Tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani vor putea opta în mod voluntar pentru un stagiu plătit de pregătire militară în cadrul MApN, la finalul căruia fie vor intra în completarea rezervei de mobilizare a Armatei Române, fie vor putea opta să intre într-o selecție pentru a deveni soldat profesionist cu contract de muncă în Armata României, se arată într-un proiect legislativ dezvoltat de MApN și detaliat de reprezentanții instituției într-o discuție cu presa.

Militari româniFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

Din start trebuie spus că MApN NU are în vedere introducerea unui SERVICIU MILITAR OBLIGATORIU, ci doar un program pe bază de VOLUNTARIAT.

Surse din MApN motivează nevoia introducerii unui sistem de pregătire voluntară a cetățenilor prin faptul că în prezent există o tendință de diminuare progresivă a rezervei de militari, ca urmare a suspendării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Practic, mulți dintre militarii aflați în prezent în rezervă vor ieși din evidențele oficiale când îndeplinesc vârsta de 55 de ani, 62 de ani respectiv pentru ofițeri.

Surse din MApN spun că au existat „enorm” de multe cereri din partea tinerilor pentru a putea participa voluntar la programe de pregătire militară.

Astfel, „Statul Major al Apărării a inițiat un proiect de modificare și completare a Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, în care se propune introducerea unei noi forme de îndeplinire a serviciului militar activ, în calitate de militar voluntar în termen, pentru care sunt eligibili cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care doresc să aibă o pregătire militară”, potrivit reprezentanților MApN care au discutat cu presa.

Această formă de pregătire nu va înlocui serviciul militar în calitate de rezervist voluntar, ci vine în completare, ca o formă distinctă.

  • Proiectul prevede participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni (consecutive), în calitate de militar voluntar în termen. În cadrul programului tinerii vor putea învăța cum să mânuiască diferite tipuri de arme, să participe la cursuri de orientare în teren, de decontaminare, cursuri de prim ajutor și altele.

„Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.”, potrivit surselor MApN.

  • Mai exact, solda unui soldat, în funcție de specificația armei pe care se pregătește, poate varia între 2.800 și 3.200 de lei lunar.

În plus, la finalul programului de pregătire de 4 luni, fiecare participant va primi un bonus, un stimulent financiar în valoarea a trei salarii medii brute, iar centrele militare îi vor lua în evidență și-i vor introduce în rezerva operațională a Armatei Române.

Participanții la aceste programe militare voluntare de 4 luni vor putea la final să și opteze pentru a intra într-o selecție a MApN pentru angajarea ca soldat profesionist, cu contract de muncă în Armata României, mai spun sursele MApN.

De precizat că cei care sunt angajați undeva și vor să efectueze acest serviciu militar voluntar - programul de 4 luni - vor putea să o facă fără să-și piardă locul de muncă, angajatorii fiind obligați să suspende temporar contractele de muncă, susțin aceleași surse.

Proiectul legislativ inițiat de MApN este în prezent pe cursul de avizare ministerială - se află acum la Ministerul Justiției pentru avizare, va ajunge în discuție în Guvern și apoi va fi supus dezbaterilor finale și votului în Parlament, orizontul de timp pentru adoptarea sa fiind chiar anul 2024.

SONDAJ LIVE - Ar trebui introdus serviciu militar voluntar pentru tineri?

Șeful Armatei cere de urgență o lege pentru pregătirea populației: Rusia nu se va opri aici. Nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar e o realitate în care trăim

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani ce doresc să îmbrace haina militară. El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită. „Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Generalul Gheorghiță Vlad, aflat în funcție din noiembrie 2023, a avertizat că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente. El s-a declarat „mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”.

„Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”, a spus șeful Armatei, la Europa Liberă.

Ministrul apărării din Polonia a devenit luni cel mai nou oficial din Europa care a avertizat că țara sa trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.

Comentariile făcute luni de de ministrul polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz vin după ce mai mulți oficiali de rang înalt din țări precum Marea Britanie, Germania, Suedia sau Olanda au avertizat că țările lor și UE trebuie să fie pregătite pentru un conflict cu Rusia.