Președintele rus Vladimir Putin a anunțat vineri că va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor, ce urmează să fie organizate pe parcursul a trei zile în luna martie, relatează TASS.

Vladimir PutinFoto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus, notează că „Vladimir Putin a acceptat să participe la alegerile prezidențiale din 2024” și că jurnaliștii au fost informați cu privire la acest acest lucru de către „participanții la o conversație cu șeful statului, care a avut loc după ceremonia de la Kremlin de Ziua Eroilor Patriei”.

„Președintele parlamentului RPD (n.r. așa-zisa Republică Populară Donețk), Artem Joga, a adresat o cerere corespunzătoare lui Putin, iar președintele rus a fost de acord, au spus participanții”, mai notează TASS.

UPDATE: Kremlinul a publicat ulterior o înregistrare video cu momentul, Joga fiind în uniformă militară în virtutea faptului că este un locotenent-colonel al armatei ruse.

Anunțul vine la scurt timp după ce Comisia Electorală Centrală a Rusiei a decis vineri ca alegerile prezidențiale din luna martie a anului viitor să fie organizate pe parcursul a trei zile, o premieră pentru Rusia. Alegerile vor avea loc pe 15, 16 și 17 martie.

Deși Rusia nu a mai organizat niciodată alegeri prezidențiale pe durata a trei zile, președintele Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova a declarat înainte de ședința în care a fost luată decizia că un scrutin care durează mai multe zile „devine tradițional în Federația Rusă” - o posibilă referință la referendumul de modificare a Constituției din 2020.

Rușii au putut vota în cadrul referendumului timp de o săptămână, acesta permițându-i lui Putin să își „reseteze” numărul de mandate prezidențiale pentru a rămâne la putere până în 2036. Liderul de la Kremlin a promulgat legea de adoptare a referendumului un an mai târziu.

Autoritățile ruse iau toate măsurile pentru a obține un scor record pentru Putin

Decizia de a organiza alegerile prezidențiale de anul viitor pe o perioadă de 3 zile vine la doar o zi după ce Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului rus, a stabilit ca ele să aibă loc în data de 17 martie a anului viitor.

Rezoluția adoptată vineri dimineața de Comisia Electorală la propunerea Ellei Pamfilova notează că data respectivă va fi considerată „ziua principală” a votului, urnele urmând însă a se deschide pe 15 martie.

Comisia Electorală de la Moscova a mai decis vineri extinderea votului „din ușă în ușă” la alegerile prezidențiale pentru patru regiuni noi, regiunile Briansk, Kursk, Belgorod și Crimeea.

„Această decizie a fost luată datorită situației dificile din aceste regiuni din cauza apropierii lor de zona Districtului Militar de Nord-Est”, notează TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus.

Kremlinul vrea ca alegerile prezidențiale să transmită un mesaj puternic

În plus, conform calendarului aprobat de Comisia Electorală, în perioada 29 ianuarie – 11 martie va fi posibilă depunerea unei cereri de participare la votul electronic la distanță. Acesta va funcționa de la 08:00 până la 20:00, ora locală, în diferitele regiuni ale Rusiei.

Lista regiunilor în care va fi disponibil votul electronic nu a fost încă aprobată.

Jurnaliștii de investigație de la Meduza notau încă de la sfârșitul lunii august, citându-și sursele apropiate de administrația prezidențială de la Moscova, că Kremlinul dorește ca Putin să obțină cel puțin 80% din voturi la următoarele alegeri și o prezență la vot record de 70%.

Politologii de la Kremlin au stabilit aceste ținte îndrăznețe considerând că rezultate mai slabe ar putea fi văzute drept o condamnare de către ruși a războiului purtat în Ucraina.

Deși Putin a „acceptat” abia astăzi să candideze, în Rusia a început deja de ceva timp campania electorală pentru el prin diferite personaje „proxy”.