Consiliul National al PNL a validat, duminica, propunerea ca liderul liberalilor, Ludovic Orban, sa fie propus de partid pentru functia de prim-ministru, iar Klaus Iohannis - candidat la functia de presedinte al Romaniei pentru alegerile din 2019, anunta Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citeste si:

UPDATE 15.27 "PNL are candidat la functia de presedinte al Romaniei, in persoana lui Klaus Iohannis, actual presedinte al Romaniei. De asemenea, PNL, in conformitate cu prevederile statutare, a decis candidatul partidului la functia de prim-ministru. Le multumesc tuturor colegilor care si-au exprimat increderea in capacitatea mea de a gira aceasta candidatura", a declarat Ludovic Orban, in plenul Consiliului National, dupa anuntarea rezultatului votului care l-a confirmat ca propunere de premier al PNL.

El l-a felicitat si pe contracandidatul sau, Viorel Catarama, pentru ca a pastrat viu spiritul competitiei. "Imi exprim aprecierea pentru cei care l-au sustinut pentru aceasta pozitie. Si, mai ales, ii garantez lui Viorel Catarama, precum si celor care au votat cu el ca voi fi extrem de deschis sa preiau toate ideile, toate proiectele pe care ei le gandesc si care pot sa imbogateasca programul de guvernare al PNL", a afirmat Orban.

Pe ordinea de zi a reuniunii conducerii PNL ce are loc duminica la Palatul Parlamentului au aparut doua puncte noi, dupa ce prim-vicele liberal Iulian Dumitrescu a propus ca Ludovic Orban sa fie propunerea liberalilor pentru functia de premier, iar Orban a propus validarea lui Klaus Iohannis drept candidat al PNL la viitoarele alegeri prezidentiale.

UPDATE 15.09Propunerea de desemnare a lui Iohannis drept candidat la functia de presedinte din partea PNL a fost votata favorabil de 793 de liberali, 24 de voturi fiind nule. Orban a fost desemnat candidat al PNL pentru functia de premier cu 586 de voturi "pentru". Catarama a inregistrat 213 de voturi "pentru". De asemenea, au fost inregistrate 23 de voturi nule. (Agerpres)

UPDATE 15.01 Delegatii liberali au aprobat ca Iohannis sa fie sprijinit de partid pentru un nou mandat si Orban sa fie propunerea de premier a formatiunii.

Propunerea privind sustinerea actualului sef al statului si la urmatoarele alegeri prezidentiale fusese facuta anterior de Ludovic Orban:

"Permiteti-mi sa propun introducerea pe ordinea de zi a unui punct care de fapt este o consfintire a unei decizii care a fost luata si la congres, dar care este o necesitate din punct de vedere statutar, dar si politic. Conform Statutului, validarea candidatului la Presedintia Romaniei din partea PNL se decide in Consiliul National. Dupa cum vedeti, de o buna perioada de vreme, adversarii partidului nostru au o strategie sistematica de creare a unei false imagini ca ar exista o distanta intre PNL si presedintele Klaus Iohannis. (...) Va propun introducerea unui nou punct pe ordinea de zi, si anume validarea candidaturii la functia de presedinte al Romaniei a domnului Klaus Iohannis, sustinerea presedintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat".

Validarea celor doua propuneri a fost facuta prin vot, cu buletine.

Ulterior acestor propuneri, s-a anuntat si candidatura lui Viorel Catarama pentru desemnarea ca premier, astfel ca liberalii prezenti au avut de ales ales intre Orban si Catarama.

Consiliul National al PNL si Biroul Politic National al partidului s-au intrunit duminica, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi initiala figurand doar puncte precum stabilirea unor criterii de evaluare a filialelor teritoriale ale liberalilor sau obiectivele PNL pentru 2018.

La Consiliul National al PNL participa 785 de delegati din 1.000 de delegati convocati, potrivit Agerpres.