Armata rusă a afirmat sâmbătă că a ţintit cu „rachete de înaltă precizie” un important depozit de arme livrate forţelor ucrainene de SUA şi de ţări europene în apropiere de Odesa, în sudul Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor KonașenkovFoto: Russian Defence Ministry / UPI / Profimedia

„Forţele armate ruse au eliminat astăzi, cu rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune, un terminal logistic de pe aerodromul militar de lângă Odesa unde era stocat un important lot de arme străine livrate de SUA şi de ţări europene”, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, conform agențiilor France Presse și Agerpres.

În total, rachetele ruseşti de înaltă precizie au vizat sâmbătă 22 de ţinte militare ucrainene, în special trei depozite de arme şi de muniţii în apropiere de Iliciovka şi Kramatorsk, care au fost distruse, potrivit ministerului.

La rândul său, aviaţia rusă a efectuat sâmbătă lovituri aeriene a 72 de situri militare ucrainene, vizând 16 depozite de armament de artilerie şi de carburanţi, conform aceleiaşi surse.

Rusia a lansat sâmbătă după-amiază un atac cu rachete de croazieră Kalibr asupra orașului-port ucrainean Odesa.

Atacul s-a soldat cu cel puțin cinci morți și 18 răniți, a informat Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui ucrainean.

„Odesa: cinci ucraineni uciși și 18 răniți. Și sunt doar cei pe care am reușit să îi găsim (la acest moment). Cel mai probabil bilanțul va fi mult mai mare”, a scris Yermak într-o postare pe Telegram, precizând că „un bebeluș de trei luni” se numără printre victime.

Anterior, Comandamentul operaţional sud al forțelor aeriene ucrainene au anunțat că două rachete rusești au lovit o instalaţie militară și două clădiri rezidențiale din Odesa.

___