Rusia ar fi pierdut până acum în Ucraina peste 29.000 de militari, în aproape trei luni de război. La pachet cu pierderile umane vin și cele ale tehnicii militare: aproape 1.300 de tancuri, peste 3.000 de blindate, și 400 de avioane și elicoptere de luptă. De cealaltă parte, și Rusia publică bilanțul pagubelor produse Ucrainei și în continuare susține că a doborât mai multe avioane de luptă decât avea Ucraina în total pe hârtie la începutul războiului.

Tanc ucrainean T-64BV scos din luptă de către rușiFoto: Twitter

Ce trupe și echipamente militare ar fi pierdut Rusia

Bilanțul publicat de Armata Ucrainei:

  • 29.050 de soldați (+200 față de ultima zi)
  • 1.285 tancuri (+7)
  • 3.141 de vehicule blindate de luptă (+25)
  • 599 sisteme ale artileriei (+3)
  • 201 de sisteme de lansare multiplă de rachete de artilerie MLRS
  • 204 de avioane
  • 170 de elicoptere
  • 13 vase/bărci/nave
  • 2.194 de vehicule (+16)
  • 470 drone (+8)
  • 107 rachete de croazieră (+3)

Cifrele prezentate de Ucraina nu pot fi verificate independent, în condițiile date, și trebuie privite cu un grad de scepticism.

Ce pierderi ar fi suferit Ucraina în războiul cu Rusia

Similar, și Rusia anunță că a provocat la rândul său pagube masive forțelor armate ucrainene. În ultimul său bilanț publicat pe Tass.ru, Rusia spune că a reușit să distrugă trei posturi de comandă și 26 de concentrări de trupe și echipamente militare rusești. Rusia spune că ar mai fi reușit să distrugă în ultima zi 11 drone ale ucrainenilor, dar nu mai zice nimic de avioane doborâte. În total, Rusia susține că a doborât 174 de avioane militare ucrainene, în condițiile în care Ucraina avea pe hârtie în total la începutul războiului doar 165 de avioane de luptă, din care nu toate erau complet operaționale.

Potrivit Rusiei, în total, de la debutul „operațiunii militare speciale”, forțele sale ar fi reușit să distrugă în Ucraina:

  • 977 vehicule aeriene fără pilot
  • 174 de avioane
  • 125 elicoptere
  • 317 de sisteme de rachete antiaeriene
  • 3.198 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă
  • 408 de sisteme de lansare multiplă de rachete MLRS
  • 1.622 sisteme de artilerie de câmp și mortiere
  • 3.077 de unități de vehicule militare speciale

Nici datele prezentate de Rusia nu pot fi confirmate independent.

VEZI ȘI:

-----------