O companie de petrol rusească a solicitat PDVSA, companiei petroliere de stat a Venezuelei, permisiunea de a prelua controlul asupra exporturilor rezultate din activitățile comune derulate prin alte 5 companii cu capital mixt, scrie agenția Reuters, citând două surse implicate în discuții.

Nave petroliere venezueleneFoto: Andrew Alvarez / AFP / Profimedia Images

Roszarubezhneft, o companie mai puțin cunoscută a statului rus care în 2020 a cumpărat activele deținute în Venezuela de gigantul Rosneft, dorește acum să vândă pe cont propriu țițeiul și petrolul exploatat ca parte a afacerilor comune cu guvernul de la Caracas, cerând PDVSA o înțelegere asemănătoare încheiată de aceasta cu Chevron.

Cele 5 companii cu capital mixt prin care își derulează afacerile Roszarubezhneft și PDVSA trebuie în prezent să se bazeze pe intermediari desemnați de partea venezueleană, aceștia încasând o parte semnificativă a încasărilor în schimbul serviciilor lor, afirmă sursele Reuters.

Companiile cu capital mixt au de recuperat datorii în valoare de 3,2 miliarde de dolari de pe urma vânzărilor gestionate de PDVSA, în timp ce compania de stat a Venezuelei datorează la rândul ei alte 1,4 miliarde celor de la Roszarubezhneft, din împrumuturi a căror scadență a fost prelungită în mod repetat.

„Roszarubezhneft este pregătită să acționeze ca un offtaker”, declară una dintre sursele Reuters, folosind un termen din industrie ce se referă la capacitatea de a vinde mărfurile pe cont propriu.

Niciuna dintre părțile implicate nu a dorit să comenteze informația după ce solicitări în acest sens au fost trimise de jurnaliștii de la Reuters.

Venezuela a primit derogări de la sancțiunile americane pentru a exporta petrol în Europa

Propunerea formulată de Roszarubezhneft s-ar putea confrunta însă cu obstacole semnificative întrucât ar necesita o schimbare a legislației venezuelene privind exporturile de petrol, ea venind totodată într-o perioadă în care PDVSA încearcă să își reclădească finanțele după ce un audit intern de anvergură care a descoperit nereguli uriașe, inclusiv dispariția a miliarde de dolari din exporturile de petrol ale țării.

Legislația din Venezuela prevede că exporturile de petrol și carburanți ale țării sunt controlate de compania petrolieră de stat.

Însă anul trecut PDVSA a ajuns la un acord cu Chevron care permite companiei americane să vândă printr-o derogare țiței produs în parteneriat pentru a acoperi datoriile și dividendele datorate de statul venezuelean.

Guvernul de la Washington a acordat Chevron la rândul său o derogare în ceea ce privește sancțiunile impuse asupra petrolului venezuelean pentru ca ea să își poată recupera banii, interzicând însă plățile în numerar către PDVSA.

În luna iunie a anului trecut guvernul american a acordat excepții de la sancțiuni și companiei italiene Eni, precum și spaniolilor de la Repsol, pentru a putea vinde petrol venezuelean pe piețele din Europa în contextul declanșării invaziei rusești din Ucraina și a creșterii prețurilor la nivel mondial.

Încearcă Rusia să atragă noi venituri care să îi finanțeze mașinăria de război?

În cazul în care guvernul de la Caracas va aproba cererea formulată acum de Roszarubezhneft, Rusia ar putea contabiliza o nouă sursă de venituri într-o perioadă în care sancțiunile impuse de Occident din cauza războiului din Ucraina i-au afectat puternic încasările din vânzările de țiței și petrol, ducând la o creștere explozivă a deficitului bugetar al Moscovei.

Agenția Reuters notează citând o altă sursă familiară cu discuțiile că o solicitare asemănătoare formulată anul trecut de Roszarubezhneft a fost refuzată de Venezuela.

Sursele agenției de presă afirmă că noua cerere va fi refuzată probabil la rândul ei dacă Roszarubezhneft propune ca veniturile din vânzările de petrol venezuelean să meargă doar înspre stingerea datoriilor datorate de Caracas, PDVSA și ministerul pentru petrol al Venezuelei încercând în această perioadă să găsească noi soluții pentru a-și crește propriile încasări.

De asemenea, orice schimbare a legii venezuelene privind hidrocarburii necesită aprobarea partidului lui Nicolas Maduro, care domină parlamentul de la Caracas.

Cum a ajuns o companie rusească puțin cunoscută să cumpere activele Rosneft din țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume

Rusia este de ani de zile un aliat apropiat al Venezuelei, companiile petroliere ale Moscovei investind miliarde de dolari în câmpurile petrolifere ale țării sud-americane înainte ca datoriile tot mai mari, problemele logistice legate de exploatarea petrolului venezuelean și sancțiunile americane să ducă la sistarea în mare parte a operațiunilor.

Roszarubezhneft a cumpărat participațiile Rosneft în cele 5 companii mixte în urmă cu 3 ani după ce guvernul american a impus sancțiuni împotriva a două dintre ele, acuzând că ele sunt implicate în vânzarea de țiței venezuelean pe piețele internaționale.

Rosneft a negat vehement acuzațiile, catalogând sancțiunile impuse împotriva sa drept „scandaloase”.

Producția de petrol a celor 5 companii mixte a scăzut puternic după impunerea sancțiunilor americane și începerea unor lucrări de mentenanță.

Ele au pompat în total între 103.000 și 120.000 de barili de țiței zilnic anul acesta, potrivit unor calcule făcute de consultanți independenți care au cerut să le fie păstrată anonimitatea din cauza naturii delicate a informațiilor.