditrau e rasism pur (Miercuri, 12 februarie 2020, 1:32)

        Zimbru [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

        Adica faptul ca locuitorii din Ditrau nu vor sa vina straini sa lucreze in sat pentru ca "nu vor sa le atinga painea" si pentru ca au o culoare diferita de piele, nu e rasism, ci doar o manipulare?
        Manipulare si discrimare gasesti cat cuprinde in presa idolului tau Viktor Orban.
        • +1 (1 vot)    
          asa este! (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:54)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Zimbru

          In Buc sunt o gramada de sri-lankezi si pakistanezi care lucreaza in industria ospitalitatii. Sa vezi la Carul cu bere cati sri-lankezi sunt, inclusiv fete, orice le ceri spun ,,I don't speak the language''. Isi au rolul lor, debaraseaza mesele, fac curat la mese, mai aduc cate o bautura.
          Dar nu am auzit pe nimeni sa se planga de ei, sau ca pleaca din restaurant din cauza sri-lankezilor. Asta numai in secuime se poate intampla.
    • 0 (2 voturi)    
      Ti-a dat banca impurmut? (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:50)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui barc

      Ai inceput productia , ai ajuns mare?. Apoi iti muti productia in China sau alta banan coun try sa-ti maresti profitul?. Ai uitat de comunitatea care te-a ajutat sa dfevii mare? Acum incepi sa-ti aduci sclavi ? sa-ti maresti profitul ?
      Astazi vin extremisti la putere din cauza mentalitati voastre lacome?
      Va trebuie o lectie
  • +45 (81 voturi)    
    Preot rasist (Marţi, 11 februarie 2020, 18:07)

    Anonymous_ [utilizator]

    Se pare ca este un preot rasist si trebuie pedepsit. Astfel de initiative trebuie oprite de catre autoritati. Suntem o tara din Uniunea Europeana, suntem toti oameni nu animale. Autoritatile sa se sesizeze urgent contra acestor rasisti!
    • -23 (51 voturi)    
      preot rasist (Marţi, 11 februarie 2020, 18:53)

      mmmircea [utilizator] i-a raspuns lui Anonymous_

      asta e ordinul pe unitate azi, sa dai la gioale la popi. Nici eu nu-i am la inima, dar tu faci o treaba flagrant de proasta. Se vede de la o posta ca scrii dezlanat din rarunchii unei inculturi dezolante.
      • +19 (31 voturi)    
        Gandeste putin (Marţi, 11 februarie 2020, 19:53)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui mmmircea

        Cum sa ceri fisele medicale ale cuiva? Prin angajare sunt confidentiale, chiar si la sefi. Iar in al doilea rand sunt date personale conform GDPR.

        Plus ca nu au temei legal sau motivatie decat o paranoie legate de coronavirus propagata de alti imbecili.

        Sa sustii asemenea cretinatati ilegale arata cat de la zi esti cu drepturile omului sau poate nu iti pasa.

        Cat despre comentariul tau ca articolul e legat de ore si concedii... sunt sigur ca petitia fix la asta se gandea.

        Mia pune mana si documenteaza-te ca sa nu te trezesti ca rade vreun jurist de tine data viitoare ca nu iti stii nici macar drepturile.
    • -10 (28 voturi)    
      De ce? (Marţi, 11 februarie 2020, 19:19)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Anonymous_

      Tati, noi avem grave probleme demografice!!! Dispărem noi, românii, și se înmulțesc cei cu pielea închisă la culoare. Secuii își apără, așa cum știu ei, pământul lor. Noi, rrrumânii, ciu-ciu. Mai cugetă, dacă nu-i efortul așa mare.
      • +2 (2 voturi)    
        si ungurii din Romania au (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:44)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui prec

        probleme demografice. Si numarul lor a scazut drastic dupa 1990, motiv ptr care a scazut si numarul parlamentarilor UDMR.
    • -7 (23 voturi)    
      Tu unde traiesti? In Zimbabwe? (Marţi, 11 februarie 2020, 19:25)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Anonymous_

      Omul a depus o petitie. Si-a exercitat astfel un drept civic fundamental. Ce lege si ce paragraf ar trebui sa-pedepseasca pentru asta?!
      • +11 (17 voturi)    
        Asa e (Miercuri, 12 februarie 2020, 0:14)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

        Mai putin cand e instigare la ura si la xenofobie.

