Numărul cazurilor de coronavirus raportate în lume până acum a ajuns la aproximativ 18,5 milioane, iar cel al deceselor asociate cu Covid-19 la 697.000, peste 11,6 milioane de persoane fiind declarate vindecate de Sars-Cov-2, potrivit datelor centralizate de Worldometers.info.

Testare Covid-19Foto: Sumit Sanyal/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cele mai noi informații despre pandemie, LIVETEXT:

--------------

22:12Coronavirus Paris: Purtarea unei măști va fi obligatorie în unele zone foarte aglomerate

21.39Franța: Macron anunţă bonusuri de 500 de euro pentru lucrătorii care au asigurat îngrijiri la domiciliu în timpul pandemiei

20.02OMS, precaută faţă de vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Rusia

18.18Cum intră în Italia, în ciuda restricţiilor, cetăţenii din Republica Moldova - VIDEO

17.31Din ce în ce mai multe oraşe din Franţa impun purtarea măştii în exterior

17.18 Guvernul vietnamez a anunțat că după testarea a peste 5.000 de mostre de anticorpi colectate de la pacienți infectați cu coronavirusul a concluzionat că focarul izbucnit în orașul Danang din centrul țării, de care sunt legate peste 200 de cazuri de COVID-19, a izbucnit la începutul lunii iulie, anunțul fiind făcut pe fondul temerilor că virusul s-ar fi putut fi răspândit nedetectat mai devreme

16.34De şase ori mai mulţi italieni ar fi dezvoltat anticorpi decât numărul cazurilor raportate (studiu)

16.33Un nou studiu realizat de către experți greci și italieni a formulat o serie de recomandări pentru aducerea sub control a noii recrudescențe a infecțiilor, printre propunerile cercetătorilor numărându-se testări mai rapide și reguli de distanțare socială mai stricte

15.23În jur de 60% din rezidenții capitalei japoneze Tokyo și ai zonelor învecinate care au dezvoltat simptome asociate răcelii în timpul primului val al pandemiei de COVID-19, între luna februarie și mai, au mers la muncă în pofida recomandărilor autorităților ca aceștia să rămână acasă

15.10Salvini: Pandemia nu mai reprezintă o urgență. Difuzarea bilanțurilor este un ”terorism cotidian”

14.40 Doar câteva sute de migranţi au ajuns în ultimele luni din Turcia în Grecia, în primul rând datorită controalelor mai stricte la frontiere, dar şi din cauza epidemiei de coronavirus, a declarat marţi agenţiei Reuters ministrul grec pentru migraţie Georgos Koumoutsakos

13.30Germania se află deja într-un al doilea val „mai puțin adânc” al pandemiei - sindicat al medicilor

12.31 Al doilea val al epidemiei va avea loc ”foarte probabil” în toamnă sau în iarnă, spune comitetul științific din Franța dedicat combaterii Covid-19

11.59 Taiwanul a aprobat, temporar, folosirea dexametazonei la tratarea Covid-19 din cauza penuriei de remdesivir, după ce SUA au cumpărat aproape toate stocurile globale

11.42 Polonia a raportat un bilanț zilnic record – 680 de cazuri noi. Polonia, ajunsă la un bilanț de 48.149 de infectări și 1.738 decese, ia în considerare noi măsuri, precum testarea celor care se întorc în țară și carantină pentru cei veniți din anumite țări

11.19Turiştii care intră în Grecia vor trebui să plătească în curând o suprataxă de 20 de euro pentru serviciile de sănătate oferite în timpul şederii lor în ţară. Până acum, aceștia nu erau taxați pentru serviciile medicale, indiferent de locul de unde proveneau, cu excepţia spitalizărilor

10.48 Insitutul Robert Koch a raportat marți 879 de noi infecții cu COVID-19, numărul total al persoanelor care au contractat coronavirusul în Germania de la izbucnirea pandemiei ajungând la 211.281

Autoritățile germane au raportat de asemenea 8 noi decese, bilanțul total al fatalităților fiind de 9.156

09.16 Noua Zeelandă: Zero infecții noi, în țară mai sunt doar 22 de cazuri active

09.04 America Latină a depășit pragul de 5 milioane de cazuri, potrivit calculelor Reuters. Brazilia, a doua cea mai lovită țară din lume după SUA, a raportat peste 2,75 milioane de cazuri și 94.665 de decese

07.16Secretarul ONU, despre închiderea școlilor în toată lumea: ”Ne confruntăm cu o catastrofă generațională, se irosește potențial uman incalculabil”

01.13OMS va investiga dincolo de Wuhan pentru a găsi originea maladiei Covid-19

00.51Marea Britanie va efectua milioane de teste de coronavirus, care dau rezultate în 90 de minute

--------------

Procentul persoanelor care mor după contractarea noului coronavirus, ce provoacă boala Covid-19, este, potrivit unor studii științifice, de 0,6%, o cifră „încă foarte mare”, au subliniat luni la o conferință de presă experți ai Organizației Mondiale a Sănătății.

Leziunile cardiovasculare ar putea fi efecte adverse pe termen lung ale infectării cu COVID-19, iar cercetătorii germani susțin că miocardita ar fi cea mai frecventă problemă.