Pacienții români se vor putea trata, la alegere, la privat, iar o parte din costul tratamentului ar urma să fie suportat de Casa de Asigurări de Sănătate: practic, pacientul va putea "lua cu el" la privat suma pe care CNAS o decontează în prezent la stat pentru serviciul medical respectiv. Principiul proiectului elaborat de Ministerul Sănătății îi avantajează, la o primă vedere, pe plătitorii de contribuții care se plâng că, atunci când își fac analizele la privat, plătesc costul integral și nu beneficiază de banii plătiți obligatoriu pe asigurarea de sănătate - spun reprezentanții asociațiilor de pacienți consultați de HotNews.ro. Ei atrag însă atenția că textul proiectului de act normativ postat în dezbatere pe site-ul Ministerului nu este clar și poate fi interpretat diferit față de declarațiile ministrului Sorina Pintea, iar lucrurile trebuie neapărat clarificate, pentru a nu ne trezi și cu o coplată pentru serviciile medicale publice. În plus, surse din asociațiile de pacienți subliniază că măsura nu reprezintă o premieră, ci s-a mai aplicat în România până acum mai puțin de 3 ani, însă a eșuat și a fost suspendată.

HotNews.roFoto: Hotnews

Info pe scurt:

  • Care este noutatea majoră pe care ar urma să o aducă proiectul Ministerului Sănătății, comparativ cu legislația actuală: În acest moment, legislația permite ca medicii să dea trimitere pentru ca pacienții să facă analize și diverse proceduri la laboratoare sau clinici private, însă se pot deconta la privat doar analizele și serviciile medicale care au același cost ca la stat. În general, este vorba despre analize și proceduri simple, precum analize de sânge sau radiografii.
  • Niciun serviciu medical pe care privatul nu îl poate lăsa la același preț ca la stat, din cauză că nu este rentabil pentru el, ci prețul este mai mare, nu poate fi în acest moment decontat de Casa de Asigurări, potrivit legislației actuale.
  • Aici intervine modificarea pe care o promite Ministerul Sănătății: pacienții vor beneficia de decontare parțială la privat a serviciilor mai scumpe, pe care până acum trebuiau să le plătească integral din buzunar, deoarece legea nu permitea decontarea lor parțială. "În acest moment, privatul nu are voie să își deconteze o parte de la stat și restul să ia de la pacient. El ori rămâne cu prețul de la stat, și atunci CNAS îi decontează, ori pune preț mai mare, iar pacientul trebuie să plătească integral", a explicat, pentru HotNews.ro, Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.
  • Marile neclarități din proiect: Reprezentanții asociațiilor de pacienți consultați de HotNews.ro atrag atenția că, în ciuda asigurărilor date de ministrul Sorina Pintea că actul normativ vizează exclusiv introducerea coplății la privat, nu și pentru serviciile publice de sănătate, din textul Ordonanței nu reiese clar acest lucru și se lasă loc de interpretări. Ei spun că acest lucru trebuie neapărat clarificat și cer o dezbatere publică pe această temă cu reprezentanții Ministerului Sănătății.
  • Avertismentul asociațiilor de pacienți: măsura s-a mai aplicat în România, dar a fost suspendată după ce s-a constatat că unele clinici private au abuzat de ea - reușeau să "umfle prețurile" în așa fel încât atât pacientul, cât și Casa de Asigurări plăteau sume mai mari decât ar fi trebuit, conform legii.
  • Surse din asociațiile de pacienți consultate de HotNews.ro au subliniat că proiectul MS trebuie să prevadă neapărat proceduri clare care să limiteze eventuale abuzuri ale furnizorilor de servicii medicale private, pentru a nu mai repeta greșelile din trecut, când "clinicile private ajunseseră să dubleze la un moment dat: : luau banii integral și de la pacient, luau și de la Casa de Asigurări".
  • Proiectul Ministerului Sănătății "deschide deocamdată doar o posibilitate ca să stabilești unde bagi coplata, dar trebuie făcute acte normative subsecvente - contractul cadru, normele contractului cadru. Momentan, concret, nu avem nimic până nu se modifică, până nu apar noile acte normative. Acolo o să vedem concret ce anume" - surse din Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru HotNews.ro.
  • Care este noutatea majoră pe care o aduce proiectul Ministerului Sănătății

Care este noutatea majoră pe care ar urma să o aducă proiectul Ministerului Sănătății, comparativ cu legislația actuală: în acest moment, legislația permite ca medicii să dea trimitere pentru ca pacienții să facă analize și diverse proceduri la laboratoare sau clinici private, însă se pot deconta la privat doar analizele și serviciile medicale care au același cost ca la stat. În general, este vorba despre analize și proceduri simple, precum analizele de sânge sau radiografii.