        Ia explica-mi cum ar fi daca as face acum o petitie si sa zic "Semnati ca nu vreti ca toti polonezii, germanii, francezii, vietnamezii si alte natii sa ne ia munca, fix aia pe care nu o vrem, dar frate, nu o vrem, da' e a noastra !!!" ?

        Ce-ar fi sa adun oameni si sa ii indemn sa "goneasca" acesti "intrusi" ? E un drept civic sa am o "discutie prietenoasa" cu cine ma asculta si libertatea la exprimare imi da voie sa imi dau cu parerea, dar e moral ? e ok ? Nu instig la ura?

        Eu nu imi dau seama daca sunteti postaci sau chiar nu va duce capul. Sunt lucruri de bun simt, iar voia vi se pare absolut normal sa fie promovata ura si intoleranta.

        Ma mir ca nu ai cerut vaccin obligatoriu pentru tine daca cumva te-a atins din greseala unul din ei.
    • +6 (10 voturi)    
      Toate religiile, (Miercuri, 12 februarie 2020, 7:06)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui Anonymous_

      fara nici o discriminare se bazeaza pe frica si ura. Sunt la fel ca un politician populist, polarizeza societatea. Dar nu au solutii pentru nimic.
    • 0 (0 voturi)    
      iai acaaa la tine (Miercuri, 12 februarie 2020, 21:25)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Anonymous_

      In UE se modifica structura politica .vin extremistii la putere din cauza politicii imigrationiste tampite a UE
      Italia e terminata.bande de traficanti ofera barci contra unor sume importante de bani
      Traficantii sunt in N africii si in Nordul Frantei
  • +15 (37 voturi)    
    Unde nu e... (Marţi, 11 februarie 2020, 18:17)

    TheFreeOne [utilizator]

    Nici D-zeu nu cere.

    Sper sa plece in tari unde vor fi platiti de 4-5 ori mai mult decat in RO.

    Iar localnicii sa ramana "linistiti" in vagauna lor (eventual sa isi ia inapoi romii plecati prin diverse colturi ale Europei. Pe toti.).
  • +28 (44 voturi)    
    Aberant (Marţi, 11 februarie 2020, 18:20)

    a_l [utilizator]

    In primul rand, nu cred ca le-ar fi dat viza si li s-ar fi aprobat sa vina in Romania daca nu ar fi avut in regula toate actele inclusiv vizita medicala.
    Iar apoi aici, la angajare, ca si la orice angajat, fie el si roman, se fac vizite medicale obligatorii. Sunt proceduri clare, exista Inspectorat de Munca si nu cred ca cineva se joaca cu asa ceva.

    Insa mi se pare aberant ca cineva, un tert, sa solicite sa vada aceste documente. Deci ca si cum ma duc eu la toate firmele din cartier si le cer toate actele la control inclusiv fisele medicale de la doctorul de medicina muncii.
  • +15 (41 voturi)    
    In istoria omenirii (Marţi, 11 februarie 2020, 18:20)

    ady77 [utilizator]

    Multe razboaie au inceput, din cauza unor asa-zisi preoti
    Ca patronache nu o fi nici el usa de biserica, se prea poate, dar sa te opui cuiva care vrea sa munceasca, si tu nu vrei, e cam mult totusi.
    Daca li se permite aia e.
  • -9 (29 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Marţi, 11 februarie 2020, 18:31)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    te pui cu unguru' ... cica sa nu le spui boanghine ...
    • +5 (13 voturi)    
      zxzxzxz (Marţi, 11 februarie 2020, 20:20)

      solar [utilizator] i-a raspuns lui nu conteaza cine zice

      NENE UTILIZATOR ! Știi deosebirea dintre BOZGOR și BOANGHINĂ ? Fii atent că te dai de gol cu știința dumitale ! Bozgori le spun cei din vechiul regat UNGURILOR, BOANGHINE le spun ardelenilor. Pentru ei ARDELENII sunt niște... corcituri între români și unguri . Nu faci/ nu ai facut ,DECI ; altceva decăt să-ți etalezi nivelul de ...cunoștere. PRECAR !
      • -2 (6 voturi)    
        vorbeste lumea ... (Marţi, 11 februarie 2020, 20:31)

        nu conteaza cine zice [utilizator] i-a raspuns lui solar

        pai fiind vorba despre ditrau. deci boanghine. acu' esti dumneata mai lamurit de nivel ...???
      • +1 (7 voturi)    
        vorbeste lumea ... (Marţi, 11 februarie 2020, 20:38)

        nu conteaza cine zice [utilizator] i-a raspuns lui solar

        ia uite niste explicatii existente, bai neica :

        boánghen (-ghină), adj. – Ungur (termen depreciativ). Sl. vagrinŭ „ungur” (DAR). Se aplică uneori și romînilor din Trans.
      • 0 (6 voturi)    
        vorbeste lumea ... (Marţi, 11 februarie 2020, 20:40)

        nu conteaza cine zice [utilizator] i-a raspuns lui solar

        extras din alta parte :

        boanghină ungur (termen ironic)
  • +7 (41 voturi)    
    Delirul continua (Marţi, 11 februarie 2020, 18:35)

