Opt persoane au fost ucise şi cel puţin alte 18 au fost rănite în urma unor lovituri aeriene ruseşti sâmbătă asupra oraşului portuar Odesa, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ anunţat sâmbătă seară de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Agerpres.

Orașul Odesa, atacat de ruși cu rachete de croazieră, care au lovit inclusiv blocuri rezidențialeFoto: Handout / AFP / Profimedia

„Opt persoane au murit în acest stadiu şi alte 18 sau 20 sunt rănite”, a afirmat Zelenski în cursul unei conferinţe de presă la Kiev.

Un bilanţ precedent, difuzat de Serviciul pentru situaţii de urgenţă al guvernului ucrainean, consemna existenţa a şase morţi, între care şi un bebeluş de trei luni şi mai mulţi răniţi.

Potrivit lui Zelenski, „şapte rachete au vizat Odesa” sâmbătă, dintre care una „a lovit un imobil de locuit”, iar „două au fost doborâte” de sistemul de apărare antiaerian.

Armata aerului ucraineană afirmase pe Facebook că forţele ruse au lansat o serie de rachete de pe bombardiere Tu-95 aflate deasupra Mării Caspice.

Două rachete au lovit o instalaţie militară, iar alte două blocuri de locuit, potrivit armatei aerului. Alte două au fost distruse de sistemul de apărare antiaeriană, potrivit aceleiaşi surse.

„Singurul obiectiv al loviturilor cu rachete ruseşti împotriva Odesei este teroarea”, a acuzat pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, lansând un apel să se pună „un zid între civilizaţie şi barbarii care atacă oraşe paşnice cu rachete”.

Armata rusă a afirmat la rândul său sâmbătă că a vizat cu „rachete de înaltă precizie” un terminal logistic de pe aerodromul militar de lângă Odesa care adăpostea arme livrate forţelor ucrainene de SUA şi de ţări europene.

___