Clotilde Armand: Romprest mai are termen câteva zile să-și onoreze obligațiile, în caz contrar vom rezilia contractul

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 16 decembrie 2020, 21:59 Actualitate | Administratie Locala


Clotilde Armand
Foto: Facebook - Clotilde Armand
​Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis miercuri că firma de salubrizare Romprest mai are câteva zile să-şi onoreze obligaţiile contractuale faţă de locuitori, în caz contrar autoritatea locală va rezilia contractul.

Într-un mesaj postat pe Facebook, edilul face referire la o înregistrare audio difuzată de postul România TV cu o discuție între Clotilde Armand și funcționari din primărie pe tema gunoiului stradal din Sectorul 1 și contractul cu Romprest.

„Se dă următorul titlu la televiziunea unui fugar notoriu: "Înregistrare BOMBĂ cu Clotilde Armand în problema gunoiului AUDIO!". Apoi, acest titlu se rostogolește pe la toate redacțiile sponsorizate ani la rând de către primăriile pesediste și Mafia gunoaielor cu bani publici. Și ce să vezi? Din această înregistrare se aude cum eu declar ceva șocant: compania de salubrizare din sectorul 1 nu-și onorează serviciile. Și asta spune și Curtea de Conturi. Acum, dacă tot am ajuns la acest capitol prin care unii au impresia că intimidările și hărțuirea sunt o soluție aș vrea să anunț aici compania de salubrizare că mai are termen câteva zile să-și onoreze obligațiile contractuale față de locuitorii acestui sector și să se alăture celorlalte echipe care strâng gunoiul din Sectorul 1. În caz contrar vom rezilia contractul. Fără alte comentarii”, a scris Clotilde Armand.


Clotilde Armand a cerut joia trecută Romprest refacturarea serviciilor prestate de companie în ultima perioadă. Clotilde Armand arată că solicitarea vine ca urmare a neregulilor constatate de Poliția Locală Sector 1.

„Având în vedere neregulile consemnate în nota de raport, edilul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliției Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 și să refactureze sumele în concordanță cu serviciile prestate”, susține Primăria Sectorului 1.

În opinia edilului, cetățenii nu merită să fie „victimele” unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare „care forțează nota și modifică tarifele după cum dorește” și autoritatea locală.

„Cetățenii își doresc curățenie pe străzi pentru că plătesc enorm pentru acest serviciu. Din respect pentru banii comunității locale, nu pot plăti niște servicii prestate doar pe hârtie. Tocmai de aceea, pentru a intra în legalitate, am solicitat prestatorului să refactureze serviciile prestate. Cât de curând vom rezolva această situație, însă doar cu respectarea strictă a legii”, a declarat Armand.

Poliția Locală Sector 1 a început recent o amplă acțiune de identificare a deșeurilor depozitate ilegal și de informare a cetățenilor și agenților economici care își desfășoară activitatea în Sectorul 1 pentru a le reaminti obligațiile legale.

Depozitarea pe domeniul public (zona intersecțiilor, în jurul stâlpilor de iluminat, pe spații verzi etc) a sacilor cu deșeuri în vederea colectării de către operatorul de salubrizare se sancționează contravențional cu amendă între 2.000 și 5.000 lei, iar depozitarea de orice fel pe terenuri virane, proprietate publică sau privată, constituie contravenție și se sancționează contravențional cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

Reamintim că, de la finalul lunii noiembrie, firma Romprest nu mai ridică depozitele necontrolate de deșeuri din Sectorul 1, din cauză că Primăria are facturi neplătite de 94 milioane lei. Clotilde Armand spune că facturile ar fi umflate și din această cauză nu le plătește. În plus, Primăria Sectorului 1 nu are banii necesari să le plătească, potrivit sursei citate, deoarece vechea administrație a lăsat în buget o gaură de 800 milioane lei.



Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8678 vizualizari

  • -37 (47 voturi)    
    Abia astept! (Miercuri, 16 decembrie 2020, 22:08)

    newlook [utilizator]

    Abia astept ca cucoana sa rezilieze un contract valid din cauza ca aia nu vor sa presteze neplatiti (de aceiasi cucoana)!

