Ungaria va ratifica aderarea Suediei la NATO abia după ce Turcia, cealaltă țară care se opune mutării, va semnala că este pregătită și ea să facă acest lucru, a declarat marți ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, citat de Bloomberg.

Peter SzijjartoFoto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia

„Dacă există mișcare acolo [de partea turcă], atunci bineînțeles că ne vom respecta angajamentul că Ungaria nu va întârzia aderarea vreunei țări”, a declarat șeful diplomației ungare în cadrul unor comentarii făcute pentru presa de la Budapesta.

El a mai spus că va ține legătura „aproape și continuu” cu omologii din Turcia în următoarele zile și că a avut deja numeroase discuții cu ministrul turc de externe, Hakan Fidan.

Fidan a fost ales de președintele recep Erdogan să conducă diplomația turcă în noul său cabinet pe care l-a prezentat la începutul lunii iunie, acesta înlocuindu-l pe Mevlut Cavusoglu, care a fost ministru de externe al Turciei din 2016.

Atât Ungaria, cât și Turcia, se află sub presiuni din partea partenerilor NATO pentru a renunța la obiecțiile față de aderarea Suediei la NATO înaintea summitului de la Vilnius ce va avea loc săptămâna viitoare.

Peter Szijjarto a mai spus marți că Budapesta se va mai consulta „cu suedezii, precum și liderii NATO” în următoarele zile pentru a încerca să depășească impasul.

Ce motive găsește Ungaria pentru a bloca aderarea Suediei la NATO

Ungaria invocă „relațiile proaste” pe care le are cu țara nordică drept justificare pentru a bloca intrarea sa în NATO, partidul de guvernare Fidesz al premierului Viktor Orban amânând în mod repetat un vot asupra ratificării în parlamentul de la Budapesta.

Suedia și vecina sa nordică Finlanda au abandonat decenii de neutralitate militară după începerea invaziei rusești din Ucraina anul trecut, cerând oficial în luna mai să fie primite în NATO.

Finlanda a devenit a 31-a țară membră a NATO în luna aprilie, după ce parlamentul turc a ratificat cererea sa de aderare. Și la momentul respectiv Ungaria a anunțat că va da undă verde aderării după anunțul făcut de Ankara în acest sens.

Deși ratificarea procesului de aderare al celor două țări a fost blocat în parlamentul ungar încă din iulie 2022, premierul Viktor Orban și-a exprimat opoziția față de aderarea lor abia în luna februarie. Printre alte critici, el a acuzat ambele țări nordice de răspândirea unor minciuni „sfruntate” despre starea democrației și a statului de drept în Ungaria.

Înspre sfârșitul lunii mai Viktor Orban și-a reiterat opoziția față de acceptarea Suediei în NATO, invocând relațiile „îngrozitor de proaste” dintre Budapesta și Stockholm.

Șeful său de cabinet a cerut anterior politicienilor suedezi să nu mai comenteze asupra problemelor interne ale Ungariei, susținând însă că „este clar ca lumina zilei că noi susţinem aderarea Suediei”.