Procurorul general al Rusiei a cerut Curții Supreme să recunoască Regimentul Azov din Ucraina drept „organizație teroristă”, scrie Reuters, citând agenția de presă Interfax. Solicitarea are loc în ziua predării luptătorilor ucraineni ascunși în uzina siderurgică Azovstal, ultimul bastion al apărării ucrainene din Mariupol. Mare parte din ei fac parte din batalionul Azov.

soldati din regimentul Azov aflați in catacombele AzovstalFoto: Regimentul Azov

Anunțul a fost făcut de către Ministerul Justiției din Rusia.

Curtea Supremă a Federației Ruse va lua în considerare cererea Parchetului General de a recunoaște batalionul „Azov” drept organizație teroristă și de a interzice activitățile acesteia în Rusia, iar judecarea cazului este programată pentru 26 mai, scrie și agenția rusă de presă Tass.

Potrivit legislației ruse, o propunere de recunoaștere a unei organizații drept teroristă și de interzicere a acesteia este pregătită de FSB, care o trimite Procuraturii Generale al Federației Ruse. La rândul ei, aceasta intentează proces în instanță.

Membrii unei organizații declarate teroriste de către instanță sunt supuși răspunderii penale. Astfel, pentru liderii acesteia sunt prevăzute pedepse cu închisoare de la 15 la 20 de ani și amendă de până la 1 milion de ruble, iar pentru participanții obișnuiți - închisoare de la cinci la 10 ani, cu o amendă de până la 500.000 de ruble, mai scrie Tass.

Armata ucraineană a anunțat marți că este în desfășurare evacuarea tuturor trupelor rămase în Azovstal, ultima lor fortăreață din orașul-port asediat Mariupol. Astfel, după luni de bombardamente, Mariupolul ajunge sub controlul forțelor ruse. Este, probabil, sfârșitul celei mai lungi și mai sângeroase bătălii din războiul declanșat de Vladimir Putin în 24 februarie și o înfrângere semnificativă pentru Ucraina, scrie Reuters.

  • „Garnizoana din Mariupol și-a îndeplinit misiunea de luptă. Comandamentul militar suprem le-a ordonat comandanților unităților staționate la Azovstal să salveze viețile personalului.
  • Apărătorii din Mariupol sunt eroii vremurilor noastre”, a transmis marți dimineață Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
  • „Din păcate, astăzi, Ucraina nu poate debloca Azovstalul prin mijloace militare", a anunțat și Ministerul ucrainean al Apărării.

Ministerul rus al Apărării a transmis că peste 250 de luptători ucraineni ascunși în uzina siderurgică din Mariupol s-au predat.

„În ultimele 24 de ore, 265 de militanți au depus armele și s-au predat, dintre care 51 grav răniți", a declarat ministerul, o cifră ușor diferită de cea anunțată anterior de separatiștii susținuți de Rusia potrivit căruia 256 de luptători s-au predat.

Ministerul Apărării a precizat că cei care au avut nevoie de tratament medical au fost trimiși la un spital din Novoazovsk, un oraș din estul Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că luptătorii ucraineni care s-au predat la Azovstal vor fi tratați „în conformitate cu standardele internaționale" și că Vladimir Putin a garantat acest lucru.

Imagini apărute pe rețelele de socializare arată momentele în care luptători ucraineni refugiați în Azovstal se predau forțelor proruse, clipurile postate arătând că o parte dintre soldații ultimei redute din Mariupol sunt răniți.