Deputatul de Timiș Adrian Pau a anunțat, sâmbătă, că își va da demisia din PSD pentru a se înscrie în Pro România, deoarece „nu se mai regăsește” în partidul condus de Liviu Dragnea.

Adrian Radu PauFoto: cdep.ro

Adrian Pau, deputat PSD de Timiș, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, că își va da demisia din PSD, urmând să se înscrie în partidul Pro România.

„Urmează să demisionez din PSD, nu mi-am depus încă demisia în scris, și o să mă alătur colegilor din Pro România. O să plec din PSD deoarece consider că adevărata social-democrație este făcută de Pro România și de colegii din acest partid. Consider că PSD se îndepărtează de adevăratele valori social-democratice, de promisiunile făcute electoratului, iar eu nu mă mai regăsesc aici. Tocmai de aceea am luat decizia de a mă alătura colegilor din Pro România”, a afirmat Adrian Pau.

Ulterior, deputatul a scris pe Facebook că, în urmă cu un an și jumătate, conducerea PSD a decis să adauge o filă neagră în istoria politicii românești și și-a dat jos propriul guvern în urma unei moțiuni de cenzură, una pe care el nu a susținut-o și a refuzat să o voteze.

„De atunci, PSD a luat-o pe un drum greșit și s-a abătut de la principiile și ideile care ne-au adus de-alungul anilor atâtea victorii în luptele politice. Spuneam încă din luna iunie a anului 2017 că mergem într-o direcție greșită, dar nu am fost ascultat. În tot acest timp, am sperat că lucrurile se vor îndrepta și că vom reuși să ne respectăm principiile, dar mai ales promisiunile electorale, cele pentru care milioane de români ne-au votat. Din nefericire, speranța mea s-a năruit, dar nu numai a mea, ci a foarte multor români care au crezut în programul de guvernare al Partidului Social Democrat și ne-au mandatat pentru a-i reprezenta cu încrederea că vom îndrepta multe lucruri”, scrie deputatul.

Acesta adaugă că nu se poate coabita „într-un partid în care delictul de opinie este pedepsit până la excludere, într-un partid în care contează o singură voce și un singur interes”.

În ultima perioadă au demisionat din PSD și s-au înscris în Pro România fostul premier Mihai Tudose, deputatul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei de control SRI, și deputatul Oana Silvia Vlăducă. Și senatorul Adrian Țuțuianu, exclus anul trecut din PSD, a aderat în această lună la partidul lui Victor Ponta.