Peste 20 de lansatoare multiple de rachete montate pe camioane blindate au fost donate de Cehia către Ucraina, iar acum au apărut primele imagini cu acestea lansând un tir de rachete către inamicul rus.

Lansator multiplu de rachete RM-70 al CehieiFoto: Wikipedia

Cehia a donat peste 20 de bucăți de lansatoare RM-70, o variantă de lansator multiplu de rachete de artilerie derivată din sovieticul BM-21 Grad.

RM-70 folosește cam același lansator cu 40 de proiectile de calibru 122mm, dar față de BM-21 GRAD are spațiu pe platformă pentru încă o rundă de 40 de proiectile ce pot fi reîncărcate rapid.

Varianta cehească RM-70 folosește muniție originală sovietică de 122mm sau derivate, precum și derivate dezvoltate local - în orice caz muniție ce și Ucraina o folosește pentru lansatoarele sale Grad din dotarea Armatei.

Rachetele de artilerie sunt nedirijate și bat până la 20 de km, pot fi lansate individual sau în salvă toate 40, reușind să acopere o zonă de atac de circa 3 hectare cu circa 256 de kg de explozibil cu fragmentare.

Zelenski cere lansatoare de rachete. România folosește și ea un derivat am sovieticului BM-21 Grad

„Facem un apel la toate ţările să ne furnizeze sisteme lansatoare multiple de rachete (MLRS) cu ajutorul cărora Ucraina ar putea prelua inițiativa şi elibera teritoriul său” ocupat de trupele ruse, a spus Zelenski la Kiev, sâmbătă.

Similar cu modelul donat de Cehia Ucrainei, și România operează variante ale aceluiași bătrân BM-21 Grad, cele mai vechi urmând a fi scoase din uz treptat odată cu sosirea mult mai modernelor sisteme HIMARS achiziționate recent.

România operează circa 100 de sisteme APRA-40 ce au lansatoare cu 2 containere a câte 20 de rachete nedirijate cal. 122 mm cu o bătaie până la 20 km montate pe camioane DAC 6x6.

-----------