Comercianții chinezi au anunțat că se așteaptă la reluarea comerțului regulat cu Coreea de Nord începând de luni, după ce un tren nord-coreean a intrat duminică într-un oraș de frontieră chinez, în prima trecere de acest fel de la închiderea graniței, ca măsură anti-coronavirus, în 2020, transmite Reuters.

Tren de marfa in Coreea de NordFoto: STR / AFP / Profimedia

"Partenerul meu de afaceri din Coreea de Nord mi-a spus vineri că frontiera terestră se va redeschide pentru transportul de marfă pe 17 ianuarie", a declarat pentru Reuters un comerciant chinez de mărfuri din orașul de frontieră Dandong.

"Până sâmbătă, întreaga comunitate de import-export de aici a auzit despre acest lucru și oamenii au început să se rezerve vagoane pentru a-și duce marfa", a spus el.

Coreea de Nord nu a raportat oficial niciun caz de COVID-19 de la debutul pandemiei, iar la începutul anului 2020 a impus măsuri stricte împotriva virusului, inclusiv închiderea granițelor și restricții de călătorie în interiorul țării.

O altă comerciantă chineză a declarat că poate aranja ca marfa să fie încărcată într-un tren din Dandong, care este programat să treacă în Coreea de Nord luni.

Duminică, ea a postat pe rețelele de socializare trei fotografii cu vagoane de marfă făcute în interiorul unei gări și a spus că primul lot de marfă pentru reluarea legăturii feroviare între Dandong și Coreea de Nord este în curs de încărcare.

Ambii comercianți au refuzat să fie numiți, invocând caracterul sensibil al subiectului.

China nu a anunțat oficial redeschiderea frontierei. Știrile anterioare privind o redeschidere iminentă a frontierei care citau comercianți și intermediari nu s-au materializat.

Ministerul chinez de Externe nu a răspuns imediat duminică la o solicitare de confirmare a redeschiderii frontierei.

Citând mai multe surse anonime, agenția de știri sud-coreeană Yonhap a raportat duminică sosirea a ceea ce a spus că este un tren de marfă nord-coreean în Dandong, afirmând că aceasta a marcat redeschiderea oficială a frontierei terestre a Coreei de Nord cu China.

Nu era clar dacă trenul transporta vreo încărcătură în China, dar este probabil să se întoarcă luni în Coreea de Nord cu o încărcătură de "materiale de urgență", au declarat sursele pentru Yonhap, fără a da detalii.