Ministerul ucrainean de externe i-a transmis marți premierului Viktor Orban că s-a numărat printre liderii europeni care se îndoiau că Ucraina va putea rezista asaltului rusesc la începutul invaziei, după ce prim-ministrul Ungariei a declarat din nou că Kievul nu poate câștiga războiul împotriva Rusiei, relatează Ukraîinska Pravda.

Viktor Orban la BruxellesFoto: NICOLAS MAETERLINCK / Belga Press / Profimedia

„Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, comentând agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat că nu contează cine a invadat pe cine. El este convins că Ucraina nu poate câștiga războiul. Kremlinul ar trebui să fie bucuros: șeful guvernului ungar a înlăturat responsabilitatea Rusiei pentru agresiunea împotriva Ucrainei”, a declarat marți Oleg Nikolaenko, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Kiev.

El a amintit totodată că aceiași politicieni europeni care afirmă acum că Ucraina nu poate câștiga războiul spuneau anul trecut că aceasta nu are șanse să reziste mai mult de 72 de ore în fața invaziei pe care Vladimir Putin a declanșat-o în data de 24 februarie.

„S-au înșelat atunci și se înșală și acum”, a subliniat Nikolenko, adăugând că „spre deosebire de susținătorii capitulării fără rezistență în fața inamicului, ucrainenii vor continua să lupte până la eliberarea completă a teritoriilor lor de sub ocupația rusă”.

„Aceasta este singura cale nu numai pentru restabilirea păcii în Ucraina, ci și pentru asigurarea securității întregii Europe”, a mai afirmat oficialul de la Kiev.

El a declarat de asemenea că în momentul de față este crucial ca partenerii Ucrainei să își unească eforturile pentru ca Kievul să aibă tot ce este necesar pentru a accelera înfrângerea Rusiei.

Ce a spus Viktor Orban despre șansele Ucrainei de a câștiga războiul împotriva lui Vladimir Putin

Comentariile lui Nikolenko vin după ce Viktor Orban a declarat mai devreme în cursul zilei de marți într-un interviu acordat agenției Bloomberg că „uitându-ne la cifre, uitându-ne la împrejurimi, uitându-ne la faptul că NATO nu este pregătită să trimită trupe [în Ucraina], este evident că nu există nicio victorie pentru săracii ucraineni de pe câmpul de luptă”.

Orban, care se află în Qatar pentru forumul economic organizat de statul din zona Golfului Persic, a mai spus că speră ca Donald Trump să câștige un nou mandat de președinte al SUA, premierul maghiar afirmând că doar o realegere a acestuia poate opri războiul declanșat de Vladimir Putin anul trecut.

Viktor Orban, acesta a declarat de mai multe ori după începerea invaziei rusești că Ucraina nu poate câștiga războiul, în pofida succeselor înregistrate de forțele Kievului pe câmpul de luptă.

În luna iulie a anului trecut el a denunțat într-o conferință de presă susținută la Viena alături de cancelarul austriac Karl Nehammer strategia NATO de a furniza armei Ucrainei.

„Acest război sub această formă nu poate fi câștigat”, a susținut premierul Ungariei la momentul respectiv.

Tot marți, Viktor Orban a reiterat opoziția guvernului său față de aderarea Suediei la NATO. Ungaria și Turcia sunt singurele două țări membre ale alianței care se opun aderării statului nordic la NATO.

„Relațiile politice dintre Ungaria și Suedia sunt îngrozitor de proaste", a spus el, adăugând că „nu vrem să importăm conflicte în NATO”.

Urmărește ultimele evoluții din a 454-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.