Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că a propus combatanţilor din Wagner să activeze sub comandamentul oficial al unei alte persoane, dar că şeful lor, Evgheni Prigojin, a refuzat această ofertă după rebeliunea eşuată, relatează vineri Reuters și Agerpres.

Evgheni Prigojin (stanga) alaturi de Putin in 2011Foto: Misha Japaridze / Associated Press / Profimedia Images

Într-un interviu publicat joi seara de publicaţia rusă Kommersant, preşedintele rus a oferit detalii despre întâlnirea sa, din 29 iunie, de la Kremlin cu Prigojin şi comandanţii grupului Wagner.

Soldaţii Wagner „ar fi putut să se adune în acelaşi loc şi să continue să activeze. Pentru ei, nimic nu s-ar fi schimbat, ei ar fi fost conduşi de aceeaşi persoană care a fost adevăratul lor comandant în tot acest timp”, a afirmat Putin.

Kommersant precizează că persoana la care a făcut referire preşedintele rus este un comandant Wagner având ca nume de război „Sedoi” („Căruntul”) şi care ar fi condus în realitate - potrivit lui Putin - grupul paramilitar pe frontul ucrainean în cele 16 luni ale „operaţiunii speciale militare”.

„Sedoi” este un veteran cu multe decoraţii în războaiele Rusiei din Afganistan şi Cecenia. El provine din Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, şi a fost fotografiat alături de preşedinte, conform Reuters. Putin a afirmat că a discutat în cursul acestei reuniuni, din 29 iunie „posibile soluţii” pentru ca grupul Wagner să continue să lupte pentru Rusia şi a dat o „apreciere” la evenimentele din 24 iunie.

Putin susține că Prigojin și-ar fi contrazis proprii comandanți

Merită amintit însă că în timpul unor percheziții efectuate acasă la Prigojin, procurorii ruși arată că în acte, cel puțin, comandantul grupării Wagner este Dmitri Utkin, cel care s-a ocupat din 2014 de crearea și organizarea organizației paramilitare cu banii puși la dispoziție de „bucătarul lui Putin”.

Este posibil însă ca Vladimir Putin să fi dorit să îi diminueze meritele lui Utkin, considerat un apropiat fidel al lui Evgheni Prigojin.

„Mulţi (comandanţi ai Wagner) au dat din cap aprobator când am spus asta. Dar (Evgheni) Prigojin, care era aşezat în faţă, nu a văzut şi a spus după ce a ascultat: 'Nu, băieţii nu sunt de acord cu această soluţie'”, a declarat Putin în interviul acordat Kommersant.

Remarcile sale nu apar în transcrierea oficială a Kremlinului a comentariilor făcute de Putin joi pentru Andrei Kolesnikov, jurnalistul de la Kommersant, şi pentru un jurnalist de la televiziunea de stat.

Prigojin nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters. În fapt, Prigojin nu a mai fost văzut în public de când a părăsit oraşul Rostov, în sudul Rusiei, la 24 iunie.

Vladimir Putin susține că gruparea de mercenari Wagner „nu există”

În interviul său pentru Kommersant, Putin a vorbit despre absenţa unui statut juridic oficial al grupului Wagner în Rusia, unde societăţile militare private nu sunt autorizate de lege.

„Dar Wagner nu există”, a declarat Putin pentru Kommersant când a fost întrebat dacă grupul va fi păstrat ca unitate de luptă. „Nu există o lege privind organizaţiile militare private. Pur şi simplu nu există!”, a exclamat el, potrivit Reuters.

„Grupul Wagner (...) nu există din punct de vedere juridic! Este o altă problemă legată de legalizarea lui efectivă. O problemă care trebuie abordată în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului), în cadrul guvernului”, a spus Putin.

Rebeliunea Wagner a zdruncinat puterea rusă în plin conflict în Ucraina. Timp de mai multe ore, combatanţii acestui grup au ocupat un cartier general al armatei ruse în Rostov pe Don (sud-vest) şi au parcurs mai multe sute de kilometri spre Moscova.

Rebeliunea s-a încheiat în seara zilei de 24 iunie cu un acord care prevedea plecarea lui Prigojin în Belarus, în timp ce combatanţii săi puteau să i se alăture, să intre în armata rusă regulată sau să revină la viaţa civilă.

Urmărește ultimele evoluții din a 506-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.