Suedia este cazul-cheie în vederea pregătirii pentru un al doilea val de Covid-19

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 8 iunie 2020, 23:07 Actualitate | Coronavirus


Suedia in vremea pandemiei
Foto: IBL / Shutterstock Editorial / Profimedia
La analiza finală suedezii îi vor dezamăgi pe toți. Cei care susțin că reacția guvernului lor la pandemie a fost isterică, fiindcă „în Suedia treburile își urmează cursul firesc”, nu au descoperit deocamdată cât de puțin știu ei despre cum merg treburile în Suedia. Chiar și cei care susțin că țările care au optat pentru carantină au salvat multe vieți, spre deosebire de suedezii care mor cu miile, vor constata că cifrele sunt înșelătoare și derutante, scrie Haaretz, citat de Rador.

Ambele tabere vor fi forțate să-și găsească o altă sursă pentru a-și valida argumentele. Săptămâna trecută, de pildă, primele pagini ale ziarelor din întreaga lume proclamau că suedezii și-au admis greșeala și că modelul lor de gestionare a pandemiei e în colaps. Dar titlurile erau eronate. Autoritățile suedeze aderă și acum la strategia lor inițială, iar presupusa admitere a greșelii a fost de fapt o declarație cu caracter general scoasă complet din context. Însă Suedia a devenit demult un sac de box pentru cei care caută să justifice politica de carantină, precum și un excelent exemplu pentru cei care se opun aceleiași politici. Pe de altă parte, în lumea reală, situația e mai complexă.

În primul rând trebuie observat că în Suedia treburile nu-și urmează cursul firesc - liceele și universitățile au trecut la studiul la distanță, cele mai multe localuri culturale, de divertisment și sportive sunt închise, iar localnicilor li se cere să muncească de acasă, să mențină distanța socială și să evite să călătorească. Deși cele mai multe restricții nu sunt de fapt decât recomandări, se poate proba că majoritatea suedezilor le respectă cu scrupulozitate.

În ciuda acestora, școlile primare și grădinițele nu s-au închis, nu s-a impus nici o interdicție de deplasare și nu există vreo obligație de a purta mască. Acestea sunt exemple de politici controversate care s-ar putea dovedi mai degrabă dăunătoare decât benefice. Este foarte posibil ca guvernul suedez să fi procedat greșit, dar acuzația că el ar practica „experimente pe oameni” ar putea fi îndreptată la fel de bine și spre toate celelalte guverne. În vremurile incertitudinii provocate de pandemie, măsuri precum izolarea infectaților asimptomatici, interzicerea scăldării în mare și închiderea unor firme constituie și ele un pariu riscant. Oricui îi este limpede că și ele produc pagube sociale, economice și sanitare, dar nu se știe nici acum dacă și în ce măsură asemenea restricții limitează răspândirea virusului.

Valabil pentru orice țară, Suedia are avantaje și dezavantaje legate de gestionarea pandemiei. Printre avantaje găsim: un sector public eficient, un sistem medical de calitate, o densitate mică a populației, un mare număr de gospodării constând într-o singură persoană (cam 40%). Pe de altă parte, populația Suediei e foarte bătrână (cam 20% are de la 65 de ani în sus), țara are granițele deschise și o climă rece, iar aproximativ o cincime din populație s-a născut în afara frontierelor - și în consecință are mai puțină încredere în autorități și acces limitat la directivele lor.

Prin urmare, capacitatea noastră de a învăța ceva din cifra teribilă de aproximativ 4.500 de morți este limitată. Chiar și dacă am ignora diferențele dintre modurile în care țările își numără morții și datele complexe precum mortalitatea generală și cea în exces - e greu să compari țări tinere cu țări bătrâne, țări calde cu țări reci sau țări deschise cu țări închise. Deși statisticile Worldometer au devenit un sport morbid al numărătorii cadavrelor și luptelor patriotice corp la corp, e îndoielnic că putem deduce din bilanțul deceselor ceva despre gradul de eficiență al măsurilor anti-pandemie ale unei țări, și în special despre cel al eficienței măsurilor de carantină.

În fruntea clasamentelor se află Belgia, Spania, Italia, Anglia și Franța - țări care au impus o carantină și, unele dintre ele, au adoptat măsuri dure pentru respectarea ei. În urma lor vine Suedia, fără carantină și cu o „politică blândă”. Apoi vin restul țărilor, cu diverse moduri de gestionare a problemei. Sunt țări care au impus carantina și au o rată mare a mortalității (Belgia), sunt țări cu carantină și rată mică a mortalității (Israel), țări fără carantină și cu rată mare a mortalității (Suedia), țări fără carantină și cu rată mică a mortalității (Islanda). Și, firește, există diferențe de la oraș la oraș în interiorul acelorași țări.

