O tanara de 28 de ani a murit, marti dimineata, la spitalul Sfantul Pantelimon din Capitala urcand bilantul mortilor in incendiul de la clubul Colectiv la 32. Fata avea arsuri grave pe 50% din suprafata corpului si pe caile respiratorii, medicii fusesera rezervati in cazul ei inca de la internare. Bilantul victimelor poate sa creasca in orice moment si chiar s-ar putea dubla au avertizat zilele trecute medicii. Ei au explicat ca pentru cei care au arsuri pe caile respiratorii perioada critica este 3-5 zile. 130 de persoane sunt inca internate in stare grava la spitale din Bucuresti, aproape 90 de pacienti sunt in stare critica.

ColectivFoto: Hotnews

LIVE TEXT evolutia evenimentelor de marti:

22:30 Slujba de pomenire pentru victimele incendiului, oficiata de un sobor de noua preoti in fata clubului Colectiv, potrivit Agerpres. Un sobor de noua preoti, condus de Marius Cojocaru, paroh al Bisericii Sfantul Nicolae Brosteni, a oficiat marti seara, in fata clubului Colectiv, o slujba de pomenire pentru victimele incendiului de la sfarsitul saptamanii trecute. La slujba a fost prezent si un cor din partea Patriarhiei Romane.

22.19Cei trei patroni ai clubului Colectiv, arestati preventiv

20.00Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, omagiu la Colectiv: Toate aceste vieti tinere curmate prematur - o pierdere pentru tara

18.50INML: Am suspendat toate taxele aferente serviciilor medico-legale in cazul victimelor din Colectiv

17.25Papa Francisc a trimis un mesaj in care isi exprima "profunda durere pentru tragicul incident"

16.57: Marturie despre tragedia din Colectiv. Adrian Despot, audiat la Parchetul General: "Peste mine au cazut multi oameni; am reusit sa trag o fata afara"

16.40 Patronii de la Colectiv, adusi in instanta

Cei trei actionari si administratori ai clubului Colectiv - Paul Gancea, George Anastasescu si Costin Mincu - au fost adusi marti la sediul Judecatoriei Sectorului 4, unde magistratii vor dezbate propunerea procurorilor de arestare preventiva pentru 30 de zile, informeaza Agerpres.

Cei trei au fost retinuti luni seara de procurorii Parchetului General, fiind acuzati de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.

16.33 Patroana Golden Ideas, firma care a livrat artificiile, a avut dosar penal in 2009 pentru focuri de artificii ilegale

16.27Tragedia din clubul Colectiv a obligat Guvernul sa aprobe in regim de urgenta o Hotarare care trebuia sa fie deja in vigoare

15.20Tragedia de la clubul Colectiv: Casa tinerei decedate marti la spitalul Pantelimon va fi scoasa la licitatie de banca pe 16 noiembrie

15.13Costin Mincu, actionar Colectiv: Am vrut sa fac din club o poveste frumoasa. S-a sfarsit printr-un cosmar. Regret enorm ce s-a intamplat

14.55CNA recomanda televiziunilor sa nu filmeze priveghiurile si inmormantarile victimelor

14.32 Mai sunt internati in spitale 135 de raniti, peste 35 dintre acestia fiind in stare critica sau grava - Mediafax

14.06Efectele pirotehnice din Colectiv au fost asigurate de un artificier autorizat - surse

13.58Guvernul aloca ajutoare de cate 5.000 lei pentru familiile persoanelor decedate in clubul Colectiv

13.47Preot, despre Colectiv: Trebuia sa-i convingem pe tineri ca nu au ce cauta in locuri intunecoase, insalubre/ Sa-i invatam sa iubeasca lumina, sa danseze in aer liber si sa asculte melodii frumoase

13:40 Cinci saci cu telefoane mobile si haine au fost ridicati de criminalistii Politiei Capitalei in urma cercetarii la fata locului, anunta Mediafax.

Surse din randul anchetatorilor au declarat ca toate obiectele personale constituie deocamdata probe in dosar, iar la final vor fi restituite proprietarilor sau in cazul in care acestia au decedat familiilor acestora, care se vor putea prezenta fie la Politia Capitalei, fie la Parchet, in functie de cum vor stabili procurorii.

