​Acordul referitor la exporturile de cereale ucrainene, crucial pentru a stopa criza alimentară mondială, se află într-o situaţie „dificilă”, a avertizat miercuri ONU, relatează AFP și News.ro.

Nava Brave Commander, încărcată cu cereale în portul Pivdenni din UcrainaFoto: Oleksandr GIMANOV / AFP / Profimedia

Avertismentul lansat de şeful ONU pentru asistenţă umanitară, Martin Griffiths, vine în contextul în care organizația internațională speră ca acordul să fie reînnoit în data de 18 martie.

La rândul său, Ucraina a făcut miercuri apel la ONU şi la Turcia să facă presiuni asupra Rusiei pentru a înceta imediat să împiedice transporturile de cereale ucrainene care aprovizionează milioane de oameni şi să nu folosească alimentele ca armă.

Acest acord, încheiat în iulie 2022 între ONU, Ucraina, Rusia şi Turcia, a contribuit la limitarea gravei crize alimentare mondiale provocate de invazia Rusiei în Ucraina în data de 24 februarie a anului trecut.

El a fost prelungit la jumătatea lunii noiembrie pentru încă 120 de zile şi ar urma să fie reînnoit la 18 martie, a precizat Griffiths într-o conferinţă de presă la Geneva.

„Vreau să spun că, înainte de ultima reînnoire, mi-am exprimat o oarecare încredere că acest lucru se va întâmpla”, a spus el. Dar „cred că ne aflăm într-o situaţie puţin mai dificilă în acest moment”, a adăugat el, subliniind că acordul privind cerealele „funcţionează în tandem” cu acordul ONU-Rusia privind exporturile de îngrăşăminte ruseşti.

Griffiths a explicat că acest al doilea acord, semnat de asemenea în iulie 2022, dar cu o durată de trei ani, „este mult mai complicat, din multe puncte de vedere (...), pentru a-l face să funcţioneze” decât cel privind cerealele.

După o blocadă de aproape şase luni cauzată de invazia rusă, trei porturi ucrainene de la Marea Neagră au fost deblocate la sfârşitul lunii iulie, în baza acestui acord între Moscova şi Kiev mediat de ONU şi Turcia.

Acuzații între Ucraina și Rusia privind exporturile agricole

Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că întârzie inspecţiile navelor care transportă produse agricole ucrainene, ceea ce a dus la reducerea transporturilor şi la pierderi pentru comercianţi. Rusia a negat acuzaţiile, afirmând că îşi îndeplineşte toate obligaţiile care îi revin în cadrul acordului privind exportul de cereale.

Pe de altă parte, Moscova se plânge că exporturile sale de îngrăşăminte, un produs-cheie pentru agricultura mondială, sunt blocate de facto, deşi nu intră sub incidenţa sancţiunilor impuse de ţările occidentale de la începutul războiului.

Cu toate acestea, Griffiths a declarat că „speră şi crede” că acordul privind cerealele va fi reînnoit la jumătatea lunii martie, subliniind importanţa acestuia pentru securitatea alimentară globală. Acordul a permis ca aproape 20 de milioane de tone de cereale să ajungă la milioane de oameni din întreaga lume, a spus el.

La 18 ianuarie, ONU a raportat că China a fost cel mai mare beneficiar al exporturilor în cadrul acordului, Spania fiind pe locul al doilea, iar Turcia pe locul al treilea. Până la aceeaşi dată, aproape 44% din grâul exportat fusese expediat către ţările cu venituri mici şi mijlocii, iar 64% din acesta a fost destinat economiilor în curs de dezvoltare.

Programul Alimentar Mondial (PAM) a achiziţionat anul trecut 8% din totalul grâului exportat prin acest acord pentru a-şi susţine operaţiunile umanitare în regiunile din lume afectate de foamete.

Urmărește ultimele evoluții din a 357-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.