    Felicitarile, masa si dansul vor fi platite de locuitorii Sectorului 1. Din banii de burse scolare...dar da-o naibii de scoala, si-asa scoate 70% analfabeti functionali.
    • -9 (17 voturi)    
      Clar (Joi, 17 decembrie 2020, 1:41)

      RaduMischie [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      Pai asa va si fi. Ea reziliaza acum (da o notificare), apoi pune alta firma. Romprest da in judecata, castiga peste 2 ani si vine si cere 200 milioane daune. Si primaria le va plati, ca, deh, va fi hotarare judecatoreasca
    • +12 (18 voturi)    
      Numărul de analfabeți (Joi, 17 decembrie 2020, 6:25)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      E direct proporțional cu nr de votanți PSD acum mai nou PSD și AUR. E motiv de îngrijorare și pentru tine că nu îți mai dau banii pe trolling că nu mai e nevoie de serviciile tale.
      • +3 (5 voturi)    
        într-o (Joi, 17 decembrie 2020, 12:55)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

        perioadă chiar credeam că ăla cu privirea tâmpă, de-și zice @newlook, doar face pe prostul. Recunosc că m-am înșelat. El așa e de la mama natură.
      • 0 (0 voturi)    
        da desteptilor! (Joi, 17 decembrie 2020, 20:17)

        credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

        toti bugetarii cu locuri caldute au votat psd,ca e garantia locului de munca!asta nu inseamna ca sunt analfabeti,dar au anumite interese ca orice om!
        nu am votat nici psd nici usr,am dat la pnl,dar vazand cum se screm sa faca o coalitie iar udmr e aproape sa castige conducerea senatului Romaniei,de dragul unei coalitii de dreapta,data viitoare voi vota psd,si nu sunt analfabet!
  • +32 (42 voturi)    
    hahahahaha (Miercuri, 16 decembrie 2020, 22:11)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Cred ca astia de la Romprest regreta ca n-au iesit la vot ca sa ajute prietenii corupti de la pesede... nu mai merge treaba cu plati pentru servicii inexistente sau mers cu gps de dragul simulatului muncii, inclusiv pe strazi cu sens interzis cum au facut pana acum.
    • -21 (29 voturi)    
      Tot dovada de coruptie e tocatorul de hartii? (Miercuri, 16 decembrie 2020, 23:01)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      Tot dovada de coruptie e tocatorul de hartii, mai #rezistule?

      Zi si tu, cu ce te deosebesti de minerii din '90 care au descoperit in sediul PNTCD "un copiator cu care se falsificau bani"?
  • +14 (18 voturi)    
    in toata lumea asta (Miercuri, 16 decembrie 2020, 23:48)

    Coco Whistle [utilizator]

    1.compania de salubritate a primariei e platita direct de la bugetul primariei din taxele colectate (iar banii nu se duc pe pietre de temelie ale catedralelor)
    2. firmele private semneaza contracte individuale cu fiecare consumator de servicii.

    de ce la noi e altfel? ptr a se fura cu acte in regula.
  • -9 (15 voturi)    
    madame Clotilde (Joi, 17 decembrie 2020, 1:34)

    mmmircea [utilizator]

    e experta in rezilieri, Bechtel 1 miliard de dolari, de ce sa nu incaseze si Romprestul macar cateva zeci de milioane de euro si sa scape si de sarcinile contractuale ? Ea e "decat" consultant, ii pune pe aia din consiliu sa voteze.
    • +11 (15 voturi)    
      Doare,dar asta este. (Joi, 17 decembrie 2020, 8:27)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui mmmircea

      Trebuie să fii cinstit și nu te înjură nimeni.Romprest își va schimba stilul de lucru sau va dispărea.
      • -6 (8 voturi)    
        sau (Joi, 17 decembrie 2020, 11:35)

        costelo999 [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        va cistiga procesul si o sa platesti taxe marite, si o sa fii cotizant la romprest
  • -5 (13 voturi)    
    Tare imi e... (Joi, 17 decembrie 2020, 11:21)

    Gigi Kent [utilizator]

    Tare imi e ca daca mai continua asa (purtatul unu razboi cu prestatorul de servicii pe spatele cetatenilor) madame Closetilde isi va sfarsi cariera politica destul de abrupt printre sacii de gunoi.

    Adevarul fiind ca, oricata bunavointa as avea, madame este nesuferita si insuportabila, deosebit de agresiva si nu foarte inteligenta.

    Cred ca i s-a spus de 1 milion de ori. Platesti factura, se strange gunoiul, cetatenii nu au de suferit si ii dai in judecata pentru aceeasi factura daca nu crezi ca e in regula.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by