Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a anunţat luni că Rusia va înceta să-şi achite contribuţiile financiare anuale la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează agențiile EFE și Agerpres.

Viaceslav VolodinFoto: Ramil Sitdikov / Sputnik / Profimedia Images

„Nu avem de ce să plătim pentru ceva la care nu participăm. Şi dacă nici anul acesta nu ne lasă să lucrăm, vom cere să ni se restituie contribuţiile transferate anterior”, a scris Viaceslav Volodin pe pagina web a Dumei de Stat.

Decizia suspendării plăţii contribuţiei a fost luată de Consiliul Dumei, care a acuzat boicotarea activităţii Rusiei la Adunarea Parlamentară a OSCE.

Moscova a acuzat această organizaţie internaţională şi altele de partizanat în favoarea Ucrainei şi Occidentului în conflictul militar declanşat anul trecut în februarie de Rusia prin atacul asupra Ucrainei.

Rusia a încetat de asemenea plata contribuţiilor sale la Consiliul Europei, organizaţie din care s-a retras în martie anul trecut, ameninţată fiind atunci cu excluderea.

Volodin a mai anunţat luni că Duma de Stat pregăteşte amendamente legislative pentru interzicerea activităţilor Curţii Penale Internaţionale (CPI), care luna trecută a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin. Moscova a avertizat apoi că o ipotetică arestare a liderului de la Kremlin ar echivala cu o „declaraţie de război”.

___