Darius Vâlcov și-a dat demisia din Guvern

de CP     HotNews.ro
Luni, 3 iunie 2019, 11:51 Actualitate | Esenţial


Darius Valcov
Foto: Guvernul Romaniei
Darius Vâlcov a demisionat luni din funcția de consilier al premierului Viorica Dăncilă. Potrivit unor surse guvernamentale, Viorica Dăncilă l-a chemat la o discuție. După această întâlnire, Vâlcov a demisionat.

UPDATE Decizia privind eliberarea din funcție a fost publicată în Monitorul Oficial.

Demisia lui Vâlcov nu este surprinzătoare, în condițiile în care este unul dintre oamenii cei mai apropiați lui Liviu Dragnea. După condamnarea lui Dragnea, oamenii săi apropiați sunt înlăturați din funcții, unul câte unul. Săptămâna trecută a fost retrasă din funcția de consilier onorific Anca Alexandrescu. În schimb, a fost numit deputatul Remus Borza.

Darius Vâlcov este un personaj controversat, fiind condamnat la 8 ani de închisoare, în prima instanță, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția. Darius Vâlcov ar fi săvârșit faptele de care este acuzat în perioada în care era primar al municipiului Slatina.

În prezent, dosarul său se află la Intanța Supremă, următorul termen din procesul în apel urmând să aibă loc pe 11 iunie. Vezi AICI mai multe amănunte despre condamnarea lui Vâlcov.

Darius Vâlcov a fost considerat eminența cenușie a programului economic PSD și artizan al mai multor măsuri economice controversate, în calitate de consilier al premierului Viorică Dăncilă. Vâlcov este cel care a gândit și elaborat controversata OUG 114/2018, care a bulversat mai multe sectoare economice (bănci, energie, telecom, fondurile private de pensii). Unul dintre cei care i-au fost alături în atacurile sale asupra acestor sectoare este actualul ministru al finanțelor Eugen Teodorovici, amândoi acuzând multinaționalele că jefuiesc România.

De altfel, el a lansat atacuri foarte dure asupra acestor sectoare, dar și asupra guvernatorului BNR Mugur Isărescu. În martie, a atacat BNR, afirmând că își dorește „din tot sufletul” ca noua echipă de la conducerea băncii centrale să fie „una de patrioți”. Vezi AICI.

Liviu Dragnea l-a prezentat în mai multe rânduri ca fiind un bun economist, însă și-ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susținut-o în 2008 la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Științe Economice din București, potrivit unei investigații a Emiliei Șercan. Darius Vâlcov a dat vina pe angajații SRI în scandalul tezei de doctorat plagiate. Vezi AICI mai multe amănunte.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















30334 vizualizari

  • +41 (43 voturi)    
    Motivul? (Luni, 3 iunie 2019, 11:56)

    Martinezu [utilizator]

    Valcov s-a suparat cand Dancila i-a zis:
    Eugene, nu mai e nevoie de tine la finante!
    • +15 (15 voturi)    
      Sa nu fim naivi! (Luni, 3 iunie 2019, 14:45)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui Martinezu

      PSD mimeaza reforma. Nu va luati dupa fenta privind demisia lui Valcov sau alegerea uninominala a șefilor de consilii judetene propusa ca un cadou otravit. Sunt aceeasi. Un pic mai speriati, dar mai rai. Pentru ca pier.
      Opozitia ar fi bine sa-i bombardeze zilnic cu neimplinirile unei guvernari defectuoase si atacurile continue la justitie, la libertatea de expresie. Sa se pregateasca de o guvernare care sa schimbe Romania din temelii. De la pensiile speciale la CCR, de la CNA la alegeri in doua tururi, de la votul prin corespondenta si electronic la depolitizarea totala a institutiilor statului, atat cat a mai ramas dupa PSD. Si ce este mai important, schimbarea tuturor legilor justitiei si a codului penal, in sensul bun. Vor avea trei ani fara alegeri si presiuni daca sunt destepti.
      Pana atunci, sa stam relaxati si sa urmarim PSD-ul cum se scufunda in marasm....
      • +2 (2 voturi)    
        toti numitii cu aprobarea infractorului, demisi ! (Luni, 3 iunie 2019, 16:23)

        Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui Impotriva prostiei din tara

