Liderul PNL, Nicolae Ciucă, general în rezervă, a comentat vineri declarațiile șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, care a spus că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente. ”Suntem totuși o țară la granița unui conflict, nu putem să stăm nepăsători”, a reacționat Ciucă.

Generalul Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / George Calin
  • „Există o lege pentru pregătirea teritoriului în astfel de situații. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general este legat de actualizarea legii, astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete pentru că evoluția de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă și este nevoie să avem măsuri legale, concrete, pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului și a populației pentru apărarea țării”, a declarat, vineri, Nicolae Ciucă.

El a reluat mesajul transmis de fiecare dată de către președinte și premier, că „România nu a beneficiat niciodată de garanții de securitate mai puternice decât astăzi”, spunând însă că, „dincolo de aceste garanții este nevoia fiecărei țări de a-și actualiza și de a ridica toate problemele și a analiza toate ipotezele, astfel încât să putem să fim pregătiți în orice situație”.

  • „Cred că generalul Vlad a transmis un mesaj care vizează nevoia de legiferare, de reglementări, astfel încât să putem să avem un mecanism care să ne asigure consolidarea capabilităților de apărare ale țării.
  • În ceea ce privește riscurile, suntem totuși o țară la granița unui conflict, nu putem să stăm nepăsători. În acest context, trebuie să luăm toate măsurile, iar în acest moment vă asigur că au fost luate toate măsurile la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a țării, la nivelul instituțiilor pentru a putea ca împreună cu aliații noștri să facem față oricărei provocări”, a adăugat Ciucă.

Șeful Armatei a cerut de urgență o lege pentru pregătirea populației: Rusia nu se va opri aici. Nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar e o realitate în care trăim

Noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, aflat în funcție din noiembrie 2023, a avertizat că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente. El s-a declarat „mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”. „Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”, a spus șeful Armatei, la Europa Liberă.

Întrebat, într-un interviu la Europa Liberă, dacă este cazul ca civilii din România să se pregătească pentru un eventual conflict cu Rusia, Statul Major al Apărării a spus că Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație, fiind „un război al Rusiei cu lumea democrată”.

  • „Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți.
  • Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest.
  • Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a afirmat șeful Armatei Române.

„Este un moment T0, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației”

El a spus că este necesară adoptarea rapidă a unei legi care să permită învățarea voluntară a bărbaților și femeilor de până în 35 de ani să tragă cu arma sau să-și facă o decontaminare, subliniind că renunțarea la obligativitatea serviciului militar „a adus un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate țările din NATO”:

  • „Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani - zic, destul de buni - încercăm să schimbăm acest sistem un pic. (...)
  • Printre altele, ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar.
  • Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului. (...)
  • Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri și s-au înscris în acest program 8.000 de tineri.
  • Un sistem similar trebuie să adopte și România. Să ne adresăm celor care doresc să învețe să tragă cu arma, să se orienteze într-un mediu dificil, să supraviețuiască într-un mediu dificil, să știe să se protejeze împotriva armelor chimice, să-și facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învățate și achiesate de doritori”.

Referindu-se la proiectul de lege depus în Parlament, șeful Armatei a spus că el crede că acesta „va fi luat în discuție cu prioritate după ce se trece de acest val de alegeri consecutive”: „Eu mi-aș dori să se întâmple anul acesta, dar sunt puțin îngrijorat”.

Întrebat, în interviul acordat Europa Liberă, de ce este important să se întâmple anul acesta și de ce este îngrijorat, generalul Gheorghiță Vlad a răspuns că toate țările NATO și toată Europa sunt în postura de a cumpăra timp:

  • „Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă.
  • Este un moment T0, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației și nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”.

Ciolacu: „Chiar dacă e an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri cu care ne jucăm și cu care nu ne jucăm”

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat, joi, întrebat despre aceste declarații ale șefului Armatei, spunând că „România nu are niciun risc să fie angajată în vreun război”:

  • „România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere ca astăzi. Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important și vedeți ce desfășurare de forțe și de militari din toată Europa și mai ales din SUA sunt pe teritoriul României, și poliție aeriană...
  • Deci haideți să stăm liniștiți că România nu va intra în niciun război. Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri cu care ne jucăm și cu care nu ne jucăm”.