Și atunci, de ce au murit atât de mulți în Suedia? În acest punct se pare că eșecul nu are legătură cu faptul că nu s-a impus carantina. Nu există nici o probă că școlile și centrele comerciale au contribuit semnificativ la răspândirea virusului. Dar există probe privind un alt eșec - modul în care au fost tratați cei vârstnici. Dacă procedurile privind căminele de bătrâni au constituit o problemă în întreaga lume, situația din Suedia a fost în special gravă. S-a dezvăluit recent că, din cauza luptelor pentru putere de la nivelul autorităților, personalul nu era pregătit, a existat o penurie de echipamente, iar interdicția vizitelor a fost adoptată tardiv.

Și, da, cu toate că Suedia are un sistem de asistență socială dezvoltat, în anii în care au fost semănate semințele eșecului ea a suferit de o altă molimă: privatizare, reduceri de cheltuieli publice și reforme în sectorul public. Astăzi, spre deosebire de trecut, din căminele de bătrâni din Stockholm lipsesc echipamentele, angajații suficienți și angajații calificați. Acesta este un nou exemplu privind neputința pieței libere atunci când vine vorba de gestiunea crizelor și protejarea celor slabi.

Este adevărat, așa cum s-a susținut, că Suedia i-a lăsat în voia sorții pe bătrânii ei de dragul economiei? Categoric nu. În primul rând, sănătatea publică e administrată de o autoritate independentă, care nu face obiectul vreunei considerații economice. În al doilea rând, economia Suediei e bazată pe export. Primele cercetări indică faptul că lovitura suferită de Suedia nu diferă prea mult de cele încasate de vecinii ei.

Și în Suedia a existat un declin al consumului, creșterea economică a fost afectată și șomajul a crescut. Chiar dacă firmele suedeze au rămas deschise, Volvo nu poate produce vehicule când apar interferențe în lanțul de aprovizionare și cererea se prăbușește, iar H&M nu poate vinde haine când fabricile și centrele comerciale din toată lumea sunt închise. Pentru a nu mai vorbi de turism. Factorii de decizie știau acest lucru și nu au pierdut vremea cu tentative de a preveni lovitura, dar în schimb au redirecționat banii în așa fel încât să-i atenueze impactul.

Chiar și mai gravă e acuzația că Suedia a încercat să-și salveze economia prin realizarea imunității de turmă, întrucât primele investigații arată că Suedia se află foarte departe de acel obiectiv. Dar Suedia nici nu a susținut vreodată că urmărea să realizeze imunitatea de turmă - din contră, a dezmințit vehement acest lucru.

Obiectivele au fost aplatizarea curbei numărului de pacienți, respectiv protejarea populațiilor vulnerabile. Primul obiectiv a fost atins: paturile și mașinile de ventilat din secțiile de terapie intensivă au fost disponibile în permanență - o realizare impresionantă, deoarece nu a avut nevoie de o carantină falimentară. În cazul celui de al doilea obiectiv, suedezii înșiși admit eșecul. Cei care folosesc exemplul Suediei ar face bine să înceteze să mai caute în el proba necesară argumentelor lor și să încerce să vadă ce se poate învăța de pe urma cazului suedez. La analiza finală, acesta nu e un exercițiu teoretic, e o pregătire esențială pentru al doilea val. (HAARETZ)







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















18362 vizualizari

  • -2 (12 voturi)    
    Suedia (Luni, 8 iunie 2020, 23:14)

    briciu [utilizator]

    Este cazul broasca pentru al 2 lea val de Coronavirul ;))
  • +1 (25 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 8 iunie 2020, 23:46)

    [anonim]

    • +1 (19 voturi)    
      Absolut tre' sa facem ca ei. (Marţi, 9 iunie 2020, 3:11)

      AliB [utilizator] i-a raspuns lui

      Tre' sa devenim insule.
      • +1 (5 voturi)    
        UK e peninsula (Marţi, 9 iunie 2020, 16:22)

        parush [utilizator] i-a raspuns lui AliB

        relativ izolata, totusi au multe decese. SUA la fel izolata de oceane, are cel mai mare de decese. Geografia te ajuta dar nu-ti baga in traista.
        • -1 (3 voturi)    
          Mai pune mana pe un atlas (Marţi, 9 iunie 2020, 17:20)

          AliB [utilizator] i-a raspuns lui parush

          UK e insula.....ma rog, o insula si jumatate...
  • +5 (19 voturi)    
    ingrijoratoare cifrele recente din Suedia (Luni, 8 iunie 2020, 23:58)

    TheBorg [utilizator]

    Suedia la varful epidemei s-a descurcat rezonabil fata de alte tari din Europa.

