Jurnalista Marina Ovsiannikova, care a întrerupt luni seară cel mai urmărit buletin de știri din Rusia, difuzat de Pervîi Kanal, pentru a protesta împotriva războiului, este judecată marți la Tribunalul Ostankino din Moscova, relatează BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Marina Ovsiannikova este acuzată de „organizarea unui eveniment public neautorizat”, o acuzație care i-ar putea aduce o amendă de până la 30.000 de ruble (aproximativ 250 de euro), muncă în folosul comunității sau până la 10 zile de închisoare.

Astfel încât jurnalista nu este acuzată în temeiul noii legi dată de Moscova privind „difuzarea de informații false despre forțele armate ale Rusiei”.

Asta deși anchetatorii de stat analizau marți dacă ea ar putea fi pedepsită în temeiul unei noi legi care prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru răspândirea informațiilor false, a declarat agenția de presă rusă TASS, citată de o sursă de aplicare a legii.

Mai devreme presa internațională scria că avocații jurnalistei nu au reușit să o localizeze, dar o fotografie care circulă pe rețelele de socializare pare să o arate în instanță cu un avocat, Anton Gashinsky.

Cine este Marina Ovsiannikova

Ovsiannikova este o angajată a Pervîi Canal, cel mai popular canal TV din Rusia, OVD-Info, un ONG pentru apărarea drepturilor omului, relatând luni seara că aceasta a fost arestată și dusă la secția de poliție.

Presa rusă a confirmat ulterior arestarea acesteia în timp ce avocatul Pavel Cikov a notat pe Twitter că aceasta este reținută de peste 12 ore fără ca noi informații despre aceasta să fie dezvăluite de autorități.

Jurnalista a dat buzna luni seara în cel mai urmărit buletin de știri din Rusia cu o pancartă care critică ofensiva militară rusă din Ucraina. În cadru apare in spatele prezentatoarei o femeie care ține în mână un carton cu un text împotriva războiului din Ucraina: „Opriți războiul! Nu credeți propaganda! Aici vă mint!”.

Într-un videoclip înregistrat anterior și publicat de OVD-Info, Ovsiannikova explică că tatăl ei fiind ucrainean și mama ei rusoaică, nu poate vedea cele două țări ca pe inamice.

„Din păcate, am lucrat pentru Pervîi Kanal în ultimii ani, făcând propagandă pentru Kremlin. Îmi este foarte rușine de asta astăzi”, spune ea.

„Mi-e rușine că am permis să fie difuzate minciuni la televizor, mi-e rușine că am permis ca poporul rus să fie zoombificat”, a adăugat Ovsiannikova.

Macron, pregătit să îi ofere azil jurnalistei Marina Ovsiannikova

Oficialii din Franța și Germania și-au oferit sprijinul pentru Marina Ovsiannikova. Președintele francez Emmanuel Macron i-a oferit protecție Ovsyannikova într-o conferință de presă marți, relatează CNN.

„Franța condamnă cu fermitate orice încarcerare a unui jurnalist, precum și orice manipulare și, evident, vom lansa măsuri diplomatice menite să oferim protecție fie la ambasadă, fie azil”, a spus Macron la un centru ucrainean pentru refugiați din regiunea franceză Maine-et-Loire, la aproximativ 300 de kilometri sud-vest de Paris.

Macron a mai spus că va aborda problema direct cu președintele rus Vladimir Putin în timpul următoarei convorbiri.

„În orice caz, sper că putem avea o claritate deplină cât mai curând posibil despre situația ei personală și capacitatea ei de a-și continua munca”, a adăugat Macron.

Și ministrul german de finanțe, Christian Lindner, a avut cuvinte de apreciere pentru jurnalistă pe Twitter."Respectul meu pentru Marina Ovsiannikova. Are curaj și este o luptătoare împotriva propagandei și a războiului lui Putin. Mulțumesc. CL", a scris el.

Citește și:

Ce pedeapsă riscă Marina Ovsiannikova, jurnalista care a întrerupt principalul program de știri din Rusia pentru a protesta față de războiul din Ucraina

-----