    Dalinar [utilizator]

    Evul Mediu Tarziu de Romanika, loveste din nou!!!
    • -3 (13 voturi)    
      ,,Evul Mediu Tarziu,,de Romania da, (Marţi, 11 februarie 2020, 19:35)

      constatator [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      dar de rromaniKa nu am auzit, poate tu acolo traiesti cu neamurile tale, fara numar!
      • 0 (10 voturi)    
        Romania Cocalaesca = Romanika (Marţi, 11 februarie 2020, 20:56)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui constatator

        Panimayu?
        • -4 (6 voturi)    
          Prietene de orice neam, revino la realitate! (Marţi, 11 februarie 2020, 22:10)

          constatator [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

          Nu trebuie decat sa renunti la orice substante ,,superman,, iene,,pt ca aveti ma i multe drepturi decat romanii! Intelegi?
          • +2 (8 voturi)    
            Prietene, cocalaria nu are neam (Marţi, 11 februarie 2020, 22:58)

            Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui constatator

            si distruge Romania, adica nu o distruge, tara merge inainte, dar mult inapoia altora, if you know what I mean!!!
    • +1 (11 voturi)    
      mda (Marţi, 11 februarie 2020, 19:56)

      Giolgel [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      delirul are legatura cu secuimea; nu cu romanii; la Ditrau sun 98.1% maghiari si restul nedeclarati
  • +11 (49 voturi)    
    Ba astia au probleme mintale??? (Marţi, 11 februarie 2020, 18:37)

    narcislb [utilizator]

    DECI IN ROMANIA IN ANUL 2020 NU PUTEM SUPORTA OAMENI DIN ALTE TARI?

    Daca romanii care se duc in strainatate ar fi primiti la fel,ar fi bine??Oameni needucati ce sunteti astia din ditrau in frunte cu un rasist!!
    • +1 (1 vot)    
      hai sa nu generalizam! (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:56)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui narcislb

      In secuime nu sunt primiti straini la munca. In Buc e plin de straini, atat in constructii cat si in industria ospitalitatii.
  • +8 (32 voturi)    
    miră pe cineva? (Marţi, 11 februarie 2020, 18:38)

    Mateiul [utilizator]

    se întâmplă în județul ăla... ăla din românia unde nu se prea vorbește bine românește. ăla măă unde ți se răspunde în altă limbă. ei care... de au tradițiile lor și nu le respectă pe cele ale românilor. exact! ăla în care nu se înțeleg bine nici cu românii
  • +9 (37 voturi)    
    Domn-le dar... (Marţi, 11 februarie 2020, 18:46)

    brightids [utilizator]

    cata nesimtire la acesti oameni, stii traiesc de o viata aici si stiu maxim de 5 cuvinte. Integrare oare?
  • +10 (34 voturi)    
    ma gandeam ... (Marţi, 11 februarie 2020, 19:02)

    cetatean in RO [utilizator]

    Nu mi-am imaginat starea inapoiata in care se gesesc cetatenii acestor regiuni care tot solicita autonomia...Ma gandesc ca intr-adevar merita sa fie autonomi, izolati si cu gard mare intre ei si restul tariii
    • -6 (26 voturi)    
      Ăia înapoiați? Mai gândește-te! (Marţi, 11 februarie 2020, 19:31)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui cetatean in RO

      Ai văzut ce biserică mare au? E din anii 1550. Ce biserici care să se compare cu aia aveau mândrii români din Vaslui, să zicem? Ce case?
      Unde vezi tu așa ceva în Oltenia?
      • +3 (11 voturi)    
        Da, inapoiati (Miercuri, 12 februarie 2020, 1:40)

        Zimbru [utilizator] i-a raspuns lui prec

        Si daca au biserica din 1550 asta inseamna ca pot fi rasisti si prosti? Tu ai fost vreodata sa vezi manastirile pictate din Bucovina, mai vechi decat biserica aia? Sau ai vazut culele din Oltenia, sau habar nu ai despre patrimoniul Romaniei?
        • +1 (1 vot)    
          e clar ca nu are habar! (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:55)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Zimbru