    Dar in ultima vreme au ramas in urma, au de zece ori mai multe cazuri noi si decese zilnic decat vecinii lor (Finlanda, Norvegia, Danemarca), raportat la numarul de locuitori.

    Pana de curand se mai puteau compara pana acum e Anglia, era similar numarul de cazuri zilnice raportat la numarul de locuitori.

    Dar Anglia e pe un trend descendent constant al numarului de cazuri zilnice, in timp ce Suedia stationeaza, si deja in mare Anglia sta mult mai bine.

    De fapt azi Suedia sta de departe cel mai rau la numarul de cazuri zilnice fata de toate tarile din Uniunea Europena.

    Si, daca luam toata Europa, singurele tari cu un numar similar de cazuri zilnice sunt acum Belarusul, Rusia si Moldova. Ceea ce nu cred ca e un motiv de mandrie pentru Suedia.

    Graficul cu numarul de cazuri zilnice in Europa raportat la numarul de locuitori:

    https://i.imgur.com/MdBlJAr.png
    • -1 (15 voturi)    
      In urma dar cifrele is mici (Marţi, 9 iunie 2020, 3:29)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui TheBorg

      Cu greu pot spune ca e Epidemie, Pandemie nu!
  • -1 (45 voturi)    
    Me scuzati (Marţi, 9 iunie 2020, 0:01)

    jolian [utilizator]

    Toata smiorcaiala asta cu covidu e fix asta .. o smiorcaiala.. Bunicii si strabunicii nostri au vazut, au facut, si unii au supravietuit 2 razboaie, gripei spaniole, holocaustului, gulagului, comunismului si noi ne tavalim pe jos prin casa cu usa inchisa pentru o gripa model mai nou. Jenant.
    Am ajuns niste pampalai, cu pantaloni stramti, glezne goale, epilati inghinal si preocupari ce nu coboara sub data primului buletin si evident identitatea de gen.
    • +10 (24 voturi)    
      Bunicii si strabunicii aveau o duzina de frati, (Marţi, 9 iunie 2020, 2:19)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui jolian

      la 10 ani ajungeau 5, si cu putin noroc 2 isi sprijineau parintii la batranete
      Prin batranete a se intelege 40 de ani
    • +6 (20 voturi)    
      Te scuzam (Marţi, 9 iunie 2020, 3:14)

      AliB [utilizator] i-a raspuns lui jolian

      Dar nu trebuie sa te ingrijorezi. Numai unii vor supravietui si de data asta, ca pe vremea bunicilor si strabunicilor tai. Si daca ai noroc, tu si familia ta o sa fiti printre ei.
  • 0 (16 voturi)    
    Articolul are un rationament gresit (Marţi, 9 iunie 2020, 2:15)

    RazC82 [utilizator]

    Suedia are numar mai mic de morti ca UK, dar ce conteaza e rata mortalitatii si anume 5,4 la milion fata de UK care are vreo 4,8 la milion.

    Inca o chestie, o comparatie corecta era cu Norvegia sau Danemarca, nu cu UK care are o densitate mult mai mare si zone urbane dense. Fata de Norvegia, rata mortalitatii in Suedia e de 10 ori mai mare.

    Asa ca da, strategia a fost complet gresita si au murit mult prea multi oameni, nu doar in camine.
    • +3 (11 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 9 iunie 2020, 8:25)

      [anonim] i-a raspuns lui RazC82

    • +3 (5 voturi)    
      rationament (Marţi, 9 iunie 2020, 8:44)

      nimrod [utilizator] i-a raspuns lui RazC82

      Pai tocmai asta e obiectivul intregii agitatii, vezi si clasamentul din Forbes, scoaterea din discutie a ratei mortalitatii. E uluitor ce se intampla.
  • 0 (14 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 9 iunie 2020, 6:25)

    [anonim]

  • +3 (13 voturi)    
    Generatia PSD (Marţi, 9 iunie 2020, 10:13)

    HN_Cov_2 [utilizator]

    Asa sunt unii, obisnuiti sa lucreze cu cifre absolute ca asa i-a invatat PSD-ul... ca le da 3 paini in plus la salariu... ce conteaza ca pierd 30-40% din puterea de cumparare,,, nu ma mira ca nu aveti habar la ce sa va uitati cand e vorba de pandemie.