Sursele citate au mai afirmat ca in noaptea tragediei au fost facute 80 de apeluri prin numarul de urgenta 112 si au fost implicate 220 de forte ISU, 100 de la Ambulanta, 2.000 de angajati ai spitalelor, medici si asistente.

13.11Daca este ars, un burete ca cel folosit in clubul Colectiv genereaza un gaz foarte toxic, ce include monoxid de carbon, acid cinahidric, acid clorhidric, dar si substante inflamabile

13.09In Spitalul Militar Central erau internati marti, in jurul pranzului, 12 pacienti, dintre care sase in stare grava si unul intubat si ventilat mecanic

12:59Slujba oficiata de Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhala, in memoria victimelor de la Clubul Colectiv

12.39Nicolae Banicioiu: In continuare sunt aproximativ 90 de bolnavi in stare grava si critica / Nu avea de ce sa fie folosit spitalul mobil

12:38 Procurorii ridica noi documente de la Primaria Sectorului 4, anunta Realitatea TV.

12.24Trei angajati ai companiei Oracle Romania si-au pierdut viata in urma tragediei din Clubul Colectiv. Alti sapte angajati ai firmei sunt raniti, scrie EurActiv.ro.

12:14 Clubul Colectiv se afla in executare silita din cauza datoriilor la stat (Digi 24)

09.52 Pentru identificarea obiectivelor (baruri, cluburi), care nu figureaza in evidenta Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, ISU "Dealu Spirii" solicita sprijinul tuturor cetatenilor pentru a informa despre existenta unor astfel de cladiri/amenajari aflate in Bucuresti si Ilfov.

"Aceasta masura este necesara pentru a intreprinde actiunile specifice de verificare a indeplinirii normelor de securitate la incendiu conform prevederilor legale. De asemenea, asteptam sesizari cu privire si la alte tipuri de cladiri/amenajari care ar putea pune in pericol viata cetatenilor ca urmare a nerespectarii masurilor de securitate la incendiu", se arata intr-un mesaj de pe site-ul ISU Dealu Spirii.

09.40Traian Basescu: Tinerii au nevoie de cluburi, este gresit sa la inchida. Solutia este modernizarea lor cu credite garantate de stat, ca la Prima Casa

09.29 In Sectia de Terapie Intensiva de la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" se afla doi pacienti raniti in incendiul de la clubul Colectiv care sunt in stare critica, intubati, si trei in stare grava.

"Sunt stabili deocamdata. Avem sapte raniti in total. Doi sunt intubati mecanic pe Terapie Intensiva. Tot pe aceasta sectie mai sunt inca trei. Cei trei sunt in stare grava, dar stabila, nu mai sunt intubati. Pe sectie se afla o arsura si o intoxicatie care probabil ca va fi externata", a declarat marti, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al institutiei, medicul Raluca Alexandru.

Ea a spus ca cel de-al saptelea pacient, in varsta de 15 ani, a fost adus luni la Spitalul "Grigore Alexandrescu" de la Spitalul "Sf. Ioan". "Este vorba de un baiat de 15 ani, a venit si el intubat, ventilat mecanic, problema lui este pulmonara in mare masura", a mentionat Raluca Alexandru.

-------------

Noua victima, decedata marti, s-a stins in jurul ore 5.00 marti dimineata. Avea arsuri de gradele 3 si 4, iar medicii au fost rezervati in ceea ce priveste evolutia starii ei de sanatate inca de la internare, a explicat la Digi 24, dr. Fiorella Mitoiu, purtator de cuvant la Spitalul Sf. Pantelimon. Inca doi pacienti sunt in stare grava, cu arsuri de gradul 3 si 4 si cu arsuri de cai respiratorii, la acelasi spital, a mai spus sursa citata.

Bilantul victimelor poate sa creasca in orice moment si chiar s-ar putea dubla au avertizat zilele trecute medicii. Ei au explicat ca pentru cei care au arsuri pe caile respiratorii perioada critica este 3-5 zile.

Luni, inca un pacient pierduse lupta cu viata. Era un barbat, singurul ranit ramas neidentificat, internat la Spitalul de Arsi.

27 de tineri au murit chiar in noaptea de 30 spre 31 octombrie cand a avut loc devastatorul incendiu din clubul Colectiv, in timpul concertului trupei Goodbye to Gravity.