Coreea de Nord a tras marți ceea ce au părut a fi două rachete de croazieră în largul coastei sale estice, a transmis Statul Major al Coreei de Sud, lansările venind la câteva zile după o altă serie de teste cu rachete balistice, transmite Reuters.

Lansare de racheta in Coreea de NordFoto: STR / AFP / Profimedia

Armata Coreei de Sud analizează lansările pentru a determina natura exactă a proiectilelor.

Lansările de marți reprezintă al cincilea caz de teste cu rachete din acest an, în condițiile în care liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis că își va consolida armata cu tehnologie de ultimă generație, după ce negocierile cu Coreea de Sud și Statele Unite au intrat în impas.

Această serie de testări de rachete din ianuarie este cea mai amplă de după 2019 și a generat îngrijorări din partea secretarului general al ONU, dar și noi sancțiuni impuse de administrația Biden.

Lee Sang-min, un expert militar de la Korea Institute for Defense Analyses, spune că tirurile de rachete din această lună par să aibă ca scop creșterea tensiunilor geopolitice și, poate, să împingă administrația Biden să vină cu o nouă strategie față de liderul nord-coreean Kim Jong Un.

"Rachetele de croazieră sunt mai lente decât rachetele balistice și, prin urmare, sunt considerate o amenințare mai mică, dar ele lovesc țintele cu o precizie ridicată, și reprezintă ceva ce Coreea de Nord va continua să dezvolte", a declarat Lee.

Lansările de rachete de croazieră de către Nord nu sunt interzise de sancțiunile ONU impuse Phenianului, care a sfidat criticle internaționale și a efectuat patru runde de teste cu rachete balistice, cel mai recent pe 17 ianuarie.

China și Rusia au făcut presiuni asupra Consiliului de Securitate al ONU pentru a elimina interdicția privind exporturile de statuete, fructe de mare și textile ale Phenianului și pentru a ridica plafonul importurilor de petrol rafinat.

Coreea de Nord a susținut că este deschisă la discuții, dar numai dacă Statele Unite și alții renunță la "politicile ostile", cum ar fi sancțiunile și exercițiile militare.

Referințe:

CoreeadeNord spune că a testat o rachetă hipersonică în prezența lui Kim Jong Un