          Asa cum am zis mai sus, arunca cu noroi fara sa se documenteze.
        • +3 (3 voturi)    
          in sri lanka sunt monumente (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:20)

          Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui Zimbru

          vechi de cand ungurii locuiau in iurte!
      • +4 (4 voturi)    
        problema e (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:30)

        ipsilon [utilizator] i-a raspuns lui prec

        ca ei au ramas in acelasi an cu biserica ...
        • +2 (2 voturi)    
          ba chiar de dinainte de 1550 (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:57)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui ipsilon

          Pe la 1550 se inventase tiparul, aparusera tezele lui Martin Luther, renasterea italiana era in plin avant, Leonardo da Vinci schimbase Europa prin geniul sau...insa cei de la Ditrau tot asa erau erau: indoctrinati, rasisti, inchisi si optuzi la orice forma de nou.
      • +2 (2 voturi)    
        gresit! (Miercuri, 12 februarie 2020, 11:55)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui prec

        Dimpotriva, bisericile si manastirile din Oltenia sunt f bine intretinute, vechi dar bine intretinute. De curios, ai auzit vreodata de manastirile de pe Valea Oltului??
        Nu faci decat sa arunci cu namol in altii, fara sa te documentezi.
      • +1 (1 vot)    
        egitenii aveau piramide acum 4000 de ani! (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:19)

        Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui prec

        si?
  • +8 (40 voturi)    
    ce-ar fi (Marţi, 11 februarie 2020, 19:05)

    DiDiRo [utilizator]

    sa semnam si noi o petitie, noi ceilalti 20 de milioane? NENOROCITILOR, faceti de ras ROMANIA, krepa-var tot neamul vostru de analfabeti, ca nici cu trenul nu stiti mere ma, ca vam imbarca sa va trimitem pe toti in Srilanka.
  • -16 (32 voturi)    
    ardalani... (Marţi, 11 februarie 2020, 19:07)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... astia nu doar ca-s prosti, dar si semnalizeaza...
    • -5 (17 voturi)    
      De ce vin, mândrii regățeni, atunci, în Ardeal? (Marţi, 11 februarie 2020, 19:33)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Sau în Banat? De ce nu stau ei, de deștepți și dezvoltați, la ei în regat?
      • +4 (8 voturi)    
        iti zic eu.... (Miercuri, 12 februarie 2020, 3:14)

        Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui prec

        sa va ia muierile :)
      • +1 (1 vot)    
        prec, (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:05)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui prec

        Mobilitatea fortei de munca este o caracteristica esentiala a economiei moderne, si in acelasi timp este un pilon de baza al formarii si existentei Uniunii europene . Uniunea europeana poate fi definita ca un spatiu in care persoanele, forta de munca si capitalurile circula libere, fara taxe si ingradiri.
        Exista si in Romania deplasarea fortei de munca dintr-o zona in alta, dar nu ca in SUA sau Germania, spre exemplu (acolo fiind mult mai ample decat la noi).
        Si in Bucuresti sa stii ca sunt multi ardeleni si banateni care s-au stabilit aici si muncesc aici. Dar nu ies cu bata sa ii gonesc inapoi de unde au venit, sunt constient ca asta e mersul economiei de piata. Totul se face pe competente, pe abilitati, daca nu esti in stare sa faci nimic mori de foame (si in general cei incompetenti se vaieta ca vin altii sa le ia locurile de munca).
    • +2 (12 voturi)    
      ohh (Marţi, 11 februarie 2020, 19:57)

      Giolgel [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      sunt maghiari.. nu ardeleni
      • +1 (7 voturi)    
        Nu-s maghiari. (Marţi, 11 februarie 2020, 22:38)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui Giolgel

        Sunt secui!
  • +3 (23 voturi)    
    Astia-s procuror, DSP? Nu intervine chiar nimeni? (Marţi, 11 februarie 2020, 19:13)

    mirceacc [utilizator]

    Astia-s procuror, dsp? Imi place cum nimeni nu ia atitudine sa nu piarda capital electoral.. Urmand logica acestor indivizi inchisi la minte semnam si noi (ceilalti cetateni al acestui stat) o petitie in care cerem sa fie obligati semnatarii sa prezinte analizele sa vedem ce boli poarta si sa fie obligati sa invete limba Romana!
  • +4 (24 voturi)    
    CNCD ?? (Marţi, 11 februarie 2020, 19:24)

    cicci [utilizator]