        Inclusiv guvernul.
        Alegeri anticipate !
        Greci asa au hotarat, si nu au un presedinte al parlamentului in puscarie.
  • +44 (48 voturi)    
    Trebuia demis, nu lăsat să demisioneze. (Luni, 3 iunie 2019, 11:58)

    prec [utilizator]

    Pavian incompetent.
    • +24 (26 voturi)    
      Da (Luni, 3 iunie 2019, 13:17)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Da, trebuia demis, si nu numai el ci si ministrul de finante Orlando-dandy care si-a cam batut joc de finantele Romaniei
  • +34 (38 voturi)    
    De ce sa plece? (Luni, 3 iunie 2019, 11:59)

    Vinceroy [utilizator]

    Scapa asa simplu?
    Sa puna mana sa repare jaful, cum adica, a facut praf si acum pleaca, fara nicio raspundere?
    • +13 (15 voturi)    
      adica ... sa bage tara in colaps. (Luni, 3 iunie 2019, 12:28)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      loool ... ai asteptari mari de la hot !
    • +21 (23 voturi)    
      Tot nu v-ati obisnuit ?... (Luni, 3 iunie 2019, 12:31)

      contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      ...Au trecut deja 30 de ani si tot nu v-ati obisnuit ?
      Si, de fapt, ce sa repare ?
      Ca sa repari trebuie sa te pricepi. Ori, politica româneasca e plina doar de impostori, mediocri si meschini.
    • +22 (24 voturi)    
      De scapat, nu scapa (Luni, 3 iunie 2019, 12:59)

      SilentBob [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      Ii vine dosarul pe 11...trebuie sa faca astia o celula tip open-space, de vreo 100 de locuri, sa incapa toti!
    • +14 (16 voturi)    
      merge la puscarie ... (Luni, 3 iunie 2019, 13:25)

      olariub2005 [utilizator] i-a raspuns lui Vinceroy

      in curand; deci nu scapa asa ieftin :)
      • +7 (7 voturi)    
        Nu se stie (Luni, 3 iunie 2019, 14:20)

        Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui olariub2005

        Mai da Ciuma Roșie o lege, face omul 1-2 ani, si ramâne cu averea intreaga. TOTI HOTII de dupa 89 au ramas cu averile furate intregi, pentru ca Justitia in RO e cea dintai aparatoare a hotilor, iar statul e unul mafioto-securist.
  • +45 (47 voturi)    
    La multi ani. (Luni, 3 iunie 2019, 12:00)

    sfarleaza [utilizator]

    Cu executare !
  • +36 (38 voturi)    
    Doamne ajuta (Luni, 3 iunie 2019, 12:03)

    cetateanulmodern [utilizator]

    Doamne ajuta, mult rau a facut in doi ani!!!
  • +33 (35 voturi)    
    la odihna (Luni, 3 iunie 2019, 12:04)

    Ilidia [utilizator]

    Ii dorim "odihna" indelungata lamititica...
  • +38 (40 voturi)    
    la parnaie cu rusnacul (Luni, 3 iunie 2019, 12:13)

    Kosmos [utilizator]

    E incredibil cum a ajuns infractorul asta in fruntea statului..
  • +34 (36 voturi)    
    Teodorovici (Luni, 3 iunie 2019, 12:14)

    Kosmos [utilizator]

    Ar trebui sa-si prezinte demisia pt inscursiunile in Rusia in drum spre Cuba..asta se numeste tradare nationala
  • +37 (39 voturi)    
    Prietenii din cimitir, (Luni, 3 iunie 2019, 12:16)

    pedepsitorul [utilizator]

    In cimitir numai oameni cu character, sunt de incredere... poti sa le lasi si bani si obiecte de valoare ... ca tot acolo le gasesti...!

