În timpul unei conferințe de presă, unul dintre piloții ruși care a fost luat prizonier a mărturisit că a aruncat bombe nedirijate (fără țintă) asupra clădirilor rezidențiale. Informația nu este verificată din surse suplimentare.

spital din Harkiv bombardatFoto: Captura

„În Harkiv au fost folosite bombe puternic explozive și nedirijate. Raza de impact este de 60 de metri”, a declarat un fost pilot al Forțelor Armate Ruse, Kriștop.

SUA au indicii că Rusia lansează „bombe nedirijate” (n.r. fără țintă, la întâmplare) asupra Ucrainei, a susținut un înalt oficial american al apărării, potrivit The Guardian.

Oficialii ucraineni acuză din ce în ce mai mult Rusia că vizează în mod intenționat civili. Rusia a insistat că folosește muniție de precizie și lovește ținte militare.

Oficialul american le-a declarat jurnaliștilor că SUA observă „daune tot mai mari aduse infrastructurii civile și victimelor civile”.

Comentariile au venit la scurt timp după ce Ucraina a acuzat miercuri Rusia că a bombardat un spital de copii din orașul-port asediat Mariupol.

-------