Ministerul polonez al Apărării spune că cele două elicoptere belaruse care i-au încălcat spațiul aerian marți efectuau antrenamente în apropierea graniței, potrivit Sky News.

granita dintre Polonia si BelarusFoto: Newspix/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Potrivit declarației, Belarusul informase Polonia că are loc un antrenament.

„Trecerea frontierei a avut loc în regiunea Bialowieza, la o altitudine foarte joasă, ceea ce a făcut dificilă detectarea de către sistemele radar”, a adăugat acesta.

Bialowieza este un mic sat cu puțin peste 2.000 de locuitori, situat la un kilometru de granița dintre Polonia și Belarus.

Varșovia a confirmat, de asemenea, că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri de la ambasada Belarusului pentru a explica incidentul.

Martorii spun că elicopterele belaruse "au zburat deasupra caselor oamenilor

Presa locală din Polonia a vorbit cu unele dintre persoanele aflate în satul Bialowieza de la granița dintre Polonia și Belarus, unde elicopterele belaruse ar fi intrat în spațiul aerian polonez în cursul zilei de astăzi.

Martorii au declarat pentru ziarul Wyborcza că două elicoptere au intrat în Polonia în apropierea satului Grudki, la aproximativ 800 de metri de Bialowieza.

Vehiculele au zburat apoi aproximativ trei kilometri în interiorul țării, trecând pe deasupra caselor oamenilor la o înălțime de aproximativ 200-300 de metri.

Inițial, Polonia a negat

Inițial, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional al Forțelor Armate din Polonia, locotenent-colonelul Jacek Horyszewski, a negat luni seara zvonurile apărute pe rețelele de socializare că elicoptere din Belarus ar fi intrat în spațiul aerian al Poloniei.

„Nu a existat nicio încălcare a spațiului aerian polonez (de către elicopterele din Belarus – n.red.). Centrul de Operațiuni, care raportează la Comandamentul Operațional, nu a constatat o astfel de încălcare. Cert este că am observat mișcare în zona de frontieră, dar cel mai probabil acestea au fost zboruri programate ale armatei belaruse”, a menționat el.

Dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko a făcut marți noi comentarii acide la adresa Poloniei vecine, afirmând că Varșovia este norocoasă că regimul său îi ține în frâu pe mercenarii Wagner pe teritoriul bielorus, relatează Reuters.

Un număr necunoscut de mercenari Wagner care au participat la rebeliunea militară din luna iunie au plecat ulterior în Belarus și au început să instruiască armata lui Lukașenko, mutare care a făcut guvernul polonez să transfere peste 1.000 de militari în apropierea graniței comune dintre cele două țări.

Lukașenko, cel mai apropiat aliat extern al președintelui Vladimir Putin, a glumit luna trecută că o parte a luptătorilor Wagner sunt entuziasmați să înainteze în Polonia și să „meargă într-o excursie la Varșovia și Rzeszow”.