Niciun serviciu medical pe care privatul nu îl poate lăsa la același preț ca la stat, din cauză că nu este rentabil pentru el, ci prețul este mai mare, nu poate fi în acest moment decontat de Casa de Asigurări, potrivit legislației actuale.

Aici intervine modificarea pe care o promite Ministerul Sănătății: pacienții vor beneficia de decontare parțială la privat a serviciilor mai scumpe, pe care până acum trebuiau să le plătească integral din buzunar, deoarece legea nu permitea decontarea lor parțială. "În acest moment, privatul nu are voie să își deconteze o parte de la stat și restul să ia de la pacient. El ori rămâne cu prețul de la stat, și atunci CNAS îi decontează, ori pune preț mai mare, iar pacientul trebuie să plătească integral", a explicat, pentru HotNews.ro, Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România - una dintre cele mai mari asociații care reprezintă pacienții din România.

Radu Gănescu

"Sunt anumite analize pe care lumea le face la privat, la clinici care sunt în contract cu CNAS, precum analize de sânge. Acestea se pot face și acum decontate de CNAS. Dar prețul la RMN, spre exemplu, la privat față de spitalul public este mai mare. Din acest motiv, RMN-ul nu se poate deconta în acest moment la privat. Privatul nu poate să facă analiza în privat decât dacă face cu același cost ca la stat. În acest moment, CNAS decontează la privat doar servicii care au același cost ca la stat. Analizele/serviciile medicale pe care privatul nu le poate lăsa la același preț ca la stat, pentru că nu e rentabil pentru el, nu pot fi decontate", a explicat Radu Gănescu, pentru HotNews.ro.

El mai spune că "La o intervenție chirurgicală, privatul își pune costuri mai mari pentru că are saloane cu rezervă, nu stau 6 sau 10 în salon, trebuie să acopere costurile salariale etc, mâncarea este de la catering etc, are alte costuri. Dar el în acest moment nu are voie să își deconteze o parte de la stat și restul să ia de la pacient. El ori rămâne cu prețul de la stat, și atunci CNAS îi decontează, ori pune preț mai mare, iar pacientul trebuie să plătească integral. De aia sunt nemulțumit că sunt asigurat, contribui la asigurările de sănătate, și statul nu mă ajută cu nimic."

Radu Gănescu mai spune că "mi se pare normal să plătesc în plus din buzunarul propriu dacă vreau eu să stau în condiții mai bune, dar să beneficiez și de acea contribuție la asigurarea de sănătate. Poate am posibilitatea să merg la privat, dar nu să plătesc integral, pentru că eu contribui la asigurările de sănătate și am dreptul să beneficiez. Pe sistemul ăsta aș înțelege eu să fie măsura, dar nu e clar în acest moment", spune Radu Gănescu, subliniind că Ministerul Sănătății nu s-a consultat cu asociațiile de pacienți, înainte de elaborarea proiectului.

Tocmai din acest motiv, președintele Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice este decis să depună la Ministerul Sănătății o cerere pentru organizarea unei dezbateri publice la care să participe reprezentanții asociațiilor de pacienți și cei ai ministerului, "tocmai în ideea de a avea mai multe clarificări".

  • Ce spun asociațiile de pacienți: Textul Ordonanței trebuie să prevadă clar ce servicii vor putea fi decontate la privat, iar coplata să nu fie introdusă și în spitalele de stat

Radu Gănescu avertiează că, în forma în care a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, proiectul Ordonanței de Urgență ce prevede introducerea coplății este neclar: "Noi am tot încercat să înțelegem toate detaliile, dar nu le-am înțeles nici noi. Dacă ne uităm la ce scrie pe hârtie, nu prea înțelegem ce a spus doamna ministru, înțelegem altceva. La cum arată el, se uită un director de spital și bagă coplată, că așa spune legea."

