Parlamentul European a acordat joi Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2023 lui Jina Mahsa Amini şi mişcării „Femeie, Viaţă, Libertate” din Iran, relatează Reuters și Agerpres.

Proteste masive în Iran după moartea unei tinere, Mahsa Amini, arestată de poliția moralitățiiFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat laureaţii pentru anul 2023 în sala plenară de la Strasbourg, în urma unei decizii a Conferinţei Preşedinţilor PE, din care mai fac parte şi liderii grupurilor politice.

„La 16 septembrie am marcat un an de la asasinarea lui Jina Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este mândru de cei curajoşi şi sfidători care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate şi libertate în Iran. Suntem alături de cei care, chiar din închisoare, continuă mişcarea 'Femeie, Viaţă, Libertate'. Prin alegerea lor ca laureaţi ai Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, PE le recunoaşte lupta şi continuă să-i omagieze pe toţi cei care au plătit preţul suprem pentru libertate”, a declarat Metsola, citată într-un comunicat al PE.

Jina Mahsa Amini a fost o tânără iraniană kurdă în vârstă de 22 de ani, care a fost ridicată de poliţie la Teheran, pe 13 septembrie 2022, pentru că ar fi ignorat legile stricte ale Iranului privind purtarea vălului islamic şi a murit trei zile mai târziu într-un spital din Teheran, după ce a fost agresată în arest.

Moartea ei a declanşat proteste masive ale femeilor din Iran.

Sub sloganul „Femeie, viaţă, libertate”, ele protestează împotriva legii hijabului şi a altor legi discriminatorii. În urma reprimării brutale a regimului iranian împotriva acestor proteste, Parlamentul European a condamnat în mod repetat situaţia gravă a drepturilor omului din ţară.

Parlamentul European a cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva Iranului după moartea lui Mahsa Amini

În octombrie 2022, eurodeputaţii au cerut sancţiuni împotriva oficialilor iranieni implicaţi atât în moartea lui Jina Mahsa Amini, cât şi în represiuni şi şi-au exprimat sprijinul ferm pentru mişcarea de protest paşnică din Iran.

În ianuarie 2023, eurodeputaţii au cerut mai multe sancţiuni împotriva regimului iranian şi ca UE să plaseze Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice pe lista organizaţiilor teroriste. Acest apel a fost reiterat recent, după atacul sângeros al Hamas, organizație teroristă finanțată de Teheran, asupra Israelului.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la 13 decembrie 2023 în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este decernat în fiecare an de legislativul comunitar. A fost înfiinţat în 1988 pentru a distinge persoanele şi organizaţiile care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Este denumit astfel în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 de euro.

Anul trecut, PE a acordat premiul poporului curajos al Ucrainei, reprezentat de preşedintele ucrainean, de liderii aleşi şi de societatea civilă. În urmă cu doi ani el a fost acordat opozantului rus Alexei Navalnîi, pentru lupta sa contra corupţiei şi abuzurilor Kremlinului împotriva drepturilor omului.