    Semnatarii petitiei nu pot fi amendati?? Adica, vorbim totusi, de discriminare.
  • -7 (17 voturi)    
    ,painea noastra cea de toate zilele, (Marţi, 11 februarie 2020, 19:27)

    constatator [utilizator]

    Oare Dumnezeu o fi avand vreo polita de platit l a Ditrau? S au poate locuitorilor din aceasta comuna li s a urat de atata paine!
  • +4 (18 voturi)    
    zxzxzxz (Marţi, 11 februarie 2020, 19:31)

    solar [utilizator]

    Ofensiva iredentismului unguresc post 1989 încă nu si-a atins apogeul ! Ceea ce urmează va fi mai dur !
    • +1 (1 vot)    
      pardon, dar acesta nu este iredentism (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:06)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui solar

      Aceasta e prostie si frustrare.
  • 0 (22 voturi)    
    dezinformarea continua in presa (Marţi, 11 februarie 2020, 19:34)

    eucomentez [utilizator]

    Cei care au semnat petitia au cerut ca firma sa repare prejudiciul cauzat comunei prin denigrare si dezinformare.

    Ar fi cazul si pentru presa, sa-si ceara scuze si sa plateasca daune pt denigrarea comunei Ditrau.
  • +3 (21 voturi)    
    Astia (Marţi, 11 februarie 2020, 19:45)

    gj [utilizator]

    traiesc in evul mediu. E bine ca popa -instigatorul- nu cere arderea pe rug a bietior oameni si poate si a romanilor din zonele apropiate....sau astia numai sunt. Se impune ca autoritatile statului European, Romania, sa aplice legile tarii si reglementarile europene celor din Ditrau. Astea sunt rezultatele politicii de segregare dusa de oficialii politici maghiari din tara si de la Budapesta, rezultatele admiterii partidelor politice pe criterii etnice, rezultatele slabiciunii politice de la Bucuresti, rezultatul tolerantei peste limitele normalului manifestata de romani.
    • +2 (2 voturi)    
      nu cred ca mai sunt romani pe acolo (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:06)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui gj

      i-au gonit de mult.
  • -4 (16 voturi)    
    ar trebui sa se bucure (Marţi, 11 februarie 2020, 19:45)

    nash pandelica [utilizator]

    creste populatia tinutului secuiesc, iar aiaticii ( asiatici !). vor invata rapid limba magheara.
    totusi, pot adopta solutia orban (al lor!), pot trage un gard de jur imprejurul satului.
  • +3 (15 voturi)    
    Srilankezi in Guvern (Marţi, 11 februarie 2020, 19:46)

    Utilizator5 [utilizator]

    Eu as vrea o petitie pentru sri-lankezi si nepalezi in Guvern, politie, armata si pe unde sunt astia cu salarii mari. Asa cu srilankezi am face o economie la buget de numa. Nu trebuie sa stie limba, oricum nici astia care stiu nu fac mai mult, atata paguba un translator de limba tamila, ieftin si ala, 1300 pe luna net. Luam vreo 5 translatori pentru Guvern si e rezolvata treaba.
  • +3 (19 voturi)    
    revolta ditrau (Marţi, 11 februarie 2020, 20:06)

    louienl [utilizator]

    Asa e cand ortganele statului dorm,de cand politica satului si a unei etnii dicteaza in locul legilor statului roman?
    Autoritatile sa inceapa sa imparteasca amenzi si sa isi faca datoria,acesti oameni din Sri Lanka nu au gersit nimanui si comform legii sunt in regula....
  • +10 (22 voturi)    
    tra la la (Marţi, 11 februarie 2020, 20:10)

    johnescu [utilizator]

    si, duios csaba ferenc asztalos trecea.
    cand e vorba de nem todom, e mut, surd si orb...
    asemenea rasism nici in africa de sud nu gaseai !
    rasism era si in anii 70 cand am fost in gheorghieni si nu ne-au dat paine, atentie karma este reala, imuabila si inevitabila, sa meditam un pic pe tema asta si sa actionam cat nu e prea tarziu !
    • +3 (3 voturi)    
      noi am fost in delegatie (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:10)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui johnescu

      la Sfantu Gheorghe, prin anul 1999, si nu au vrut sa ne dea paine, pe motiv ca nu inteleg. Apoi unul dintre noi, de etnie rroma, a revenit dupa vreo 10 min la magazin si a cerut 3 paini, dar in limba engleza. Unguroaica de la tejghea l-a servit imediat. Dupa care al nostru a porcait-o vreo 5 min incontinuu...,, nu ti-e fa rusine sa nu ne dai paine cand vorbim in romana, dar ne dai cand vorbim in engleza??"'
  • +2 (10 voturi)    
    lamuriri necesare (Marţi, 11 februarie 2020, 23:01)

