Iranul l-a convocat miercuri pentru clarificări pe ambasadorul rus la Teheran după ce Ministerul de Externe de la Moscova a emis un comunicat comun cu Consiliul de Cooperare al Golfului în privința susținerii Emiratelor Arabe Unite într-o dispută asupra trei insule pe care republica islamică le consideră ale sale, relatează Reuters.

Vladimir Putin alaturi de ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al IranuluiFoto: SalamPix-Abaca / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mutarea rară vine după ce luni miniștrii de externe ai Rusiei și țările din acest consiliu, un organism de cooperare care include Bahrainul, Omanul, Qatarul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, și-au exprimat sprijinul pentru o inițiativă a Emiratelor de a găsi o „soluție pașnică” prin negocieri bilaterale sau la Curtea Internațională de Justiție asupra celor 3 insule pe care le revendică.

Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a condamnat comunicatul ca fiind „contrar relațiilor de prietenie” dintre Iran și vecinii săi, subliniind că „cele 3 insule aparțin pentru totdeauna Iranului”.

Insulele în cauză, Abu Musa, Micul și Marele Tunb, sunt revendicate atât de către Teheran, cât și Abu Dhabi, însă se află sub ocupație iraniană din 1971, cu puțin timp înainte ca cele 7 emirate din Zona Golfului care au ajuns să formeze Emiratele Arabe Unite să obțină independența față de Marea Britanie.

Mutarea de luni a Moscovei este cu atât mai neobișnuită întrucât Emiratele Arabe Unite sunt unul dintre aliații tradiționali ai Statelor Unite în zonă.

Iranul, furnizorul de drone al Rusiei

După declanșarea invaziei din Ucraina în data de 24 februarie a anului trecut, Iranul s-a dovedit a fi unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Rusiei, furnizând Moscovei drone și alte echipamente militare pentru forțele sale.

În luna noiembrie a anului trecut serviciile de informații americane afirmau inclusiv că Teheranul și Moscova au încheiat un parteneriat secret pentru construirea unei fabrici de drone iraniene pe teritoriul Rusiei. Se crede că Iranul a furnizat deja Rusiei sute, dacă nu mii, de drone pentru războiul său din Ucraina.

Analiștii militari notează că acest ajutor a fost unul vital pentru efortul de război al Moscovei întrucât industria rusă de armament nu era pregătită să producă drone pe scară largă în momentul începerii invaziei, o lacună criticată în termen duri inclusiv de către bloggerii militari din Rusia.

În iulie 2022 președintele rus Vladimir Putin a efectuat în Iran prima sa vizită în afara Rusiei după ce a început războiul din Ucraina, cel mai mare conflict militar din Europa de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Putin s-a întâlnit pe 19 iulie la Teheran cu ayatollahul Ali Khamenei și președintele iranian Ebrahim Raisi pentru discuții.

Într-o nouă apropiere dintre cele două țări, Iranul s-a alăturat luna aceasta în mod oficial Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), o alianță care include Rusia și China, alături de câteva dintre fostele republici sovietice din zona Asiei, India și Pakistan.

Urmărește ultimele evoluții din a 504-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.