Politologii din interiorul Kremlinului au pregătit un manual pentru propagandiștii de la Moscova care să fie folosit în eventualitatea în care ofensiva ucraineană va reuși să spargă frontul rusesc, scriu jurnaliștii de la Meduza, care afirmă că au obținut o copie a documentului și au discutat cu mai multe surse apropiate de administrația președintelui Vladimir Putin cu privire la acesta.

Vladimir PutinFoto: Gavriil Grigorov / AP / Profimedia

Documentul conține instrucțiuni stricte cu privire la modul în care mass-media rusă trebuie să relateze despre așteptata ofensivă ucraineană, Kremlinul cerându-le propagandiștilor „să nu subestimeze contraofensiva anunţată a Ucrainei cu sprijinul NATO” şi să nu afirme că Ucraina nu este pregătită pentru aceasta.

Mass-media rusă este, dimpotrivă, încurajată să se concentreze pe faptul că țările occidentale furnizează Ucrainei arme și Kievul „în toate modurile posibile”.

Două surse apropiate administrației prezidențiale a lui Putin au explicat pentru Meduza sub condiția anonimității că există o justificare simplă pentru acest mod de a vorbi despre viitoarea ofensivă a forțelor armate ucrainene:

  • dacă ea eșuează, se va putea spune că armata rusă a respins cu pricepere un atac al unor forțe care îi erau superioare și că astfel vor putea fi justificate pierderile mari înregistrate;
  • dacă Ucraina, cu ajutorul armelor din Statele Unite și Europa, va obține un oarecare succes și ocupă teritorii, pierderea lor va fi și ea de înțeles: „Occidentul colectiv” a concentrat resurse uriașe pe front, dar succesele sale vor fi prezentate ca fiind foarte modeste în comparație cu cantitatea de echipamente trimise Kievului.

Propaganda rusă, invitată să pună batista pe țambal în ceea ce privește cheltuielile cu teritoriile anexate

În același manual Kremlinul „sfătuiește” propagandiștii să nu facă caz de sumele alocate de la bugetul de stat al Rusiei pentru refacerea infrastructurii din teritoriile ucrainene ocupate și declarate anexate de Putin anul trecut, nefiind clar la cât se vor ridica acestea.

Noile indicații în acest sens reprezintă o schimbare de paradigmă întrucât până acum propaganda rusă în general a lăudat eforturile de reconstrucție în teritoriile ucrainene ocupate, însă acum există temeri tot mai persistente că suma, pe care unele estimări o plasează la peste un trilion de ruble, ar putea provoca nemulțumiri în rândul populației în condițiile în care deficitul bugetar al Rusiei a explodat din cauza cheltuielilor cu războiul.

În schimb, propagandiștilor li se cere să vorbească despre cum se rezolvă problemele din interiorul Rusiei, ca de exemplu reparațiile efectuate la școli, grădinițe și spitale. Jurnaliștii de la Meduza notează că, judecând după indicațiile din manual, Kremlinul este încrezător că astfel de povești vor avea „aprobare publică”.

„Este clar că vor fi probleme [cu economia] și este clar de ce. Cheltuielile pentru 'operația specială' nu vor duce nicăieri. În primul rând, se vor reduce cheltuielie pentru infrastructură: se va vedea că reparațiile se fac în regiunile noi, dar nu în cele vechi. Reacția [a locuitorilor din regiunile rusești] este de înțeles: ne-au luat-o. Este mai bine să nu arăți în sume exacte cât a fost luat. Acest lucru s-a întâmplat deja cu Crimeea”, explică una dintre sursele apropiate de Kremlin.

Afirmațiile sale sunt confirmate de datele unui sondaj de opinie efectuat de Centrul Levada în 2017. La acel moment, o proporție semnificativă a respondenților (41%) declarau că investițiile bugetare în Crimeea sunt făcute „prin reducerea cheltuielilor pentru educație, sănătate, știință, indexarea salariilor și a pensiilor”.

Rușii, invidioși pe locuitorii din Crimeea și temeri legate de parada de „Ziua Victoriei”

Mai mult de jumătate (55%) dintre cei care au răspuns în acest fel au considerat că autoritățile ruse acționează incorect prin finanțarea lucrărilor în Crimeea prin reducerea cheltuielilor sociale în regiunile rusești. Mai mult, potrivit sondajelor VTsIOM din același an, 84% dintre ruși s-au opus alocării unor fonduri suplimentare pentru Crimeea.

O altă „temă nedorită” pentru Kremlin a devenit oarecum în mod neașteptat repetițiile pentru parada de 9 mai, când Rusia sărbătorește victoria în al Doilea Război Mondial, sau „Marele război patriotic”, după cum este el numit în țara condusă de Vladimir Putin.

Autoritățile din mai multe regiuni au invocat deja „motive de securitate” și au decis să anuleze complet festivitățile. În plus, procesiunea tradițională a „Regimentului nemuritorilor” nu va avea loc la Moscova și în alte orașe.

Unul dintre strategii politici care lucrează cu autoritățile ruse a sugerat într-o conversație cu cei de la Meduza că autoritățile se tem în mod real că nu pot asigura securitatea în timpul manifestațiilor, dar că în același timp pentru parade vor fi disponibile mult mai puține vehicule militare decât în anii anteriori și că marea majoritatea a celor care ar putea fi scoase la defilare ar fi vechi, lucru care va fi observat de populație.

„Vehiculele moderne sunt cel mai probabil necesare pe front”, a afirmat acesta.

Jurnaliștii de la Meduza, site de investigații interzis în Rusia, afirmă că n-au reușit să confirme din mai multe surse această informație, dar că în manualul său de pregătire Kremlinul le „recomandă” propagandiştilor „să nu exagereze” cu subiectul pregătirilor pentru parada de 9 mai.

Urmărește ultimele evoluții din a 433-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.