    Pansiv [utilizator]

    E obligatoriu de investigat modul in care tovarasul Bíró Károly reda in integrum declaratiile de la Vatican in legatura cu toleranta intre oameni. Si ar trebui de asemenea investigat de catre capii bisericii care il acopera, cat din activitatea acestui tovaras este anarhism, fascism. Cata vreme Biserica, locul de munca al tovarasului Bíró Károly nu se implica, o face si pe aceasta duala si partasa la mesaj. Intreaga biserica e ipocrita sau numai tovarasul si daca este doar el, ce masuri s-a luat. As ruga jurnalistii sa puna o intrebare si la Vatican pe acest subiect, poate mesajul intolerant provine de acolo si tovarasul Bíró Károly este doar un executant constiincios. Faptul ca Arhiepiscopia de Alba se delimiteaza nu ne ajuta. Ea trebuie sa lamureasca lucrurile cine minte? Papa Francisc, Arhiepiscopia, tovarasul? si daca acesta minte si instiga la ura si e membru intr-o asociatie profesionala romano-catolica, este intreaga asociatie pe aceeasi linie sau IPS György JAKUBINYI. Este el numai capacul care sa adoarma opinia publica? Treaba cu delimitatul e doar pentru prostii de romani
  • +3 (13 voturi)    
    Jale (Marţi, 11 februarie 2020, 23:42)

    UncleSam [utilizator]

    Chiar nu mai exista autoritati in zona aia? E chiar asa greu pt. politie si jandarmeri sa instaureze legea in comuna aia nenorocita?
    Il salti pe popa si instigatori, le dai amenzi de sa le iasa pe kur idiotenia si daca nu se potolesc, ii bagi la beci pana le vine mintea la cap.
    De cand trebuie un patron de firma sa joace dupa cum canta popa si alti netrebnici. E brutaria omului, angajeaza pe cine vrea el atat timp cat respecta legea.
  • +5 (11 voturi)    
    punctul pe I (Miercuri, 12 februarie 2020, 0:20)

    ber [utilizator]

    Un singur lucru as vrea sa stiu: petitia aceea, ca sa poata fi supusa institutiilor abilitate, au prezentat-o in limba romana?
  • +5 (9 voturi)    
    . (Miercuri, 12 februarie 2020, 7:02)

    Simbad [utilizator]

    Cum ar fi ca germanii, italienii, spaniolii, americanii și alte nații pe unde s-au pripașit ai noștri români să inițieze petiții care să aibă ca temă ”Nu dorim români în țara noastră. Nu dorim ca ei să ne ia locurile de muncă. Să plece la ei în țară. Nu vrem ca patronii din orașele noastre să angajeze români.”. V-ar conveni, stimați români?
    • 0 (2 voturi)    
      Secuii (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:16)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui Simbad

      Ba chiar si secuimea s-a pripasit cândva prin Ditrău, ca maghiar de rang 2. Păcat ca au fost ptimiti
  • +2 (8 voturi)    
    Autoritățile statului chiar refuză să acționeze?! (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:19)

    hic sunt leones [utilizator]

    Avem 1000 de locuri în arest unde persoanele respective pot reflecta puțin dacă atitudinea lor este corectă, apoi să le trântească o amendă pe care să o țină minte ca să mu uite - măcar o perioadă de timp - ce au învățat în arest.
  • +5 (11 voturi)    
    e grav (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:23)

    anion [utilizator]

    Mai nene astia nu se potolesc. Sunt babuini recent descoperiti de bietii oameni din Srilanka! Auzi la ei cate tampenii vor acuma? Pana la urma o sa ceara plata vidanjelor platite de ciumeti de-a lungul ultimilor 5 ani de zile pentru ca painea mancata de ei din brutaria orasului a fost cauza! hai nene Hunor, spune tu, este rezultatul dorintei voastre sa va izolati fata de romani si sa traiti cuci intr-o tara care nu va apartine?
  • +1 (7 voturi)    
    Petiția (Miercuri, 12 februarie 2020, 8:42)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Noi maghiar Ditrău cerem plecat Sri Lanka de la Ditrau. Ditrău maghiar este, și Ditrău Budapest ascultat si sfat Orban Viktor urmat. Noi vrem autodeterminam si vrem kultur maghiar infloreste aici, nu kultur de la Asia sau kultur rumân.
    • +2 (2 voturi)    
      exact asa ar zice un latrau din ditrau! (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:12)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      cu mentiunea ca: maghiar kultur provine din nomad asia kultur!
  • +3 (5 voturi)    
    De rasul curcii,astia nu sunt romani, sunt maghiar (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:03)

    matali [utilizator]