    Si cand vin alegerile... nu fac campanie, in rest voteaza cum trebuie!
  • +12 (14 voturi)    
    demisia nu are legatura cu veorica (Luni, 3 iunie 2019, 12:20)

    mos ion roata [utilizator]

    pur si simplu s-a strans latzul si urmeaza condamnarea definitiva
  • +12 (14 voturi)    
    Urmeaza angajarea la penitenciar (Luni, 3 iunie 2019, 12:26)

    elisan [utilizator]

    Succes!
  • -15 (21 voturi)    
    mda (Luni, 3 iunie 2019, 12:39)

    cucuveauamov [utilizator]

    e nevoie de predarea la cheie a PSD catre servicii
    • +10 (12 voturi)    
      psd poa' sa se preadea la Porcarie (Luni, 3 iunie 2019, 13:24)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      aia a' lu' Dracna, sau la Puscarie!!!
    • +5 (5 voturi)    
      si ce sa faca mai serviciile cu cheia unui partid (Luni, 3 iunie 2019, 16:24)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      de idioti?
      Singurele servicii interesate ar putea fi alea de Salubritate! sa curete cloaca numita PSD.
  • +7 (9 voturi)    
    in final (Luni, 3 iunie 2019, 12:39)

    U_swamp [utilizator]

    Uite unde stateau faramitele de onorabilitate.
  • +16 (18 voturi)    
    Puneti-n in lant, ca asta fuge (Luni, 3 iunie 2019, 12:40)

    Dalinar [utilizator]

    Nu-l mai prinde 11 iunie in tara. Stie ca merge la Mititica!
  • +10 (12 voturi)    
    mda (Luni, 3 iunie 2019, 12:50)

    SoulSearcher [utilizator]

    tarziu...

    au facut atata rau economiei romanesti toate masurile luate pe genunchi...
  • +17 (19 voturi)    
    la puscarie cu Valcov (Luni, 3 iunie 2019, 12:51)

    carmen_i [utilizator]

    Valcov - smecher, obraznic, nesimtit, infractor....
    Astept momentul cand guvernu PSDl se va reuni in spatele gratiilor. E timpul ca pesedistiii fideli sa-l urmeze pe "tatucul" Dragnea la puscarie.
    • 0 (0 voturi)    
      Vor forma (Luni, 3 iunie 2019, 17:37)

      soringusar [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

      Vor forma guvernul din umbra...
  • +14 (16 voturi)    
    se pregateste de puscarie (Luni, 3 iunie 2019, 12:55)

    KTerinca [utilizator]

    10 ani.
    intra tanar, iese batran.
    asta va fi realitatea.
  • +15 (17 voturi)    
    Il asteapta nerabdator Dragneev (Luni, 3 iunie 2019, 13:13)

    ABBV [utilizator]

    Vor face trio, sa nu se duca singuri la dus ...fac cu schimbu. Sa sperram ca sentinta se da si cu plus recuperarea prejudiciului ...Nu se poate chiar asa fura si ramane cu bani ..
  • +10 (12 voturi)    
    Voila! (Luni, 3 iunie 2019, 13:54)

    Nonidem [utilizator]

    Iata-daca mai trebuia demonstrat-valoarea votului!Imaginati-va daca adunatura numita PSD castiga cu-sa zicem-32,5 la suta!Toti,absolut toti din mafiotii care au disparut intr-un fel sau altul, ar fi ramas bine mersi la post!Sau imaginati-va daca in 2016 aceeasi adunatura castiga numai cu 36%!Ne-ar fi scutit pe toti de 21/2 ani de nervi,dezastru,izolare!
  • +1 (7 voturi)    
    Circ continuu (Luni, 3 iunie 2019, 14:11)

    ruskimushki [utilizator]

    cine mai crede ca flaushat conducea efectiv ceva, si ca dancila da ordine cuiva...
  • +1 (1 vot)    
    Neplacut (Luni, 3 iunie 2019, 16:43)

    Irina25 [utilizator]

    Nu mai pot sta hotii linistiti in tara asta. Nici macar cei ce iubesc arta.
  • +3 (3 voturi)    
    Prim ministra despre Darius Valcov, 12.02.2018: (Luni, 3 iunie 2019, 18:36)

    ofCAER [utilizator]

    "Nu am abandonat niciodata un membru al echipei mele care trece printr-un moment dificil. Abordarea mea va fi alta cand va fi hotararea definitiva".
    Iar acu ce facu?! Dete Darius de greu, ca-i pleca cumnatu' la studii la Rahova, iar Veorica, top!, il arunca din barca, calcandu-si cuvintul de prim ministru. Ori poate ca a luat deja cunostinta Veorica de "hotararea definitiva"?! Adica taman ea, Veorica, sa fie statu' paralel?! Asta ne-a prostit pe toti, facindu-ne sa credem ca ea e statu' capra...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version