"La prima vedere, dacă este să mergem pe ideea că se introduce coplata la serviciile private, în ideea în care beneficiezi în privat de servicii decontate de CNAS, dar costurile sunt mai mari la anumite intervenții și să vină cu coplată, nu ar fi un lucru rău, ar crește accesibilitatea - în sensul că, decât să mă duc ca pacient să plătesc totul de la zero, mai bine dau o diferență de 100 de lei sau de 200 de lei și să beneficiez de analiza sau de serviciul respectiv. Poate intenția este bună, este ca pacientul să aibă acces la serviciile private fără să mai plătească el toată suma. Spre exemplu, un RMB: statul decontează 500-600 de lei. Dacă mă duc în privat, eu plătesc acum cât costă integral. Dar dacă se poate prin legislație să mă duc în privat și statul să deconteze într-adevăr partea aia de 500-600 de lei pe care o decontează și în serviciile publice și eu plătesc doar diferența, adică nu sunt nevoit să plătesc întreaga sumă de 900-1.000 de lei, e un lucru bun, care avantajează pacientul. E ok că pacientul nu e nevoit să plătească întreaga sumă și beneficiază de acea asigurare medicală pe care toți o plătim, de care ne văităm toți că plătim și nu reușim să ne facem analizele decât la clinici private, unde plătim din buzunar toată suma. Și atunci, beneficiază de acea asigurare medicală pe care toți o plătim și de care ne văităm toți că o plătim, dar nu reușim să ne facem analizele decât în servicii private, cu bani din buzunar. Nu putem să negăm că este un lucru bun", spune Radu Gănescu.

Radu Gănescu atrage însă atenția că, așa cum arată acum, proiectul elaborat de Ministerul Sănătății nu conține prevederi clare: "Nu știm exact la ce se va adăuga această coplată - nu se știe dacă va fi pentru servicii, pentru intervenții chirurgicale, pentru spitalizare, pentru analize, clinice, paraclinice, nu suntem foarte lămuriți. Acest lucru trebuia clarificat în proiect. Mi s-a părut ciudat că textul proiectului se termină cu două puncte și nu sunt trecute acolo tocmai serviciile medicale."

De asemenea, Radu Gănescu subliniază că asociațiile de pacienți nu vor fi sub nicio formă de acord cu introducerea coplății în sistemul public de sănătate, iar proiectul de act normativ al Ministerului Sănătății nu este clar nici în această privință: "Eu sper ca această coplată să fie clar specificată pentru serviciile private și nu pentru serviciile publice. Pentru că nu suntem de acord să se introducă coplată în serviciile publice. Sper că acestea sunt lucrurile pe care le vom putea clarifica mai bine printr-o dezbatere pe acest proiect de Ordonanță. Pentru că la ora actuală nu aș putea să fac decât speculații. Ministerul ne-a asigurat, prin doamna ministru, că nu se va face nicio coplată la stat. Problema este să se clarifice exact aceste puncte. Dacă e așa, e ok. Dar dacă nu e așa și intră o coplată și la serviciile publice de sănătate - pentru că au fost tot felul de interpretări - ca să își acopere spitalele anumite costuri, tocmai din cauză că nivelul de decontare de la CNAS este foarte mic - noi nu suntem de acord."

Rozalina Lăpădatu

Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, confirmă temerile lui Radu Gănescu și cere Ministerului Sănătății să clarifice ferm - coplata se va aplica doar la privat (așa cum reiese din declarațiile ministrului Sănătății) sau și la stat, așa cum s-ar putea interpreta din proiectul de Ordonanță de Urgență postat în dezbatere publică? "Eu dacă mă duc să fac la privat o procedură medicală care costă 1.000 de lei și statul îmi decontează jumătate, 500 de lei, sigur că îmi convine, pentru că la stat procedura ori nu e, ori durează foarte mult. Din declarații, este o măsură bună. Dar se va aplica ce spune legea, nu se vor aplica declarații", atrage atenția Rozalina Lăpădatu.

Ca și Radu Gănescu, Rozalina Lăpădatu subliniază și ea că, pe lângă aspectul coplată doar la privat sau și la stat, Ministerul Sănătății trebuie să prevadă clar și care sunt serviciile care pot beneficia de coplată și în ce condiții, pentru că în acest moment lista serviciilor lipsește din proiectul de act normativ.

"De aceea vom cere această dezbatere, să avem o clarificare clară: cum, în ce sistem - privat sau public, ce fel de coplată - în cuantum de cât, la latitudinea furnizorului de servicii private sau nu? Sunt multe lucruri pe care nu le știm și pe care am vrea să le clarificăm. iind interpretată în multe feluri și de noi, și de presă, nu am reușit să deslușim în totalitate această propunere", mai spune Radu Gănescu.