    Culmea Culmilor !Adica maghiarii, si ei straini, nu vor alti straini din Sri Lanka.Pai cu ce sunt mai buni decat ei. Asta e ca o scena dintr-un film de comedie. Strainii maghiari sunt rasisti cu alti straini intr-o tara straina lor. Maghiarii nu au decat sa faca asemenea fite si figuri la ei in Ungaria, nu in Romania unde e criza de forta de munca iar angajatorii aduc cu greu oameni din alte tari indepartate care vin sa munceasca sa ii ajute nu sa comita infractiuni si crime, nu sa ceara autonomie ca ei, desi sunt saraci ca Vasluienii, vor o autonomie a unei zone sarace. Daca am aduce rude de-ale lor din Mongolia oare ar mai comenta ?
  • +1 (3 voturi)    
    Vicerversa (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:07)

    Sati [utilizator]

    Discriminare/prostie.
  • +4 (4 voturi)    
    Așa făceau și cu românii acum 100 de ani (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:25)

    D_Poroineanu [utilizator]

    Romanii nu aveau voie să doarmă în satele lor acum 100 de ani. Nu mai vorbesc de burgurile germane.
    Acum se mira că nu avem biserici de piatră, case de piatră. Nu aveam voie sa ne facem nimic din piatră! Veneau și ne ardeau când vroiau ei.

    Sălbatici in inimă, creștinați cu biciul, niciodată iubitori de aproape, tot timpul încrâncenați in sufletele lor.
    Aista e ungurul, că de acum sau de acum 1000 de ani.
    I-au speriat și pe naziști cu ce pohtă adunau evrei să-i trimită la moarte. Dumnezeule, ce sălbatici!
    La următoare conflagrație sper că Ungaria da devină extrem de mică.

    Cât de scârbos să poți spune că nu mănânci pâine făcută cu mâini negre. Ce animale!
  • +1 (1 vot)    
    solutie (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:30)

    costelo999 [utilizator]

    solutia ar fi sa importam forta de munca din ungaria, tot secui, sau sri lankezii sa obtina cetatenia unguresca-secuiasca si atunci nu cred ca ar mai fi probleme, integrarea ar fi normala si cred ca ar fi primiti cu bratele deschise de catre comunitatea innapoiata din ditroi, intreb agentia aia contra discriminarii care are in frunte un maghiar-secui ce face , cerceteaza ? o sa ne informeze daca ajunga la un rezultat ? sau fiind moghior-secui face joc de glezne, si cu dosarul ala penal de la politie ce se mai intimpla ? preotul ala nu are niste sefi ? sau sefii aia sunt tot moghior-secui posibil din ungaria?
  • +4 (4 voturi)    
    Serviciului secret unguresc, este agresiv... (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:33)

    Entiu [utilizator]

    Ungurii ne fac temele! Ungurii ne fac temele, în speranţa apariţiei unui focar separatist. Deznaţionalizarea la care au fost supuşi românii din Ardeal a fost una cruntă. Rezistenţa redusă a băştinaşilor şi lipsa unei reacţii coerente a statului român faţă de cea de a doua etnie ca număr de pe teritoriul RO face ca limba română să fie din ce în ce mai puţin auzită pe meleagurile unde odinioară trăia dascălul Aron Pumnul. Politica faţă de români a serviciului secret unguresc, este în continuare una agresivă şi care nu respectă niciun drept sau acord internaţional.
    În lipsa unei politici coerente pentru apărarea identităţii lor, românii din zonă se pierd pe zi ce trece. In Romania nu se face nimic doar grija bolnaviciuoasa pentru lupta la ciolan!
  • +7 (7 voturi)    
    Ungurii sunt rasisti (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:50)

    Frankie [utilizator]

    Ungurii sunt rasisti. Locuitorii din Ditrau au confirmat asta.
    • +2 (2 voturi)    
      hai sa nu dam vina pe toti. (Miercuri, 12 februarie 2020, 12:16)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Frankie

