Ucraina și Rusia au semnat un acord susținut de ONU pentru a permite exportul a milioane de tone de cereale din porturile blocate de la Marea Neagră, ceea ce ar putea evita amenințarea unei crize alimentare globale catastrofale, scrie The Guardian. Vestea semnării unui acord pentru deblocarea exporturilor de cereale la Marea Neagră a dus vineri la scăderea prețurilor la grâu cu 2%, potrivit BBC.

Ucraina și Rusia au semnat un acord susținut de ONU privind reluarea exporturilor de cerealeFoto: Adam Radosavljevic / Alamy / Profimedia Images

În timpul semnării acordului, luptele au continuat în estul Ucrainei și, subliniind dușmănia și neîncrederea adânc înrădăcinate, reprezentanții ruși și ucraineni au refuzat să se așeze la aceeași masă la ceremonie, iar afișarea steagurilor celor două țări a fost ajustată astfel încât să nu mai fie unul lângă celălalt.

"În caz de provocări, va exista un răspuns militar imediat" din partea Ucrainei, a scris Mykhailo Podolyak pe Twitter.

Rusia și Ucraina, ambele printre primii exportatori mondiali de alimente, și-au trimis miniștrii apărării și, respectiv, ai infrastructurii la Istanbul pentru ceremonia de semnare, la care au participat și Guterres și președintele turc Tayyip Erdogan.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat vineri că Moscova nu va "profita" de deminarea și deschiderea porturilor ucrainene ca parte a acordului negociat de ONU pentru a relua exporturile de cereale.

"Rusia și-a asumat obligațiile care sunt clar precizate în acest document. Nu vom profita de faptul că porturile vor fi deminate și deschise. Ne-am luat acest angajament", a declarat Shoigu la postul de televiziune de stat Rossiya-24, după ceremonia de semnare de la Istanbul, potrivit Reuters.

G7 va urmări îndeaproape pentru a se asigura că acordul de reluare a exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră nu "expune și mai mult Ucraina la riscul de a fi invadată și atacată în continuare de Rusia", a declarat premierul Canadei, notează Al Jazeera.

"G7 colaborează îndeaproape cu parteneri precum Turcia și alții pentru a se asigura că putem scoate acele cereale din Ucraina și să le ducem în locuri din întreaga lume unde este nevoie de ele fără a pune în pericol suveranitatea și protecția Ucrainei", a declarat Justin Trudeau.

Acordul, semnat după două luni de discuții

Acordul a încununat două luni de discuții mediate de ONU și Turcia, care au avut ca scop ceea ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit un "pachet" care să restabilească exporturile de cereale ucrainene și, în același timp, să ușureze livrările de cereale și îngrășăminte rusești, în ciuda sancțiunilor occidentale dure impuse Moscovei.

Guterres a declarat că acordul deschide calea către volume semnificative de exporturi comerciale de alimente din trei porturi ucrainene cheie - Odesa, Cernomorsk și Yuzhny, iar ONU va înființa un centru de coordonare pentru a monitoriza punerea în aplicare a acordului.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a mulțumit Turciei și a lăudat părțile rusă și ucraineană pentru că au depășit obstacolele, în deschiderea ceremoniei de semnare a acordului privind exportul de cereale, cu toate că reprezentanții Rusiei și Ucraineni nu au stat la aceeași masă, potrivit Reuters.

"Acesta este un acord pentru întreaga lume", a spus secretarul general al ONU, António Guterres.

  • „Mulțumesc foarte mult reprezentanților Federației Ruse și Ucrainei. Ați depășit obstacolele și ați lăsat deoparte diferențele pentru a deschide calea unei inițiative care va servi intereselor comune ale tuturor.
  • Promovarea bunăstării umanității a fost forța motrice a acestor discuții. Întrebarea nu a fost ce este bine pentru o parte sau pentru cealaltă. Accentul a fost pus pe ceea ce contează cel mai mult pentru oamenii din lumea noastră.
  • Acest acord va aduce ușurare pentru țările în curs de dezvoltare aflate în pragul falimentului și pentru cei mai vulnerabili oameni aflați în pragul foametei și va contribui la stabilizarea prețurilor mondiale la alimente", a adăugat secretarul general al ONU.

Când se vor vedea efectele acordului

Oficiali de rang înalt ai ONU au declarat că se așteaptă ca acordul să fie pe deplin operațional în câteva săptămâni.

Trecerea în siguranță în și din porturi va fi garantată în ceea ce un oficial a numit o "încetare a focului de facto" asupra navelor, au spus aceștia, deși cuvântul "încetare a focului" nu se regăsește în textul acordului.

Acordul va fi valabil pentru 120 de zile, dar va putea fi reînnoit și nu se așteaptă ca acesta să fie întrerupt prea curând.

"Faptul că două părți aflate în război - și încă foarte mult în război - au reușit să negocieze un acord de acest fel... cred că este fără precedent", a declarat un oficial ONU.

-------------