Radu Gănescu trage, de asemenea, un semnal de alarmă: în cazul în care textul Ordonanței de Urgență va ieși din Guvern într-o formă neclară, el riscă să fie interpretat diferit de managerii de spitale din țară și riscăm să ne trezim cu coplata serviciilor introdusă și în unele spitale de stat.

"O lege trebuie să fie clară pentru că ea trebuie aplicată, iar dacă vine Curtea de Conturi în Control la un spital, controlul se face în funcție de ce prevede legea, nu în funcție de declarații. Legea nu trebuie să lase interpretări la mijloc, ca să nu fie aplicată diferit de managerii de spitale", conchid reprezentanții asociațiilor de pacienți.

"Toate lucrurile astea ar trebui clarificate public de reprezentanții Ministerului, cu toate că doamna ministru a dat declarații, dar dacă întrebați 10 persoane, cred că fiecare a înțeles altceva. Am putea spune că e un lucru bun, dar fiind neclară toată această modificare, nu știm exact ce va presupune. E neclar și lumea interpretează diferit. Cred că toată lumea are nevoie de niște clarificări legate de această propunere", este concluzia lui Radu Gănescu.

  • Surse: Măsura s-a mai aplicat în România până acum 3 ani, dar a eșuat din cauza lăcomiei clinicilor private

Măsura propusă de Ministerul Sănătății, care vizează decontarea parțială a serviciilor medicale de la privat, nu reprezintă nici pe departe o premieră, așa cum s-a crezut inițial, ci a mai funcționat o perioadă în România, până acum aproape 3 ani. Ea a fost suspendată după ce s-a decoperit că unele clinici private nu o respectau, ci reușeau să "umfle prețurile" în așa fel încât atât pacientul, cât și Casa de Asigurări plăteau sume mai mari decât ar fi trebuit, conform legii.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decis atunci, pe contractul cadru și normele de aplicare, să suspende această posibilitate, ca serviciile la privat să poată fi plătite mixt: parțial de pacient și parțial de Casă. Din acel moment s-a decis că prețul ori este decontat integral de CNAS, ori e plătit integral de pacient, din cauză că "privatul abuza de măsura asta și încărca mai mulți bani la pacient", spun surse din asociațiile de pacienți.

Ministerul Sănătății

Surse din asociațiile de pacienți consultate de HotNews.ro au subliniat că proiectul MS trebuie să prevadă neapărat proceduri clare care să limiteze eventuale abuzuri ale furnizorilor de servicii medicale private, pentru a nu mai repeta greșelile din trecut, când "clinicile private ajunseseră să dubleze la un moment dat: : luau banii integral și de la pacient, luau și de la Casa de Asigurări".

"Întrebarea este: se introduce procedura, care este benefică pentru pacient. Dar cum limităm abuzurile? Cum limitez abuzurile din partea clinicilor private? Cum se stabilește procedura ca să mă asigur că nu abuzează clinica? Pentru că ei dublau la un moment dat: luau și de la pacient, luau și de la Casa de Asigurări", spune o sursă din asociațiile de pacienți.

"Să se publice tarifele: atât vine de la CNAS, atât plătește pacientul. Și prețurile astea să se afișeze în toate clinicile, ca să nu mai fie probleme. E o măsură bună, dar trebuie să evităm greșelile din trecut. Dacă atunci s-au descoperit abuzuri, trebuie să luăm măsuri să limităm abuzurile", declară, pentru HotNews.ro, o sursă din asociațiile de pacienți.

  • Surse din CNAS: Proiectul MS deschide doar o posibilitate. Momentan nu e nimic concret

Marea schimbare pe care ar putea-o aduce actul normativ este introducerea coplății la privat, care nu există în acest moment în legislație, au confirmat surse din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru HotNews.ro.

Sursele citate au explicat, pentru HotNews.ro, că proiectul de act normativ este în acest moment departe de a produce efecte: proiectul de Ordonanță de Urgență elaborat de Ministerul Sănătății "deschide deocamdată doar o posibilitate ca să stabilești unde bagi coplata, dar trebuie făcute acte normative subsecvente - contractul cadru, normele contractului cadru. Trebuie operate niște modificări și în funcție de asta vom ști ce și unde. Momentan, concret, nu avem nimic până nu se modifică, până nu apar noile acte normative. Acolo o să vedem concret ce anume".

Citește și: