Rusia ar fi pierdut până acum în Ucraina peste 85.000 de militari, în aproape nouă luni de război, însă o parte foarte mare din aceste pierderi a venit în luna noiembrie, pe fondul prăbușirii frontului sudic și retragerea din Herson.

Tanc rusesc distrus în Ciornobaiivka, lângă HersonFoto: Efrem Lukatsky / AP - The Associated Press / Profimedia

La pachet cu pierderile umane vin și cele ale tehnicii militare: aproape 3.000 de tancuri, peste 5.800 de blindate, și aproape 550 de avioane și elicoptere de luptă.

De cealaltă parte, și Rusia publică bilanțul pagubelor produse Ucrainei și susține că a distrus aproape 7.000 de tancuri și blindate și că a doborât de două ori mai multe avioane militare decât avea Ucraina la începutul conflictului.

Ce trupe și echipamente militare ar fi pierdut Rusia

Pierderile Rusiei de până acum, conform ultimei estimări ale forțelor ucrainene:

- 85.720 soldați (+310 în ultima zi)

- 5.839 blindate de luptă (+7)

- 2.898 tancuri (+1)

- 4.400 de vehicule (+4)

- 1.889 sisteme de artilerie (+1)

- 395 sisteme multiple de rachete

- 209 sisteme antiaeriene

- 278 avioane

- 261 elicoptere

- 1.547 drone (+10)

- 16 ambarcațiuni

- 531 de rachete de croazieră interceptate (+51)

Cifrele prezentate de Ucraina nu pot fi verificate independent, în condițiile date, și trebuie privite cu un grad de scepticism.

Ce pierderi ar fi suferit Ucraina în războiul cu Rusia

De cealaltă parte, însă, și Rusia susține că a provocat pagube semnificative armatei ucrainene, dincolo de distrugerile masive provocate infrastructurii. Rusia nu publică, însă, și câți militari adverși estimează că ar fi scos din luptă până acum.

Potrivit ultimei informări a Ministerului Rus al Apărării, de la începutul „operațiunii militare speciale”, forțele rusești ar fi reușit să distrugă:

- 333 avioane

- 177 elicoptere

- 2.558 drone

- 390 sisteme antiaeriene

- 6.791 tancuri și blindate de luptă

- 902 sisteme multiple de rachete

- 3.161 sisteme de artilerie și mortiere

- 7.340 vehicule militare speciale

Nici datele prezentate de Rusia nu pot fi confirmate independent.

Rusia susține că a doborât de două ori mai multe avioane decât avea Ucraina la începutul războiului

Rusia susține că a doborât 333 de avioane, practic de două ori multe avioane decât avea maxim pe hârtie Ucraina la începutul războiului.

Deși numărul exact de avioane militare pe care se baza Ucraina la începutul anului nu era undeva detaliat oficial, numeroasele informații din surse libere spuneau că pe hârtie Ucraina avea un maxim de 165 de avioane militare.

Însă chiar și așa, șansele ca toate să fie operaționale erau foarte mici, iar în realitate Ucraina s-ar fi bazat pe mult mai puține aeronave decât ce exista trecut pe hârtie.

Spre exemplu, numărul de avioane de vânătoare MiG-29 care erau la dispoziția Ucrainei varia, în funcție de sursă, între 37 de bucăți și 70 de bucăți, acest prag maxim putând include numeroase carcase sau unități care erau ținute în depozitare sau folosite pentru piese.

Alte avioane de vânătoare mai numărau astfel: 32 de avioane Su-27, 12 avioane Su-24 și 17 avioane de atac la sol Su-25.

La acestea se adăugau cele de transport precum: 3 Antonov An-30, 22 An-26, 1 An-70, un 1 An-74 și 7 avioane Ilyushin Il-76.

Discuții de a ajuta Ucraina cu avioane de luptă au tot existat, însă oficial acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Cel mult se știe sigur că Ucraina a primit piese de schimb și componente pentru a-și ține în condiție de zbor avioanele proprii.

S-a speculat mult în luna mai despre un posibil transfer de 14 aeronave SU-25 din Bulgaria (practic toată flota bulgărească de astfel de avioane), însă ministerul apărării de la Sofia a negat informația, iar la unele showuri aeriene din vară o parte din aeronavele Su-25 bulgărești au putut fi fotografiate. Un alt zvon spune că Macedonia ar fi donat patru aparate Su-25, însă acest lucru nu a fost confirmat oficial, dar nici infirmat de către guvernul macedonian.

Din teren nu au apărut până informații credibile care să confirme folosirea de către Ucraina a altor aeronave militare decât cele pe care le avea dinainte.

Singurele aeronave primite de Ucraina au fost elicoptere.

Pierderi record pentru Rusia în luna noiembrie

Până acum în luna noiembrie, Rusia ar fi suferit pierderi foarte mari, atât cât privește soldații scoși din luptă, dar și în ceea ce privește echipamentele militare distruse sau capturate de partea ucraineană, cel puțin conform estimărilor zilnice publicate de către ucraineni, estimări ce nu pot fi verificate și trebuie privite cu un grad de scepticism.

Dacă e să privim totalul pierderilor de militari în cele nouă luni de război, pierderile de militari de la final de octombrie și din noiembrie sunt cu 68% mai mari decât media lunară de până acum, iar luna încă nu e încheiată.

O mare parte din pierderi și din echipamente capturate au venit pe fondul prăbușirii frontului din sud și retragerea rușilor din zona Herson pe partea cealaltă a râului Nipru.

Total pierderi: 13.900 de soldați, 212 tancuri, 354 blindate de luptă, 3 avioane, 8 elicoptere

- 24 noiembrie: 310 de soldați, 1 tancuri, 7 blindate de luptă

- 23 noiembrie: 410 de soldați, 2 tancuri, 5 blindate de luptă

- 22 noiembrie: 400 de soldați, 3 tancuri, 5 blindate de luptă

- 21 noiembrie: 390 de soldați, 6 tancuri, 5 blindate de luptă

- 20 noiembrie: 330 de soldați, 1 tancuri, 2 blindate de luptă

- 19 noiembrie: 420 de soldați, 6 tancuri, 7 blindate de luptă

- 18 noiembrie: 350 de soldați, 1 tancuri, 4 blindate de luptă

- 17 noiembrie: 400 de soldați, 7 tancuri, 7 blindate de luptă

- 16 noiembrie: 630 de soldați, 10 tancuri, 24 blindate de luptă

- 15 noiembrie: 710 de soldați, 13 tancuri, 25 blindate de luptă

- 14 noiembrie: 510 de soldați, 8 tancuri, 6 blindate de luptă

- 13 noiembrie: 650 de soldați, 2 tancuri, 12 blindate de luptă

- 12 noiembrie: 810 de soldați, 24 tancuri, 34 blindate de luptă

- 11 noiembrie: 710 de soldați, 10 tancuri, 14 blindate de luptă, 1 elicopter

- 10 noiembrie: 740 de soldați, 3 tancuri, 16 blindate de luptă

- 9 noiembrie: 780 de soldați, 15 tancuri, 12 blindate de luptă

- 8 noiembrie: 710 de soldați, 15 tancuri, 24 blindate de luptă, 1 avion

- 7 noiembrie: 530 de soldați, 6 tancuri, 19 blindate de luptă

- 6 noiembrie: 490 de soldați, 7 tancuri, 10 blindate de luptă

- 5 noiembrie: 600 de soldați, 8 tancuri, 21 blindate de luptă, 2 elicoptere

- 4 noiembrie: 840 de soldați, 16 tancuri, 28 blindate de luptă

- 3 noiembrie: 730 de soldați, 20 tancuri, 27 blindate de luptă

- 2 noiembrie: 800 de soldați, 16 tancuri, 24 blindate de luptă, 1 avion, 1 elicopter

- 1 noiembrie: 650 de soldați, 12 tancuri, 16 blindate de luptă, 1 avion, 4 elicoptere

- 31 octombrie: 620 de soldați, 14 tancuri, 32 de blindate de luptă, 1 avion, 1 elicopter

- 30 octombrie: 950 de soldați, 13 tancuri, 52 de blindate de luptă, 1 avion.

Șeful Pentagonului susține că Rusia se confruntă cu „o penurie semnificativă” de muniție

Rusia se confruntă cu „o penurie semnificativă” de muniție pentru artileria sa, ceea ce ar putea limita operațiunile sale în Ucraina, a declarat miercuri și secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

„Rușii au avut probleme logistice de la începutul” invaziei în Ucraina și au încă probleme, a spus șeful Pentagonului, precizând că Ucraina a distrus mai multe stocuri de muniție rusească.

Rusia și-a folosit artileria la scară largă, trăgând numeroase rachete în direcția forțelor ucrainene înaintea mișcărilor în teren.

„Pentru acest gen de operațiune, este nevoie de multă muniție. Nu sunt sigur că mai au suficientă pentru a-și permite astfel de lucruri în viitor”, a precizat Austin. El a adăugat că stocurile de rachete rusești de precizie au fost „reduse semnificativ” de-a lungul celor nouă luni de război, iar Moscova nu va putea să le înlocuiască rapid din cauza sancțiunilor impuse, în special cele care vizează microprocesoarele.

Rusia a tras miercuri în jur de 70 de rachete de croazieră în Ucraina, dintre care 51 au fost doborâte, a susținut armata ucraineană.

De cealaltă parte, fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că Rusia are în continuare suficiente arme la dispoziție.

„Inamicii continuă să ne calculeze cu minuţiozitate lansările şi rezervele. Ei mizează în zadar pe epuizarea posibilităţilor noastre. Avem destule”, a scris fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev pe contul său de Telegram, cu puţin timp înainte ca Rusia să lanseze miercuri un nou raid cu rachete asupra infrastructurilor energetice ucrainene,