​Ludovic Orban a anunțat luni că deputații care l-au urmat în Forța Dreptei vor forma un grup parlamentar, care va fi condus de Violeta Alexandru.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Vreau să informez opinia publică despre formarea grupului parlamentar al deputaţilor independenţi, de dreapta. 13 deputaţi care şi-au dat demisia din PNL odată cu decizia conducerii PNL de a readuce PSD la guvernare. Am luat decizia de a constitui un grup parlamentar, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi în conformitate cu hotărârile CCR care au fost date cu privire la această speţă. Suntem 13 deputaţi. Liderul grupului parlamentar va fi Violeta Alexandru, vicelider domnul deputat Nicolae Giugea, iar secretarul grupului va fi domnul deputat Claudiu Chira. Numele grupului este grupul deputaţilor de dreapta”, a declarat Ludovic Orban, citat de news.ro.

El a adăugat că „grupul îşi propune să rămână credincios angajamentelor şi promisiunilor care au fost luate de conducerea PNL în campanie electorală, promisiuni care au fost trădate odată cu constituirea Guvernului PSD-PNL”.

Pe 20 decembrie 2021, Ludovic Orban și parlamentarii care îl susțin au depus, la Tribunalul București, actele pentru înregistrarea partidului Forța Dreptei, o nouă formațiune de centru dreapta. Foștii peneliști au planuri de a se organiza rapid, iar la alegerile din 2024 să aibă candidați la toate rundele de alegeri.

Membrii fondatori ai Forței Dreptei sunt, pe lângă Orban, parlamentarii care și-au dat demisia din PNL alături de el: Violeta Alexandru, Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu-Martin Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tănase, Gabriel Plăiaşu, Adrian Miuțescu, și Ion Iordache.