      Am prieteni la banci din Budapesta care sunt exemplari in caracter si comportament. Am fost cu sotia in vizita la Budapesta si m-au primit exemplar. Si vanzatorii din magazine erau civilizati cu noi, desi vorbeam in romana,,,secuii din secuime sunt iredentisti si ai dracului.
  • +3 (3 voturi)    
    ........ (Miercuri, 12 februarie 2020, 9:55)

    Andpr [utilizator]

    Acelasi stil il au nemernicii astia si fata de romani in majoritatea locurilor. Nu se lasa pana nu-i scot, sau izoleaza ca sa plece singuri. Astia-s rai si noi i-am lasat..
  • +4 (4 voturi)    
    Ditrau (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:19)

    12Cristian [anonim]

    Locuitorii comunei au refuza sa se angajeze la brutarie! Puturosenie extrema! De ce nu-si fac paine acsa? La cuptor cu lemne/gaze sau aragaz??Lene, xenofobism, rasism! Pana si Marko Belo a afirmat ca i s-a inrosit obrazul de rusine! Si btw, daca brrutaria, care am inteles ca este f buna, duce lipsa de personal, ar fi adus forta de munca din: India, Pakistan, Filipine, etc??4 milioane de locuri de munca disponibile in Romania! 2 milioane din cei ramasi in tara, de pana la 40 de ani, nu au muncit niciodata!! Ma mir ca UDMR local nu adopta o influentare in sensyl normelor europene!
  • +1 (3 voturi)    
    Sunt kestii complet diferite! (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:29)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    "să le prezinte actele medicale ale muncitorilor din Sri Lanka" reprezinta o cerinta perfect legitima, desi zona nu are treaba cu coronavirusul.

    Insa "cer patronilor brutăriei să nu angajeze forță de muncă străină este complet ilegal si aberant: sigur, ar fi fost preferabil sa angajeze localnici, dar daca acestia nu vor sa munceasca, ce fac??
    De ce sa imi impuna altcineva pe cine sa angajez??
    Vrea sa ma aduca in faliment?
  • +5 (5 voturi)    
    Trist, foarte trist (Miercuri, 12 februarie 2020, 10:31)

    This_User_Is_Real [utilizator]

    S-au tot plans pe la toate portile secuii cat sunt de discriminati de romani, cat de rea este viata in Romania, s-au vaitat si si-au ridicat poalele-n cap pe la Budapesta, poate ii aude si pe ei cineva. Ei bine, iata ce mostra de civism si de incluziune sociala ne demonstreaza acesti discriminati ai Romaniei. Au venit 3 sarmani, de departe, si tot satul si-a adus aminte ca de fapt ei nu vor sa se inteleaga bine cu nimeni: nici cu romani, nici cu straini. Ei vor sa fie...autonomi!
    Fir-ar mama lor de netrebnici, nu au niciun pic de rusine! Acum dintr-o data si-au adus aminte si de comunism, cum "poporul" decide cum se fac afacerile.
    Autoritatile trebuie sa ia masuri urgent, pentru ca in 2020 nu este permis ca asa ceva sa se mai intample intr-o tara din UE! Nu le convine Romania, sa-si ia catrafusele si sa se mute in Ungaria, in patria mama!
  • +3 (3 voturi)    
    intrebare: cu ce popor se inteleg ungurii?! (Miercuri, 12 februarie 2020, 13:13)

    Antenistontel [utilizator]

    .
  • +3 (3 voturi)    
    ei zic ca se inteleg cu austriecii (Miercuri, 12 februarie 2020, 14:59)

    bancher [utilizator]

    si cu nemtii. In realitate nici unii nici altii nu ii baga in seama.
    • +2 (2 voturi)    
      zxzxzxz (Miercuri, 12 februarie 2020, 17:25)

      solar [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      1) Să crezi tu că nu-i bagă în seamă ! Mai este putin de așteptat până la implinirea în aprilie 2020 a celor 100 de ani de la TRIANON ! Atunbci să vezi jalea UE că maghiarii ...meritau mai mult de la ...
      2 ) Ce caută consilierii unguri in BASARABIA ? Ce să consilieze ? Ce ” experiență ” mai mare ca românii au in privinta integrării în UE ?
      3 ) Cat de curând va avea loc in... REPUBLICA MOLOTOVA vizita lui VICTOR ORBAN , ereticul tolerat al UE ?
      4 ) Cum explici ca Ungaria face investitii masive in Ardeal fără consimțământul , cooperarea si colaborarea românilor ?
      5) 6) etc etc Mai am intrebări ! Nu am golit sacul !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by