Trupele ruse au preluat sub control localitatea Paraskoviivka, un sat situat la nord de oraşul asediat Bahmut în provincia Doneţk din estul Ucrainei, a confirmat luni Ministerul rus al Apărării, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Război în Ucraina: Orașul Bahmut este în mare parte distrus după luni de lupte acerbeFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„În urma acţiunilor ofensive de succes ale voluntarilor din unităţile de asalt, în coordonare cu unităţile forţelor aeropurtate şi cu sprijinul de foc al trupelor de artilerie şi rachete din gruparea de Sud, a fost eliberată în totalitate localitatea Paraskoviivka”, afirmă comandamentul rus.

Capturarea acestei localităţi fusese anunţată anterior de liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, şi apoi de liderul pro-rus din Doneţk, Denis Puşilin. Potrivit acestuia din urmă capturarea acelui sat ar permite trupelor ruse să blocheze drumul către localitatea Ceasov Iar, una dintre rutele de aprovizionare ale trupelor ucrainene care apără Bahmutul.

Potrivit presei americane, Washingtonul ar fi sugerat Kievului să abandoneze oraşul Bahmut, dat fiind costul ridicat în vieţi ale soldaţilor care-l apără, şi să se replieze câţiva kilometri către Ceasov Iar, zonă cu poziţii mai înalte şi mai uşor de apărat.

„Este important pentru noi să-l apărăm, dar nu cu orice preţ”

Deşi oficiali ucraineni şi occidentali afirmă că Bahmut este lipsit de importanţă strategică majoră, o cădere a acestui oraş în mâinile ruşilor le-ar permite acestora să controleze şoselele care duc spre Kramatorsk şi Sloviansk, principalele redute ucrainene în provincia Doneţk.

Într-un interviu publicat duminică de cotidianul italian Corriere della Sera, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus despre Bahmut că „este important pentru noi să-l apărăm, dar nu cu orice preţ şi nu dacă toată lumea moare”.

Zelenski crede de asemenea că obiectivul comandanţilor ruşi este ca, după Bahmut, să continue ofensiva spre Kramatorsk şi Sloviansk. Dar „vom rezista şi în acelaşi timp vom pregăti următorul contraatac”, a adăugat el, potrivit Reuters.

___