O instanță din Sevastopol l-a condamnat pe Evgheni Petrușin, un cetățean rus pe care îl acuză de spionarea Flotei Mării Negre, la 12 ani de închisoare într-o colonie cu regim strict pentru trădare în favoarea Ucrainei, anunță Interfax.

Nave de lupta rusesti la SevastopolFoto: Vasiliy Batanov / Sputnik / Profimedia Images

„A intrat în vigoare verdictul Tribunalului Sevastopol împotriva cetățeanului rus Evgheni Vadimovici Petrușin, care a fost găsit vinovat de săvârșirea de înaltă trădare. Acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare într-o colonie penală de regim strict și plata unei amezi de 100 de mii ruble”, notează Serviciul Federal de Securitate de la Moscova într-un comunicat, citat de agenția TASS.

Agenții FSB susțin că Petrușin, la instrucțiunile Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, a colectat și transmis informații despre activitățile Flotei Mării Negre în perioada 2020-2021, înainte de declanșarea „operațiunii militare speciale” la sfârșitul lunii februarie.

Petrușin a fost arestat în Sevastopol, unde se află baza navală a flotei ruse de la Marea Neagră, în luna aprilie a anului trecut, acesta fiind ulterior transferat la Moscova.

Atacuri ucrainene împotriva flotei ruse de la Marea Neagră

Forțele Kievului au lansat mai multe atacuri împotriva Flotei Mării Negre în ultimele luni, primul dintre acestea având loc pe 31 iulie, tocmai de Ziua Marinei în Rusia.

Mikhail Razvozzhaev, guvernatorul Sevastopolului, anunța la momentul respectiv că sase persoane au fost rănite în urma atacului cu drone ce a vizat sediul central al flotei rusești.

„Dis-de-dimineață, ucrainenii au decis să ne strice Ziua Marinei. Un obiect neidentificat a zburat în curtea sediului flotei, potrivit datelor preliminare, este vorba despre o dronă”, a scris oficialul rus pe canalul său de Telegram, autoritățile locale decizând la scurt timp după anularea festivităților planificate.

Ucrainenii au lansat un alt atac cu drone asupra orașului-port de la Marea Neagră și pe 20 august, mai multe înregistrări video arătând că acesta a lovit Statul Major al Flotei Ruse ancorate în oraș.

Noi atacuri au fost lansate împotriva forțelor navale rusești din Sevastopol în lunile octombrie și noiembrie, unul dintre acestea ducând la avarierea fregatei „Makarov”, rămasă cea mai puternică navă rusă în Marea Neagră după scufundarea navei-amiral „Moskva” în aprilie.

Urmărește ultimele evoluții din a 299-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.