O instanță din Rusia l-a condamnat la închisoare pe unul dintre inginerii militari de top ai țării și proiectantul vehiculelor militare „Tigr”, acesta fiind găsit vinovat de efecutarea unor angajări fictive în institutul din subordinea sa, relatează TASS.

Masini blindate „Tigr”Foto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia

„Koltukov Andrei Anatolievici a fost găsit vinovat de săvârșirea unei infracțiuni în temeiul părții 3 a Articolului 285 din Codul Penal al Federației Ruse (abuz de autoritate cu consecințe grave) și este condamnat la închisoare pentru un termen de 4 ani într-o colonie penală de regim general”, notează decizia instanței militare care a judecat cazul.

Aceasta l-a privat de asemenea pe colonelul Anatolievici de dreptul de a ocupa funcții publice pe o durată de doi ani după executarea pedepsei și l-a condamnat la plătirea unui prejudiciu în valoare de 6.717.000 de ruble.

Koltukov, care are gradul de colonel în armata rusă, a condus din 2010 Institutul Central de Cercetare nr. 3 din subordinea Ministerului Apărării de la Moscova, însărcinat cu proiectarea și dezvoltarea de vehicule militare. Anterior, el a condus același institut sub o altă denumire, înainte ca acesta să fie reorganizat în organigrama Ministerului rus al Apărării.

Rechizitoriul întocmit de procurori afirmă că în perioada 2011-2018 inginerul militar a angajat fictiv cinci persoane ca asistenți de laborator care nu și-au îndeplinit efectiv atribuțiile, ci doar au participat periodic la ședințe de la sediul institutului de cercetare.

Aceștia au încasat în perioada de timp menționată salarii în valoare de peste 6.800.000 de ruble, potrivit documentelor depuse în instanță.

Nou caz de corupție în armata rusă

TASS notează că înainte de a prelua funcția de conducere Koltukov a fost personal implicat în crearea de vehicule blindate pentru armata rusă, având un rol esențial în dezvoltarea mașinilor blindate Tigr, adoptate de Ministerul Apărării și Garda Națională a Rusiei.

El a fost recompensat pentru munca sa cu medalia „Pentru serviciile aduse patriei”, gradul II, precum și cu titlurile onorifice „Veteran al serviciului militar”, „Veteran al operațiunilor de luptă” și „Laureat al Premiului Guvernului Federației Ruse în domeniul științei și tehnologiei”, pe lângă alte premii pe care le-a primit în cadrul ministerului rus al Apărării.

Corupția din cadrul armatei ruse și a instituțiilor sale de conducere a atras atenția opiniei publice internaționale după declanșarea războiului din Ucraina anul trecut, fiind considerată unul dintre motivele pentru care trupele de invazie ale Moscovei au avut un randament cu mult sub așteptări.

Condamnarea lui Koltukov survine la doar o săptămână după ce procurorii ruși l-au arestat pe colonelul Alexandr Denisov, fostul șef al serviciului de asistență tehnică pentru forțele blindate din cadrul Districtului Militar Sud, pe care îl acuză de crearea unei rețele infracționale ce a furat motoare destinate tancurilor T-90, cele mai moderne din dotarea armatei ruse.

Potrivit anchetatorilor, între noiembrie 2021 și aprilie 2022 colonelul a furat motoare de tancuri în valoare de 20,5 milioane de ruble, activitățile sale infracționale continuând inclusiv după declanșarea „operațiunii militare speciale”.

Urmărește ultimele evoluții din a 435-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.