    Singurul indicator final care intereseaza (in afara celor partiale) este numarul; de morti raportat la numarul de cazuri inchise. Nu la mia de locuitori sau la numarul total de cazuri. Restul sunt vorbe.;

    Cat timp pandemia a avut numere raportate de tarile "civilizate" rata mortalitatii a stat in medie la 13%. Cam fix pe acolo timp de multe saptamani.

    Acum e pe la 10% de cand Belarusul raporteaza rate de 1%, Qatarul 0.1% si alte astfel de aberatii politico-matematice.

    Franta e la 30%. In Brazilia se sapa gropi comune cu buldozerul, Brazilia raportand 700.000 cazuri la 1.000.000 de teste oficial...

    Rusia raporteaza 2.5% rata a mortalitatii in timp ce sua 12.5%.... sa fie Rusii de 5 ori mai puternici ca americanii sau se raporteaza dupa ureche ? Sunt dezgustat de ce se intampla in SUA, dar tind sa cred ca cifrele lor sunt mai aproape de realitate....

    Atentie: 12-13 % rata a mortalitatii in tarile civilizate unde sistemele sanitare au facut fata.... altfel devenim toti Brazilia...

    De ce credeti ca sunt anumite tari care nu mai raporteaza numarul de pacienti vindecati.... din intamplare.... UK, Suedia, Spania... hmmm ???... Pentru ca daca faci raportul numar de morti/numar de cazuri inchise si obti o rata de 15-20% discutam altfel.... nu mai discutam de 4.500 de morti o cifra neimpresionanant pentru unii "destepti".

    Cine mai crede ca e joaca cu Covidul ? Cine vrea imunizare in masa la mortalitate de12-13% ? Mai facem pe desteptii daca ne mor in medie 2-3 persoane din familie, 8-9 cunostinte si vreo 20 de persoane raman cu sechele pentru D-zeu stie cat timp ?

    Asa v-a fraierit PSD-ul 30 de ani, cu cifre absolute. Procentele sunt singurele care fac fata testului timpului.

    Mare atentie, Covidul e doar un mic test!
  • 0 (10 voturi)    
    /// (Marţi, 9 iunie 2020, 14:22)

    pamfletaru [utilizator]

    "un sistem medical de calitate"

    Ma intreb daca autorul articolului a avut vreodata de a face cu sistemul medical suedez.

    Ca sa ajungi la un medic specialist trebuie sa astepti in coada cu lunile, daca esti bolnav si te duci la urgenta stai minim 8 ore pe holuri sa astepti. Ti-ai rupt o mana si ai fractura deschisa? Stai si asteapta cu orele. Radiografie? Nah... RMN?! Nici pomeneala!

    Sunt cazuri documentate de oameni care au ajuns la spital si trimisi acasa, pentru ca ulterior sa se dovedeasca ca trebuiau tratati cu foarte multa seriozitate inca de la inceput.

    Este incredibil de greu sa treci de triaj si sa ajungi sa beneficiezi de sistemul medical de calitate de care vorbeste autorul articolului.

    Majoritatea suedezilor au asigurare privata care le permite accesul la medici specialisti mai rapid. Asigurarea privata de sanatate in Suedia este o necesitate, nu un moft!!

    Va rog din suflet terminati cu dezinformarea asta!
    • -1 (1 vot)    
      Inlocuire (Marţi, 9 iunie 2020, 20:49)

      Capbreaz [utilizator] i-a raspuns lui pamfletaru

      Vrei ca unii sa termine cu dezinformarea ca sa incepi tu. Tu esti obisnuit cu povesti senzationale. Ma intreb unde ai nimerit tu cu mina rupta de nu ti-au facut radiografie. Oi fi ramas blocat in vreun bar? Daca ti s-a intimplat tie nu inseamna ca e o regula general. Daca ai trait in Suedia stii ca exista un vårdgaranti, adica o obligativitate ca tie sa ti se asigure asistenta medicala la specialist in 60 de zile. In acest timp ai tu un medic de medicina primara care in mod obisnuit te investigheaza si iti da tratament, pentru ca doctoru ala nu e doar un autor de bilete de trimitere cum te -ai obisnuit tu in Romania. Nemultumiti de sisteme de sanatate sunt in toata lumea, inclusiv in SUA, Elvetia si Japonia. Poate gasesti tu unul perfect pe Marte.
  • 0 (0 voturi)    
    Nu are cum să vină valul 2... (Marţi, 9 iunie 2020, 22:49)

    Nyk1 [utilizator]

    ...atât timp cât nu se termină primul. Suedezii cu inteligența lor au bătut deci sistemul!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by